Sebastian își mușcă buza, încercând să nu răbufnească. Era obosit. De luni de zile nu dormea mai mult de trei ore pe noapte. Casa aceea uriașă, cândva plină de râsete și miros de flori, devenise un loc gol, tăcut, în care doar plânsul lui Andrei mai dădea semne de viață.
În acea dimineață, decis să nu mai asculte de nimeni, coborî în bucătărie. Voia să fie singur. Pe măsuța de mic dejun erau aranjate impecabil fructe exotice, borcane de miere aduse din Grecia și sucuri stoarse în fața lui. Dar lui Sebastian nu-i era foame. Își turnă doar o cafea și rămase pe gânduri, privind în gol.
Atunci auzi un zgomot ciudat venind dinspre curtea din spate. Un vas de metal căzut. Se duse să vadă. În spatele casei, lângă ușa de serviciu, o tânără încerca să adune resturile unei ciorbe vărsate. Era o fată subțire, cu părul prins într-un coc neglijent și cu o privire blândă, dar rușinată.
— Ce s-a întâmplat aici? întrebă Sebastian.
— Iertați-mă, domnule, am alunecat… Am încercat să duc mâncarea la bucătărie, dar oala s-a răsturnat, răspunse ea stânjenită.
O privea pentru prima oară. Nu o văzuse niciodată prin casă.
— Dumneata cine ești?
— Mă numesc Elena, domnule. Am fost angajată de doamna Cristina, menajera-șefă. Azi e prima mea zi.
Sebastian dădu din cap și făcu un pas să plece, dar mirosul ușor de supă de legume îi rămase în nări. Nu era un miros sofisticat, ci unul simplu, cald, care-i amintea de copilărie. De bucătăria mamei sale, de când viața nu era despre bani și aparențe.
— Ce conține supa asta? întrebă el, aproape fără să-și dea seama.
— Cartofi, morcovi, puțin pătrunjel și oase de pui fierte mult. E rețeta mamei mele. O făcea când eram mici și eram bolnavi.
Sebastian simți o emoție ciudată.
— Mai poți face o oală? întreabă.
— Sigur, domnule.
Două ore mai târziu, mirosul acelei supe umplea întreaga casă. Elena aduse o farfurie mică în camera copilului. Andrei stătea în pătuț, cu ochii mari, obosiți. Gabriela ridică din umeri, fără speranță.
Dar când aburul supei atinse aerul, copilul întoarse capul. Își mișcă buzele ușor. Elena se apropie încet, cu lingurița tremurând.
— Hai, puiule… e doar o linguriță, șopti ea.
Și spre uimirea tuturor, Andrei deschise gura. Înghiți. Apoi alta. Apoi alta.
Gabriela izbucni în plâns, iar Sebastian rămase nemișcat, cu ochii umezi. După luni de încercări, copilul lui mânca.
— Ce ai făcut? întrebă el uimit.
— Nimic special, domnule, răspunse Elena zâmbind timid. Am gătit cu drag. Poate doar asta îi lipsea.
În zilele următoare, Andrei începu să-și recapete pofta, iar casa se umplu din nou de miros de mâncare gătită. Sebastian se trezea uneori dimineața și o găsea pe Elena cântând încet în bucătărie, în timp ce Andrei râdea din cărucior.
Trecuse mult timp de când nu mai auzise acel râs. Și, fără să-și dea seama, inima lui începuse să se repare odată cu fiul său.
Pentru prima dată după moartea Valentinei, Sebastian înțelese că vindecarea nu vine din lux sau din specialiști scumpi, ci din simplitate, bunătate și un suflet care gătește din iubire.
Și într-o dimineață senină, când Andrei ceru o a doua porție de supă, Sebastian zâmbi larg și șopti:
— Mulțumesc, Elena… Ai adus viața înapoi în casa asta.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.