Tortul meu de nuntă s-a dovedit a fi negru pe interior, cu o ‘surpriză’ înfricoșătoare

În timp ce toastau și tăiau tortul de nuntă la recepția lor, Silvia și Radu se bucurau de frumusețea zilei lor. Până când tortul de nuntă a dezvăluit ceva ciudat în interior. Doar pentru ca Diana, mama lui Radu, să se ridice și să dezvăluie mai multe secrete…

Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi din viața mea. Dar s-a transformat într-un coșmar din care încă mă recuperez.

Am crezut că știu totul despre Radu, bărbatul pe care urma să mă mărit. Dar acum, îmi dau seama că nu-l cunoșteam deloc.

Radu și cu mine eram împreună de trei ani. Și în tot acest timp, el fusese perfect. Era de succes, fermecător și mereu mă făcea să mă simt ca și cum aș fi fost întreaga lui lume. Când m-a cerut de soție, am crezut că toate piesele puzzle-ului se așază.

„În sfârșit se întâmplă,” i-am spus mamei mele în timp ce stăteam față în față în bucătărie.

„Știu, draga mea,” a spus ea, împingând o farfurie către mine. „Este momentul tău. Este începutul noului tău capitol.”

Am început planificarea nunții cu ușurință; a fost stresant, nu voi minți. Dar entuziasmul m-a purtat. Abia așteptam să mă căsătoresc cu bărbatul pe care îl iubeam în nunta visurilor pe care o creasem pentru noi.

Ziua a început exact așa cum mi-am imaginat. M-am făcut coafura și machiajul la hotelul unde ne căsătoream. Iar Radu era în camera alăturată cu cavalerii săi.

Am avut ședința foto pentru mireasă înainte de ceremonie, apoi a fost timpul să ne oficializăm relația în fața lui Dumnezeu și a legii. Ceremonia a fost frumoasă, Radu a fost la fel de fermecător și convingător ca întotdeauna, iar toată lumea se distra de minune.

Pluteam. Nu știu dacă era din cauza trupei live sau a luminițelor de zână, dar totul depășea cele mai nebunești vise ale mele. Inima mea era plină de dragoste și fericire, și îmi amintesc că mă uitam la Radu și mă gândeam că sunt cea mai norocoasă femeie din lume.

După cină, a venit timpul pentru toasturi și tăierea tortului.

Era un tort uluitor. Trei straturi de glazură de vanilie franțuzească albă, cu flori delicate și detalii argintii, iar, sincer, arăta ca o lucrare de artă. Eu și Radu stăteam împreună, pregătiți să tăiem prima felie în timp ce toată lumea ne privea. Străluceam de fericire.

Dar în momentul în care cuțitul a intrat în tort, ceva părea în neregulă. Tortul nu s-a tăiat uniform, ca orice alt tort. În schimb, cuțitul a întâmpinat o oarecare rezistență, de parcă ar fi fost ceva solid în interior. Am râs, gândindu-mă că poate am nimerit una dintre coloanele care susțineau tortul.

Dar când am scos felia de tort, pregătindu-mă să o așez pe farfuria albă, respirația mi s-a oprit.

Interiorul tortului era negru.

Nu era un ciocolată profundă sau chiar cărbune, care era o modă. Nu, era de un negru intens, ca un nămol sau cerneală. Era… dezgustător.

Șoaptele au început imediat, iar eu am simțit privirile arzându-ne. M-am întors spre Radu, așteptându-mă să explice, dar el părea la fel de uimit ca și mine.

Atunci am văzut-o. Ceva mic ieșind din tort. Am băgat degetele în tort, acoperindu-le cu glazură, și am scos o mică figurină.

Era un bebeluș din plastic.

Nu eram însărcinată, așa că nu era posibil ca acesta să fie un mod oribil de a dezvălui asta. Nu puteam înțelege ce se întâmpla.

Ce glumă ciudată era asta? Am scanat camera, așteptând pe cineva să explice, pe Radu să râdă și să spună că era o farsă. Dar nimeni nu se mișca. Nimeni nu vorbea.

Dintr-o dată, mama lui Radu, Diana, s-a ridicat din scaunul ei de la masa părinților. Fața ei era rece și impenetrabilă, iar când a vorbit, vocea ei a tăiat prin murmure.

„Toată lumea,” a început ea, tonul ei ascuțit. „Trebuie să spun ceva!”

Toate șoaptele s-au oprit. Inima îmi bătea puternic în piept. Diana fusese întotdeauna bună cu mine, poate un pic distantă, dar nu m-am așteptat niciodată să se ridice în mijlocul recepției mele de nuntă ca asta.

Privirea lui Radu era lipită de podea, mâinile lui strângând marginea mesei.

„Am păstrat un secret,” a continuat Diana, privindu-l pe Radu. „Este un secret pe care nu-l mai pot păstra.”

