Am venit pe insulă în căutarea păcii—o șansă de a mă vindeca și de a o lua de la capăt după dezastrele trecutului.
În schimb, l-am găsit pe el.
Fermecător, atent și exact ceea ce nu știam că îmi lipsește.
Pentru un scurt și trecător moment, am crezut într-un nou început.
Apoi, o singură trădare a distrus totul.
După 55 de ani de viață și decenii petrecute în aceeași casă, m-am regăsit în living, privind o valiză deschisă.
Spațiul care odată era al meu părea acum străin.
Țineam o cană ciobită pe care scria Pentru Totdeauna & Mereu și am șoptit: „Cum am ajuns aici?” înainte de a o arunca.
Am trecut o mână peste canapea. „Adio, cafele de duminică și certuri pentru pizza.”
Fantomele râsetelor și certurilor încă pluteau, nedorite și persistente.
Sus, golul patului m-a lovit și mai tare, cealaltă parte privindu-mă acuzator.
„Nu te uita la mine așa,” am murmurat. „Nu a fost doar vina mea.”
Împachetarea s-a transformat într-o căutare de comori după fragmente dintr-o viață care încă mai contau pentru mine.
Laptopul meu era pe birou—un far solitar.
„Cel puțin tu ai rămas,” i-am spus, mângâindu-l.
În el era romanul meu, incomplet, dar în întregime al meu.
Era dovada că încă nu mă pierdusem cu totul.
Apoi a venit emailul de la Lana.
„Retragere creativă. Insulă însorită. Un nou început. Vin.”
„Sigur, vinul,” am râs amar. Lana fusese mereu maestră în a transforma dezastrele în oportunități.
Ideea părea impulsivă.
Dar nu era exact ceea ce aveam nevoie?
Insula m-a întâmpinat cu brize sărate și ritmul liniștitor al valurilor oceanului.
Pentru o clipă, am închis ochii, lăsând căldura să-mi pătrundă în oase.
Dar liniștea nu a durat mult.
Apropiindu-mă de locul de retragere, muzica tare și râsetele au înăbușit seninătatea.
Pufi colorați, voci zgomotoase și cocktailuri pline de umbreluțe înlocuiau refugiul liniștit pe care mi-l imaginasem.
„Nu e chiar o mănăstire,” am murmurat.
Tocmai când mă gândeam să plec, Lana a apărut, cu o pălărie de paie aplecată pe cap și o margarita în mână.
„Thea! Ai ajuns!” a exclamat, trăgându-mă în haos.
„Speram la ceva… mai liniștit,” am mormăit.
„Fără prostii! Ai nevoie de energie și de oameni! Apropo…”
Înainte să pot protesta, Lana m-a târât către un bărbat întins lângă piscină.
Era perfect pentru o copertă: piele bronzată, un zâmbet relaxat și o cămașă de in descheiată cât să stârnească interesul.
„Thea, ți-l prezint pe Eric,” a spus Lana cu emfază.
„Încântat de cunoștință,” a spus el, cu o voce moale ca briza mării.
Am murmurat un răspuns politicos, simțind cum obrajii mi se încălzesc sub privirea lui.
În zilele următoare, Eric a devenit o ancoră neașteptată.
În timp ce retragerea era un vârtej de zgomot și superficialitate, el mi-a arătat comori ascunse ale insulei—o plajă retrasă, o potecă secretă pe stâncă.
Conversațiile noastre variau de la literatură la regretele vieții, și, împotriva oricărei prudențe, am început să am încredere în el.
Apoi, totul s-a destrămat.
Într-o dimineață, m-am trezit inspirată.
Nerăbdătoare să scriu, am deschis laptopul.
Inima mi s-a oprit.
Folderul care conținea doi ani din romanul meu—munca vieții mele—dispăruse.
Frenetică, am căutat în fiecare fișier, fiecare colț al hard diskului.
Nimic.
În timp ce mă luptam cu neîncrederea, voci înăbușite au ajuns din camera de alături.
Ghidată de o neliniște care îmi strângea stomacul, m-am apropiat de ușă și am privit printr-o mică deschizătură.
Vocea lui Eric. „Trebuie doar să-l prezentăm editorului potrivit.”
Sângele mi s-a răcit.
Lana a răspuns, cu un ton mieros. „Manuscrisul ei e genial. Îl vom trece drept al meu. Nu va bănui nimic.”
Furia și trădarea m-au invadat.
M-am întors în camera mea, mi-am aruncat lucrurile într-o valiză și am plecat fără să mă uit înapoi.
Luni mai târziu, romanul meu a fost publicat—în condițiile mele.
A fost un succes, dar trădarea a lăsat cicatrici.
La o sesiune de autografe, după ce ultimul invitat a plecat, am găsit un bilet împăturit pe masă.
„Îmi datorezi un autograf. Cafea după colț, când ai timp.”
Scrisul de mână al lui Eric.
Împotriva rațiunii mele, curiozitatea a învins.
La cafenea, l-am găsit așteptând, cu o expresie de ușurare și nervozitate pe chip.
„Trebuie să-ți explic,” a început.
„Lana m-a manipulat.
La început credeam că te ajut.
Când am descoperit planul ei real, am furat stick-ul USB și ți l-am returnat.
Te-am ales pe tine.”
L-am ascultat, contururile furiei mele începând să se estompeze.
Acțiunile lui, deși imperfecte, vorbeau despre remușcare și o încercare de a repara greșeala.
„A plecat,” a adăugat. „A dispărut după ce minciunile ei s-au destrămat.”
Am oftat, lăsând greutatea cuvintelor lui să se așeze.
„O întâlnire,” am spus, ridicând un deget. „Nu strica totul.”
Zâmbetul lui a revenit, tânăr și plin de speranță.
„Înțelegere făcută.”
Ceea ce a început cu o trădare s-a transformat în ceva neașteptat: o colaborare construită pe înțelegere, răscumpărare și iubire.
Se pare că viața avea talentul să mă surprindă când mă așteptam mai puțin.