După ani întregi de așteptare, visul lui Emily s-a împlinit: a adus pe lume trei fetițe superbe. Însă, la doar o zi după naștere, soțul ei a părăsit familia, pretinzând că bebelușii sunt un blestem.
Priveam cele trei fetițe ale mele, cu inima plină de dragoste. Sophie, Lili și Ana erau perfecte, fiecare o minune în sine. Așteptasem atâția ani – plini de speranță, rugăciuni și visuri.
Acum, erau aici, dormind liniștite în pătuțurile lor, cu fețele lor micuțe și angelice. Mi-am șters o lacrimă de pe obraz, copleșită de iubirea imensă pe care deja o simțeam pentru ele.
Apoi am ridicat privirea și l-am văzut pe Jack. Tocmai se întorsese de la niște cumpărături, dar ceva era în neregulă. Era palid, nu mă privea în ochi și părea că ezită să se apropie, rămânând nemișcat în pragul ușii, de parcă nu știa dacă își dorea să fie în aceeași cameră.
– Jack? am spus încet, făcând semn să vină să stea lângă mine. Uită-te la ele – sunt aici. Am reușit, noi doi.
– Da… sunt frumoase, a murmurat el, abia aruncând o privire spre fete. S-a apropiat puțin, dar tot nu m-a privit în ochi.
– Jack, am spus, cu vocea tremurând. Ce se întâmplă? Mă sperii.
A ezitat câteva momente, apoi a spus brusc:
– Emily, nu cred că putem să le păstrăm.
Pământul parcă mi-a fugit de sub picioare.
– Ce?! am șoptit, aproape fără aer. Jack, ce vrei să spui? Sunt fiicele noastre!
A schițat o grimasă și a privit în altă parte, ca și cum nu putea suporta să mă vadă.
– Mama… mama a fost la o ghicitoare, a spus el, abia auzindu-se.
Am clipit, crezând că n-am auzit bine.
– O ghicitoare? Jack, nu vorbim serios.
– A spus… că aceste fetițe… ale noastre… vor aduce doar ghinion. Că îmi vor distruge viața și vor fi motivul pentru care o să mor, a continuat el, vocea tremurând.
L-am privit șocată, încercând să înțeleg ce îmi spunea.
– Jack, asta e o nebunie! Sunt doar niște copii!
Dar el a continuat să evite privirea mea, frământându-și mâinile.
– Mama jură pe ghicitoare. De fiecare dată a avut dreptate, și niciodată nu a fost atât de sigură de ceva.
Furia începea să mă cuprindă, ca un val fierbinte și iute.
– Și din cauza unei prostii, tu vrei să le abandonezi? Să le lași aici?
Jack a făcut un pas înapoi, cu vină și teamă în ochi.
– Dacă vrei să le aduci acasă, e alegerea ta, dar eu… nu voi fi acolo. Îmi pare rău, Emily.
Am simțit un nod în gât, iar lacrimile începeau să-mi umple ochii.
– Dacă pleci acum, Jack, am spus încet, aproape șoptind, să nu te mai întorci. Nu voi lăsa să faci asta fetelor noastre.
El m-a privit o ultimă dată, cu chipul frânt între regret și ezitare, dar apoi s-a întors și a plecat, pașii lui răsunând pe hol.
M-am prăbușit pe pat, uitându-mă la ușa goală. O asistentă a intrat și, văzând expresia mea, mi-a pus o mână pe umăr, oferindu-mi un confort tăcut în timp ce îmi adunam lucrurile.
M-am uitat la bebelușele mele, cu lacrimile încețoșându-mi privirea.
– Nu vă faceți griji, dragele mele, am șoptit, mângâindu-le pe fiecare pe cap. Sunt aici. O să fiu mereu aici.
Un nou început, fără Jack
În săptămânile ce au urmat, fiecare zi era un haos de scutece, biberon și nopți nedormite. Fără Jack, mă simțeam copleșită, dar iubirea pentru fetițele mele îmi dădea forța să merg mai departe.
Într-o după-amiază, Beth, cumnata mea, a venit să mă ajute. Era singura din familia lui Jack care rămăsese în contact cu mine. Totuși, părea neliniștită.
– Emily, am auzit ceva, a spus ea încet. Cred că trebuie să știi.
Am simțit cum inima îmi bate mai tare.
– Spune-mi.
Beth a oftat adânc.
– Am auzit-o pe mama vorbind cu mătușa Carol… Nu există nicio ghicitoare. A inventat totul.
Camera părea că se învârte.
– A inventat?! am întrebat șocată.
Beth a dat din cap, tristă.
– A spus că îi era teamă că Jack nu va mai avea timp pentru ea odată ce vor veni copiii. A crezut că, dacă îl convinge că fetele aduc ghinion, el va rămâne aproape de ea.
Furia mi-a cuprins corpul ca un foc.
– Acea femeie a distrus totul din egoismul ei! am izbucnit.
Confruntarea cu adevărul
A doua zi, l-am sunat pe Jack. Vocea mea era calmă, dar hotărâtă.
– Mama ta a mințit. Nu există nicio ghicitoare.
El a rămas tăcut, apoi a spus:
– Emily, mama mea n-ar face asta.
– A făcut-o, Jack, i-am spus clar. Și din cauza minciunii ei, ai renunțat la noi.
Dar el nu a vrut să mă creadă. În cele din urmă, mi-am dat seama că era prea târziu pentru noi.
Un an mai târziu
Jack a revenit, cerându-mi să-i dau o nouă șansă. Dar acum eram o altă persoană, mai puternică.
– Avem o familie, Jack, dar tu ai ales să nu faci parte din ea, i-am spus ferm, închizând ușa.
Această poveste nu e despre blesteme, ci despre alegeri. Iar Jack a ales să plece. Noi am ales să rămânem.