Sigur că se poate găsi fericirea, chiar dacă copilăria s-a petrecut între pereții unui orfelinat! Această întrebare nu le dă pace multora…
Mara avea doar treisprezece ani când destinul i-a dat o lovitură cruntă – părinții ei au murit într-un accident de mașină. Rudele? S-au întors pur și simplu cu spatele. Dar fata… Era specială: inteligentă, frumoasă, educată și sănătoasă. Nu e de mirare că una dintre îngrijitoarele orfelinatului a remarcat-o imediat.
Și apoi… În ziua în care a împlinit optsprezece ani, s-a întâmplat ceva ce i-a schimbat viața pentru totdeauna. Acea îngrijitoare – Elena Popescu – practic i-a „aranjat” căsătoria cu fiul ei, Dan.
Ce calcul rece și cinic! Locuința de stat a Marei a fost rapid trecută pe numele lor. Părerea ei? Pe cine interesa…
— Ar trebui să ne mulțumești zi și noapte că te-am primit în familie! – aceste cuvinte ale soacrei au devenit ceva obișnuit pentru Mara.
Viața în noua „familie” s-a transformat într-un adevărat coșmar – mai rău decât în orfelinat! Să continue studiile după liceu? Nici vorbă! Unde? La spălat vase, bineînțeles! Soacra „grijulie” avea relații peste tot. Salariul? Direct în buzunarul Elenei Popescu. Iar hainele… Trebuia să poarte ce rămânea de la soacră și prietenele ei.
— De ce, Doamne, de ce mi se întâmplă asta?! – se gândea tânăra, ascultând mereu reproșurile: „Puturoasă! Inutilă! O povară! Urâtă ca un cal!”
Doar câțiva cunoscuți, văzând situația ei, îi aduceau pe ascuns haine și încălțăminte…
Dar soarta avea să îi mai dea un „cadou” – s-a născut micuța Ana. Și din nou nemulțumiri în familie. Zi de zi, soacra bombănea când Mara pleca la muncă:
— Nici măcar un pic nu seamănă cu fiul meu cel frumos! E un monstru, nu un copil!
Iar Mara… Continua să spele vase. Lângă ea, în cărucior, dormea fetița ei. Și doar colegii de muncă, niște oameni buni, aveau grijă cu drag de micuță atunci când mama era ocupată…
— Ce mă fac cu ea?! – se plângea soacra peste tot. – Nemulțumita asta! Trage copilul după ea peste tot… Nu are deloc încredere în noi! Și totuși, e nepoțica mea – de ce să nu stau cu ea?!
Soarta, însă, are momente în care schimbă totul pe neașteptate…
Irina, de la contabilitate, se pregătea să intre în concediu de maternitate. Dar înainte de a pleca, s-a apropiat hotărâtă de Mara:
— Gata! Gata cu suferința! Lasă totul și vino la noi! Avem loc destul: eu, soțul și mama lui stăm în casa mare, iar pentru tine și Ana avem o căsuță de oaspeți. Cu toate cele necesare, bucătărie proprie… Nu-ți fie frică, nu vei fi singură!
Lacrimile i-au umplut ochii Marei…
— Irina… Nu pot face asta. Aveți deja o familie mare. Noi două… Suntem doar două guri în plus.
— Da, suntem mulți – a zâmbit Irina. – Dar mamei îi este tot mai greu să se descurce singură. O să mă ajuți! Și o să te plătim bine…
Mult timp s-a gândit Mara. Îi era frică să-și schimbe viața! Dar… Să-și vadă fetița în haine ponosite, cu jucării rupte – inima îi sângera. Așa că și-a luat inima în dinți și a plecat!
Pregătirile n-au durat mult – ce era de luat? Hăinuțele copilului, scutecele, câteva jucării… Important era să plece înainte să se întoarcă soacra!
În noua casă au fost primite ca niște membri ai familiei. Copiii Irinei s-au atașat imediat de micuța Ana. Iar căsuța… A devenit un adevărat refugiu.
Dar soacra și soțul ei… S-au speriat! Dacă Mara cerea partea ei din apartament? Sau ceva și mai rău?
Așa că Elena Popescu a pus la cale ceva oribil – să-i ia copilul. S-a dus la autorități cu minciuni groaznice: că Mara era bețivă, că a răpit fetița, că nu o hrănea, că o bătea… Și bineînțeles, „martori” s-au găsit! Femeia era crudă, plină de răutate. Și-a angajat chiar și un avocat…
Chiar și relațiile Irinei au fost neputincioase în fața acestei mașinării a răului. Dar într-o zi… Totul s-a schimbat!
Soneria… Insistentă, apăsătoare! Mama Irinei a deschis ușa și a încremenit – în prag stătea un domn mai în vârstă, elegant, îmbrăcat într-un costum scump, cu o servietă de piele.
— Aici locuiește Mara Ionescu?
— Cine sunteți? – femeia s-a încordat. Să fie vreun trimis al soacrei?
— Trebuie… Trebuie să vorbesc urgent cu ea!
Ceva în vocea lui a făcut-o să-l lase să intre. Mara, în acel moment, trebăluia în grădină, iar copiii aveau grijă de Ana.
— Bună ziua, Mara… Eu… Eu sunt Radu… – vocea bărbatului s-a frânt, și deodată… Lacrimi i-au curs pe obraji.
Incredibil! Omul acesta era tatăl ei! O poveste ca-n filme… O iubire de-o vară cu mama ei, o scrisoare despre sarcină, pe care mama lui Radu o ascunsese. Iar acum, scotocind printre lucrurile ei, găsise acea scrisoare…
Ani de căutări! Și iată, în sfârșit, și-a găsit fiica…
Pentru Radu, un om influent și bogat, n-a fost greu să rezolve totul legal. Divorț? Drepturile asupra nepoatei? Totul s-a rezolvat repede. Le-a dus într-un alt oraș, într-o vilă luxoasă, și le-a oferit dragoste și siguranță.
Iar fostul soț? Când a aflat adevărul, a încercat să-și ceară iertare. Dar… Prea târziu. Mara și-a schimbat numărul și nu s-a mai întors niciodată în orașul suferinței ei…
O poveste cu final fericit!