David se plimba agitat în fața camerei de așteptare a spitalului, trecându-și degetele prin păr și aruncând priviri frecvente spre ușa închisă. Într-un colț, fratele său, Andrei, îl urmărea cu o privire amestecată de îngrijorare și compasiune.
— David, calmează-te puțin! spuse Andrei, ridicându-se de pe scaun și apropiindu-se de el. O să te epuizezi înainte să se întâmple ceva. Ești mai agitat decât oricare alt viitor tată pe care l-am văzut!
David încercă să zâmbească, dar buzele îi tremurau ușor.
— Știu, dar nu mă pot controla… am visat la acest moment de atât de mult timp…
Andrei îl bătu pe spate prietenește, încercând să-i transmită ceva din calmul său.
— Pregătește-te, frate, îți vei ține copilul în brațe curând.
În acea clipă, ușa se deschise și medicul ieși dinăuntru, cu o expresie gravă care îi îngheță zâmbetul lui David. El știa deja, într-un fel adânc și visceral, ce urma să audă. Cuvintele rostite de medic fuseseră o confirmare a celor mai adânci temeri: Rita, soția lui, și copilul lor nu supraviețuiseră.
David rămase nemișcat, simțind cum lumea din jurul său se destramă. Abia când încercă să pășească, genunchii îl trădară, iar Andrei, copleșit de propria durere, îl prinse și îl duse acasă, aproape purtându-l ca pe un copil lipsit de viață.
Zilele care au urmat au fost umbrite de o tăcere apăsătoare. Casa părea să devină un labirint al amintirilor pierdute. David se trezi într-o dimineață, copleșit de absența Ritei. Mersese instinctiv în camera copilului, aprinzând mica lampă de noapte. Luminile în formă de stele dansau pe tavan, aducându-i aminte de toate visurile pe care le împărtășise cu Rita. Se așeză în fotoliul de leagăn, un cadou de la ea, și plânse.
Plânsul îi umplea inima, dar când nu mai rămăsese niciun strop de lacrimă, o idee îi încolți în minte. „Nu poți umple un gol cu furie, doar cu iubire.” Era o frază pe care o auzise cândva. Se agăță de această idee, ca de o barcă de salvare în mijlocul unui ocean de disperare.
În următoarele săptămâni, David luă legătura cu serviciile sociale. Întâlnirea cu asistentul social a fost una dificilă, dar el era determinat.
— De obicei, nu plasăm copii în familii monoparentale, spuse femeia, ezitând.
David vorbi calm, dar hotărât:
— Am o viață stabilă, o casă și o inimă plină de iubire de oferit. Soția mea și cu mine am visat să devenim părinți. Vreau să duc mai departe acest vis.
După multe interviuri și pregătiri, într-o zi, femeia îi zâmbi cald.
— Cred că am găsit pe cineva care are nevoie de un tată ca dumneavoastră.
David privi dosarul copilului: Silviu, un băiețel de doi ani, respins de mai multe familii de plasament. Avea sindrom Down și câteva probleme de sănătate. David nu clipi.
— Unde este?
Prima întâlnire cu Silviu a fost emoționantă. Copilul era timid, dar David îi zâmbi cald și, treptat, Silviu își deschise inima. David nu înțelegea cum cineva putea respinge un copil atât de adorabil.
Timpul trecea, iar fiecare zi petrecută împreună îi apropia și mai mult. Seara, după ce Silviu adormea, David îi șoptea către stelele de pe tavan:
— Rita, împlinesc visul nostru. Îți simt prezența în fiecare clipă.
Anii trecură. Silviu crescuse, fiind un băiat vesel, cu o inimă deschisă pentru toți cei din jur. Viața lor era plină de momente simple, dar prețioase. Însă, totul se schimbă în ziua în care David primi un telefon de la un avocat.
— Vă sun în legătură cu părintele biologic al fiului dumneavoastră adoptiv, spuse bărbatul.
Inițial, David refuză să asculte, dar acceptă întâlnirea pentru binele lui Silviu. Avocatul îi întinse o scrisoare de la tatăl biologic al lui Silviu. Cuvintele scrise acolo erau pline de dragoste și durere. Îi mulțumea lui David pentru că îi oferise fiului său o viață pe care el, din păcate, nu o putea da.
David citi scrisoarea cu inima strânsă. Își promisese să-i spună lui Silviu că fusese iubit dintotdeauna.
Avocatul înmână documentele pentru fondul de încredere al lui Silviu. Suma era considerabilă, dar pentru David, valoarea cea mai mare era iubirea care o însoțea.
David își strânse fiul în brațe, știind că iubirea îi legase destinele într-un mod pe care doar viața, cu toate necazurile și bucuriile ei, îl putea crea.
Povestea ne amintește că, în fața durerii, iubirea este singurul remediu real și că fiecare decizie luată cu inima poate schimba destine.