Am descoperit un cod de bare pe spatele soțului meu, iar la început am crezut că era un semn pentru ceva banal sau poate o dovadă a unei trădări. Dar, când l-am scanat, am dat peste o realitate mult mai dureroasă decât orice aș fi putut imagina.
Simțeam cum Daniel începea să-mi scape, să se îndepărteze. Eram însărcinată cu primul nostru copil și speram că vestea aceasta ne va apropia mai mult, că îl va face să-și dorească să petreacă mai mult timp acasă. Dar el devenea tot mai distant, petrecând ore întregi la muncă, plecând în deplasări din ce în ce mai frecvente.
„Daniel,” i-aș fi spus, „nu vrei să vorbim diseară? Să ne punem la curent?”
El se uita la mine cu ochii obosiți, dându-mi un zâmbet slab. „Mi-ar plăcea, dar a fost o zi foarte aglomerată, știi și tu.”
Aglomerată. Mereu același cuvânt. Îmi era dor de el. Mă simțeam singură, chiar și atunci când eram alături de el. Noaptea, mă trezeam gândindu-mă dacă am făcut ceva greșit, dacă mai simțea ce simțeam eu, dacă își mai dorea să fie cu mine.
După o deplasare lungă de o săptămână, Daniel s-a întors acasă arătând obosit, aproape epuizat. Nu a spus decât un „Hei”, și-a lăsat geanta la intrare și s-a dus direct spre baie. Mă obișnuisem cu respingerea lui, dar în acea seară a fost ceva diferit. Era ca și cum o senzație ciudată mă cuprinsese. Ceva nu era în regulă.
Când, în sfârșit, s-a întins în pat, s-a întors cu spatele la mine și a adormit aproape instantaneu. Am stat câteva minute așa, ascultându-i respirația adâncă, simțind o neliniște crescândă în sufletul meu. Apoi am observat o urmă pe spatele lui, mică, dar evidentă. M-am apropiat ușor și am privit mai atent. Era un cod de bare.
„Un… cod de bare?” am șoptit, fără să înțeleg ce se întâmpla.
Imediat mi-am amintit un video pe care îl văzusem recent, în care o femeie își descoperea soțul înșelându-o, iar amanta lui îi tatuase un cod de bare pe spate ca semn. Stomacul mi s-a strâns.
Nu, nu se putea. Daniel nu ar face așa ceva. Dar de ce era atât de distant? Și acel cod de bare? Era un semnal că trebuia să fiu atentă. Mâinile mi-au tremurat când am luat telefonul, ezitând.
Am respirat adânc și am deschis aplicația de scanat coduri de bare. Am îndreptat telefonul spre tatuajul de pe spatele lui și, în câteva secunde, scannerul a sunat. Pe ecran a apărut un site, iar când s-a încărcat, îmi tremurau mâinile, aproape că nu mai puteam respira. Mă așteptam la orice, chiar și la o fotografie, un mesaj sau vreo dovadă care să-mi confirme cele mai mari temeri.
Dar, în schimb, pe ecran a apărut un număr de telefon și o descriere: „Sună-mă cât mai repede. Mai are doar câteva luni.”
Am rămas cu ochii pe ecran, simțind un fior rece. Ce însemna asta? De ce doar câteva luni?
Nu știam ce să fac, așa că am ieșit încet din cameră și am sunat numărul. Mâinile îmi tremurau atât de tare că aproape că nu reușeam să țin telefonul.
„Bună seara, Dr. Popescu aici. Cu ce vă pot ajuta?” a răspuns o femeie, cu un ton calm.
„Am scanat un cod de bare de pe spatele soțului meu. A dus la acest număr și… a spus ceva de el, că mai are doar câteva luni…” am spus eu, cu vocea tremurând.
A urmat o pauză lungă, iar apoi vocea ei a venit mai blândă. „Trebuie să fiți soția lui Daniel. Îmi pare rău că ați aflat așa.”
Am simțit cum genunchii mi se înmoaie și am căutat sprijin în perete. „Ce înseamnă asta? Este… bolnav?”
„Da,” a spus ea, cu blândețe. „Daniel a venit la noi acum câteva luni. Are cancer pancreatic în stadiul patru.”
Cuvintele ei m-au lovit ca un trăsnet. „Cancer? Dar de ce nu mi-a spus?”
„A vrut să nu vă îngrijorați, mai ales pentru că sunteți însărcinată,” a explicat ea. „A zis că vrea să fiți fericită.”
O lacrimă mi-a căzut pe obraz. „Atunci de ce… de ce a fost tatuat cu un cod de bare?”
„Nu aș fi făcut asta în mod normal,” a răspuns ea, „dar… mi-am pierdut soțul din cauza cancerului și a ținut totul secret până când a fost prea târziu. Nu am avut șansa să-i spunem rămas bun. Nu am vrut să treceți prin același lucru și să pierdeți timpul cu el fără să știți. M-am gândit că dacă ar aflați… poate ar înfrunta totul împreună.”
Furie și tristețe s-au amestecat în mine. „Deci, ați făcut asta fără să știe?”
„Da,” a spus ea cu regret. „L-am ajutat pentru că știam cât îi era frică să vă spună. Am pus un tatuaj temporar pe spatele lui, pentru ca, dacă vreți să știți, să-l descoperiți singură.”
Mi-am acoperit gura, copleșită de durere și tristețe, încercând să procesez toate aceste informații. Simțeam cum durerea îmi strânge pieptul, dar și iubirea. Știam că Daniel mă iubise suficient de mult pentru a mă proteja de această durere, dar în același timp simțeam că mi-ar fi dorit să știu.
Dimineața, m-am trezit devreme și l-am privit pe Daniel dormind liniștit lângă mine. M-am aplecat și l-am sărutat pe frunte, iar el s-a trezit ușor.
„Hei,” a murmură el, semn că încă nu era complet treaz. „Ești devreme…”
„Mă gândeam… ce-ar fi să plecăm într-un weekend doar noi doi?” i-am spus, zâmbind.
„Un weekend?” a întrebat el, surprins. „Acum? Nu e prea devreme?”
„Da, acum,” i-am răspuns cu calm. „Avem nevoie de asta. Amândoi.”
Am plecat la o cabană pe malul unui lac, un loc unde fusesem la începutul căsniciei noastre. A fost un weekend liniștit, plin de plimbări pe malul apei, râsete și momente de tăcere sub cerul înstelat. Daniel mă ținea aproape, iar pentru câteva momente, totul părea perfect.
Când ne-am întors, am pictat împreună camera copilului nostru. Când am terminat, am privit pereții proaspăt vopsiți și pătuțul mic lângă fereastră, iar el m-a strâns în brațe cu toată iubirea pe care o avea, iar eu i-am simțit fiecare bătaie a inimii.
Sănătatea lui s-a înrăutățit rapid. Într-o dimineață, nu se mai putea ridica din pat. L-am ținut în brațe, iar el mi-a spus cu vocea slăbită: „Îmi pare rău… Am vrut să fiu aici mai mult.”
„Ai făcut destul,” i-am răspuns cu o lacrimă pe obraz. „Ai făcut totul.”
A reușit să zâmbească slab înainte de a-și închide ochii pentru totdeauna.
La înmormântarea lui, am simțit o durere profundă, dar și un fel de mângâiere, știind că iubirea lui va trăi mereu în copilul nostru. „Tata a fost cel mai bun bărbat,” am șoptit, cu vocea plină de lacrimi. „Ne-a iubit până la capăt.”