Nodul din stomacul meu s-a strâns. Puteam simți ceva întunecat, ceva groaznic, cum fierbea la suprafață. Radu nu se mișca deloc.

„Am contactat patiseria acum câteva săptămâni,” a spus Diana. „I-am cerut să facă tortul în acest fel dintr-un motiv.”

„Ce? De ce?” am întrebat.

„Tortul negru,” a continuat ea, „este un simbol. Un simbol al secretelor pe care fiul meu, Radu, le ascunde. Secrete pe care tu, și toți ceilalți de aici, meritați să le cunoașteți.”

M-am întors spre soțul meu, care încă se uita în jos.

„Despre ce vorbește?” am întrebat.

El nu a răspuns. Abia clipise.

„Radu, trebuie să-i spui Silviei adevărul,” a spus ea. „Trebuie să-i spui totul. Spune-i totul acum, în fața noastră tuturor.”

Tăcerea lui Radu era sufocantă.

Diana nu a așteptat un răspuns.

„Îmi pare rău, Silvia,” a spus ea. „Dar Radu a fost cu alte femei. Multe alte femei.”

Cuvintele ei au cântărit greu în aer, iar eu am simțit că pământul se deschide sub mine.

Nu.

Nu, asta nu putea fi adevărat. Radu mă iubea. Cu doar două ore în urmă ne căsătorisem. Cum putea să facă asta? Cum putea să-mi mintă?

„Și devine și mai rău,” a spus Diana, vocea ei devenind acum mai rece. „El le-a lăsat pe mai multe dintre ele însărcinate. Există deja trei copii și unul pe drum. Carina este însărcinată, nu-i așa, Radu?”

„Ce?” am oftat.

Cuvintele lui Diana m-au lovit ca un ciocan, iar genunchii mi-au slăbit. Însărcinată? Abia puteam respira. Șoaptele din jurul meu au crescut în intensitate, dar nu puteam să mă concentrez pe altceva decât pe fața lui Radu. Ochii lui rămâneau lipiți de pământ, de parcă îi era prea rușine să mă privească.

Figurina de plastic a alunecat din degetele mele, sărind pe masă cu un zgomot moale.

Diana nu s-a oprit aici.

„Silvia, el a fost tatăl copiilor,” a repetat ea. „Și i-a abandonat pe toți.”

Lacrimile mele în sfârșit au cedat. Asta nu putea fi real. Am petrecut ultimii trei ani construind o viață alături de el, și acum, la prima noastră petrecere de nuntă, aflând că el avea deja copii.

„Este adevărat?” am întrebat, vocea mea atingând o tonalitate pe care nu știam că o pot atinge. „Radu, este adevărat?”

Pentru cea mai lungă perioadă de timp, el nu a răspuns. Când în sfârșit a vorbit, vocea lui abia se auzea.

„Da,” a spus. „Este adevărat, Silvia.”

Asta a fost tot ce a fost nevoie pentru a distruge totul.

„Îmi pare rău,” a spus Diana, uitându-se la mine cu ceva care semăna cu milă. „Îmi pare rău, draga mea. Nu am putut să te las să te căsătorești cu el fără să știi. Meriți mai mult decât asta.”

„Dar m-ai lăsat să mă căsătoresc cu el!” am strigat. „De ce ai așteptat până acum? Putea să-mi spună asta înainte! Acum trebuie să ne anulăm căsătoria. Suntem căsătoriți de câteva ore și a fost o minciună.”

Diana s-a uitat la mine ca și cum aș fi lovit-o cu palma în față. Dar era adevărat. Dacă nu voia să mă căsătoresc cu fiul ei, ar fi trebuit să vorbească mai devreme. Nu după ce au fost cheltuiți mii de dolari și nu după ce căsătoria noastră a devenit legală.

Voiam să țip, să arunc tortul în toată camera, orice ca să-mi fac inima să nu mai doară. Dar nu puteam. Nu puteam decât să stau acolo, înghețată, în timp ce trădarea mă cuprindea în valuri.

Radu a făcut un pas spre mine, ochii lui implorând.

„Iubito, lasă-mă să-ți explic. Te rog…”

„Nu, nu îndrăzni să-mi vorbești!” i-am strigat.

Cuvintele aveau un gust amar pe limba mea. Nu mai vorbisem niciodată cu Radu așa. Nu mai fusesem supărată pe Radu așa. Voiam să-l rănesc cât mai mult putea, dar știam că nimic din ce spuneam nu-l va face să simtă ceea ce simțeam eu.

Cu mâinile tremurânde, mi-am șters lacrimile de pe față.

Totul era sfârșit. M-am întors pe călcâie și am fugit de la nuntă. Nu știam unde mergeam, doar că trebuia să plec.

La câteva momente după aceea, mașina tatălui meu s-a oprit la capătul aleii hotelului.

„Urmează-mă, draga mea,” a spus el. „Hai să te scoatem de aici.”