Ce e asta? Maria s-a uitat surprinsă la pachetul care a căzut cu un zgomot surd la picioarele ei. Femeia nu se aștepta la așa ceva, așa că a făcut câțiva pași înapoi. Habar nu avea ce este și de unde apăruse în spatele canapelei vechi……
În general, ea decisese să facă o rearanjare. Desigur, cum se întâmplă la femei, nu a anunțat pe nimeni despre asta. Inclusiv pe soțul ei, căruia nu-i plăceau deloc asemenea schimbări bruște.
Până se va întoarce el de la serviciu, eu voi termina deja. În plus, va fi mai spațios, aspectul se va schimba, pentru că vechea aranjare mi-a obosit deja ochiul și de mult voiam schimbări. De dimineață, Maria a golit dulapurile, rafturile, cutiuțele, pentru ca mobilierul să se miște mai ușor.
Totodată, a sortat vechiturile și jumătate le-a aruncat la gunoi. De-ar putea scăpa și de oamenii insistenți, ar fi trăit minunat. Așa se gândea Maria despre sora ei, care de trei săptămâni deja locuia cu ei.
Maria se aplecă și ridică pachetul de la picioare. Era învelit în mai multe straturi de folie de plastic și legat strâns cu bandă adezivă. Greutatea lui o surprinse – era destul de greu pentru dimensiunea sa.
Cu inima bătând repede, desfăcu banda adezivă și înlătură straturile de plastic. Înăuntru găsi un sac de pânză neagră, legat la gură cu o sfoară. Desfăcând sfoara, Maria deschise sacul și rămase încremenită. Pachetul era plin de teancuri de bancnote – euro, dolari, lei, aranjate meticulos și legate cu elastic.
„Dumnezeule mare,” șopti ea, lăsându-se pe vine pentru a examina mai bine conținutul. „Ce-i asta?”
Cu mâini tremurânde, Maria începu să numere teancurile. Erau zeci, poate sute de mii de euro. Niciodată în viața ei nu văzuse atâția bani la un loc. Întrebări tulburătoare începură să-i inunde mintea. De unde veneau acești bani? De ce erau ascunși în spatele canapelei lor? Și, cel mai important, știa Andrei, soțul ei, despre ei?
Andrei lucra ca manager de nivel mediu la o companie de asigurări. Aveau un venit decent, dar nimic extraordinar. Niciodată nu avuseseră probleme financiare majore, dar nici nu își permiteau extravaganțe. Banii din fața ei reprezentau mai mult decât ar fi putut economisi Andrei în toată viața lui.
Maria se ridică și se plimbă agitată prin cameră. Trebuia să existe o explicație. Poate că banii aparțineau fostului proprietar al apartamentului? Dar ei locuiau aici de aproape cinci ani. Cineva ar fi trebuit să îi caute până acum.
Privirea ei se opri pe ceas. Era aproape ora cinci. Andrei urma să se întoarcă în curând de la birou. Trebuia să decidă ce să facă. Să îl confrunte? Să ascundă pachetul și să pretindă că nu l-a găsit niciodată? Să sune la poliție?
Un gând îi străfulgeră mintea. Sora ei, Diana, care stătea cu ei de trei săptămâni. Diana, care mereu avea probleme financiare, care mereu împrumuta bani și nu-i returna niciodată. Diana, care avea prieteni dubioși și un istoric de decizii proaste. Oare ar putea fi banii ei?
Dar nu, era imposibil. Diana nu avusese niciodată atâția bani. Și chiar dacă i-ar fi avut, de ce i-ar fi ascuns în spatele canapelei lor?
Maria se hotărî să pună pachetul la loc și să aștepte întoarcerea lui Andrei. Poate că exista o explicație simplă și nevinovată pentru toți acei bani. Poate că soțul ei câștigase la loterie și voia să-i facă o surpriză. Poate că moștenise banii de la un unchi îndepărtat despre care nu vorbiseră niciodată.
Dar în adâncul inimii, știa că lucrurile nu erau atât de simple.
La ora șase fără zece minute, ușa de la intrare se deschise și Andrei intră. Părea obosit, dar zâmbi când o văzu pe Maria.
„Bună, draga mea,” spuse el, sărutând-o pe obraz. Apoi se opri, observând dezordinea din cameră. „Ce se întâmplă aici?”
Maria respiră adânc. „Am decis să fac puțină curățenie și să rearanjez mobila.”
Andrei se încruntă ușor. „Știi că nu-mi place când faci schimbări fără să mă anunți.”
„Știu, îmi pare rău. Dar asta nu e important acum.” Maria își încrucișă brațele. „Andrei, trebuie să-mi spui ceva? Ceva important pe care l-ai ascuns de mine?”
Soțul ei păli vizibil. „Nu știu la ce te referi.”
„Cred că știi,” insistă Maria, îndreptându-se spre canapeaua mutată. „Am găsit ceva când am mutat canapeaua.”
Andrei rămase nemișcat, privind-o fix. „Ce ai găsit?”
În loc să răspundă, Maria se aplecă și scoase pachetul de unde îl ascunsese temporar, sub o pătură. Îl puse pe masă și îl desfăcu, expunând teancurile de bancnote.
„Poți să-mi explici asta?”
Andrei se prăbuși pe un scaun, ținându-și capul în mâini. „Oh, Doamne,” murmură el. „Nu trebuia să găsești asta niciodată.”
