După ce a găsit în pustietate două fetițe gemene, Ilie le-a lăsat în grija soției sale paralizate și a plecat. Dar când s-a întors spre dimineață, A ÎNȚEPENIT… 😲😲😲
Ilie iubea natura. Nu putea trece pe lângă pădure fără să curețe mizeria lăsată de alții. Era sfârșit de august, iar serile deveniseră răcoroase. Soarele cobora spre orizont, iar aerul se umplea de umezeală.
Se uită Ilie dincolo de gard și văzu, din nou, o grămadă de hârtii, sticle și alte gunoaie.
— Ce oameni sunt ăștia? Nu pot duce gunoiul până la coș?
Se apropie și văzu că dulciurile împrăștiate fuseseră sfâșiate de câinii din zonă. Scoase din buzunar o pungă—avea mereu una la el, pregătită pentru orice situație—și începu să adune resturile.
Fără să-și dea seama, pătrunse tot mai adânc în pădure, căutând să curețe totul. Se lăsase deja întunericul când auzi un suspin.
Un copil?
Se uită în jur și, pe un trunchi de copac căzut, zări ceva neașteptat. Două fetițe stăteau lipite una de alta, tremurând de frig.
Purtau doar rochițe subțiri cu bretele. Plângeau.
Ilie se apropie. Erau gemene, identice ca două picături de apă.
— V-ați rătăcit? întrebă el blând.
Fetițele dădură din cap.
— Eu sunt Ilie. Nu vă speriați. Pe vremuri am fost pădurar aici.
Le înveli cu mantaua lui groasă și le luă acasă. Când ajunseră, le așeză la masă și le dădu ceai fierbinte.
„O să le las aici peste noapte,” își spuse el. „Și între timp, mă duc să-mi termin treburile…”
Fetițele se priviră curioase.
— Hai să vedem cine e doamna, șopti una.
— Dar nenea a zis să nu…
— Ne uităm doar puțin. Nu atingem nimic.
Gemenii așa sunt. Una propune, cealaltă acceptă.
Așa erau și Alina și Maria. Maria era liniștită și ascultătoare. Alina căuta mereu aventură.
Fetele deschiseră ușa camerei. Pe pat zăcea o femeie…
Când Ilie s-a întors dimineața, A ÎNȚEPENIT la ceea ce a văzut…
Soția lui, paralizată de șapte ani, stătea sprijinită în cot și îl privea. Ochii i se umpluseră de lacrimi. Buzele îi tremurau.
— I-l-i-e…
N-a mai apucat să spună nimic. S-a prăbușit pe pernă, plângând.
Pentru prima dată după ani de suferință, își mișcase corpul. Pentru prima dată, viața revenea în ea.
Fetițele s-au apropiat în tăcere. Prezența lor trezise ceva adormit în femeie.
Ilie a îngenuncheat lângă pat, i-a luat mâna și a sărutat-o.
— Te-ai întors la mine…
Și, în liniștea dimineții, familia lor ciudată s-a unit într-un mod pe care nimeni nu-l putea explica. Uneori, viața îți oferă în cele mai neașteptate momente exact ceea ce credeai că ai pierdut pentru totdeauna.