Inima Mariei se strânse. „Deci sunt ai tăi? De unde ai atâția bani, Andrei? Ce ai făcut?”
Andrei ridică privirea, iar Maria fu surprinsă să vadă lacrimi în ochii lui.
„Nu sunt ai mei,” spuse el încet. „Sunt ai tatălui tău.”
Maria simți cum i se taie respirația. „Ai… tatălui meu? Dar tata a murit acum trei ani.”
„Știu.” Andrei își frecă tâmplele. „Cu câteva săptămâni înainte să moară, m-a chemat la spital când tu nu erai acolo. Mi-a dat acest pachet și m-a făcut să-i promit că îl voi păstra în siguranță și că nu-ți voi spune niciodată despre el.”
„Dar de ce? De ce ar face tata asta?” Maria se simțea amețită, confuză.
Andrei oftă adânc. „Pentru că banii nu sunt… curat câștigați. Tatăl tău mi-a explicat că provin din niște afaceri pe care le-a făcut în anii ’90, afaceri care nu au fost complet legale. Mi-a spus că a vrut întotdeauna să-i folosească pentru a-ți asigura viitorul, dar s-a temut că ar putea atrage atenția asupra ta. De aceea mi i-a dat mie, să-i păstrez.”
Maria se lăsă pe canapea, încercând să proceseze informația. Tatăl ei fusese un bărbat liniștit, care lucrase toată viața ca funcționar bancar. Cel puțin așa crezuse ea.
„De ce nu mi-ai spus niciodată?” întrebă ea, simțind o durere de trădare.
„I-am promis tatălui tău,” răspunse Andrei simplu. „El a fost mai mult decât un socru pentru mine – a fost ca un tată. Ultima lui dorință a fost să păstrez acest secret, să te protejez de trecut. Cum aș fi putut să refuz?”
„Dar ce a făcut de fapt tata? Ce fel de ‘afaceri’ neregulamentare?”
Andrei clătină din cap. „Nu mi-a spus detalii, și nu am vrut să știu. Mi-a spus doar că a făcut niște alegeri greșite când era tânăr, alegeri pe care le-a regretat toată viața. Dar nu a vrut ca acele alegeri să te afecteze pe tine.”
Maria privi teancurile de bani, simțindu-se dintr-o dată murdărită de ele. „Ce facem acum cu ei?”
„Nu știu,” admise Andrei. „I-am păstrat aici pentru că nu am știut ce altceva să fac. Nu puteam să-i duc la bancă fără să ridic suspiciuni, și nu am vrut să-i folosesc pentru că… nu sunt ai noștri, nu i-am câștigat noi.”
Maria se ridică și începu să se plimbe prin cameră. „Diana știe? De-asta a venit să stea cu noi? A aflat cumva?”
„Nu cred. Tatăl tău a fost foarte clar că nimeni altcineva nu știa despre bani, nici măcar mama ta.” Andrei veni lângă ea și o luă de mâini. „Îmi pare rău că ți-am ascuns asta. Am vrut să-ți spun de atâtea ori, dar mi-am amintit promisiunea făcută și… nu am putut.”
Maria îl privi în ochi, căutând sinceritatea. O găsi acolo, alături de regret și îngrijorare.
„Te cred,” spuse ea în cele din urmă. „Dar trebuie să decidem ce facem cu banii. Nu îi putem ține pentru totdeauna ascunși în spatele canapelei.”
Andrei dădu din cap. „Ai dreptate. Poate că ar trebui să consultăm un avocat, să vedem care sunt opțiunile noastre. Poate îi putem dona, sau…”
„Sau putem să-i folosim pentru ceva bun,” îl întrerupse Maria, un gând formându-se în mintea ei. „Tata i-a strâns pentru viitorul meu, nu? Poate că cea mai bună cale de a-i onora memoria este să-i folosim pentru a ajuta pe alții.”
„Ce ai în minte?”
„Îți amintești acea fundație pentru copiii cu dizabilități despre care ți-am vorbit? Cea care are nevoie disperată de fonduri? Poate că o parte din acești bani ar putea ajunge acolo. Iar restul… ar putea fi folosiți pentru a deschide un mic business, ceva legitim, care ar putea ajuta comunitatea.”
Andrei îi zâmbi, strângând-o de mână. „Sună ca un plan bun. Dar mai întâi, hai să vorbim cu un avocat, să ne asigurăm că nu ne băgăm în probleme.”
Maria dădu din cap, simțindu-se ușurată că secretul ieșise la lumină. Deși încă era șocată de revelațiile despre trecutul tatălui ei, simțea că acum putea să înceapă să proceseze informația, să o accepte și, eventual, să o folosească pentru a face ceva bun.
În acea seară, după ce au ascuns din nou pachetul într-un loc mai sigur, Maria și Andrei stătură de vorbă până târziu, împărtășind amintiri despre tatăl ei și planuri pentru viitor. Iar când Diana intră în casă și remarcă rearanjarea mobilei, Maria schimbă un zâmbet complice cu soțul ei.
Uneori, cele mai neașteptate descoperiri pot aduce nu doar șoc și confuzie, ci și un nou început, o șansă de a transforma ceva rău în ceva bun. Și poate că asta fusese intenția tatălui ei de la bun început.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.