Ioana stătea într-o cafenea din apropierea gării, amestecând absentă în cafeaua deja răcită, dar gândurile ei erau departe. Îi spusese soțului ei, Radu, că merge într-o delegație la Constanța, dar era o minciună. Un vierme de îndoială, născut din disparițiile lui frecvente, zâmbetele misterioase și telefonul blocat cu parolă, o împinsese să pună la cale un plan disperat. Hotărâse să-l urmărească în secret, ca să afle o dată pentru totdeauna adevărul.
Ce ascunde Radu?
Autobuzul o ducea pe Ioana spre căsuța lor de vacanță, locul unde ea, Radu și fiul lor, Matei, petreceau verile pline de bucurie. Dar acum, în liniștea toamnei, așezarea părea părăsită, iar acest lucru îi amplifica neliniștea. Își amintea cum Radu renunțase la visul lui — o carieră muzicală la București — doar ca să fie aproape de ea și copil.
Oare chiar era în stare să distrugă tot ce construiseră împreună?
Ioana ținea strâns în brațe laptopul, gata să deschidă înregistrarea camerei ascunse pe care o instalase, și încerca să se pregătească pentru orice. Dar inima îi bătea tot mai tare.
Fără să-l anunțe pe Radu, Ioana a venit pe neașteptate la casă. Iar imediat ce a pășit înăuntru, a simțit că i se taie picioarele…
…Ioana deschise ușa casei de vacanță cu cheia pe care o purta mereu în geantă. Tăcerea era adâncă, dar aerul dinăuntru avea ceva… neliniștitor. Un parfum necunoscut și proaspăt. Pașii ei răsunau în holul mic, iar privirea îi căzu imediat pe pantofii cu toc roșii, strălucitori, lăsați neglijent lângă ușă. Nu erau ai ei.
Inima îi bătea cu putere. Urmă un fâșâit… apoi râsete — două voci. Una era a lui Radu. Cealaltă… feminină. Și tânără.
Ioana se strecură încet spre dormitor. Ușa era întredeschisă. Se uită prin crăpătura îngustă — și îngheță.
Radu stătea pe pat, în cămașa ei preferată, desfăcută până la piept. Lângă el, o fată brunetă, nu mai mare de 20 de ani, râdea și-i mângâia obrazul.
— Te-ai gândit ce o să-i spui nevestei tale? — întrebase ea jucăuș, cu glas moale.
— Mai amân puțin, iubito. Ea e fragilă… Nu ar rezista șocului. Și, sincer, mai am nevoie de semnătura ei pe actele acelea de la bancă.
Ioana simți că lumea i se prăbușește. Se sprijini de perete ca să nu cadă. Lacrimile îi înăbușeau respirația. Dar nu mai era femeia fragilă despre care vorbeau. Nu, nu după tot ce văzuse.
Făcu un pas înapoi, scoase telefonul din buzunar și apăsă pe redare — înregistrarea de pe camera ascunsă începu să ruleze. Apoi apăsă trimite, direct pe adresa de e-mail a avocatului.
Ieși afară, calmă. Vântul de toamnă îi usca lacrimile.
Într-o oră, Radu avea să piardă tot.
Radu ieși din casă fluierând, cu zâmbetul omului care crede că lumea e la picioarele lui. Tânăra îl aștepta în mașină, deja cu ochelarii de soare pe nas și o gumă mestecată nervos.
— Am uitat ceva? — întreabă el, privind în jur.
Telefonul îi vibră brusc în buzunar. Notificare de e-mail. Se opri. Un mesaj scurt, de la avocatul familiei:
„Te felicit. Soția ta a fost prima care a ajuns cu dovezile. Ai pierdut semnăturile. Și casa.”
Fața lui Radu se albi. Dădu clic pe fișierul atașat. Înregistrarea rula clar: el și amanta, vorbind despre acte, minciuni, bani. Totul.
— Ce naiba e asta?! — mormăi, respirând greu.
— Ce s-a întâmplat, dragule? — întrebă fata, zâmbind larg. — Ai pățit ceva?
Radu ridică privirea. Și atunci o văzu.
Ioana, pe alee. Îmbrăcată simplu, dar cu o demnitate rece în privire. Ținea de mână pe Matei, băiețelul lor, care se uita nedumerit la tatăl său. Lângă ea, avocatul.
— Îți doreai libertate, Radu? — spuse ea calm, dar cu o tărie pe care n-o mai avusese niciodată. — Acum o ai. Dar cu tot cu datorii. Și fără fiu. Fără casă. Fără mine.
Radu voia să spună ceva, dar din curtea casei apăru și executorul. Îi înmână un plic.
— Act de evacuare. Proprietatea a fost trecută în totalitate pe numele doamnei Ioana Răducan. Ați semnat deja acordul, nu?
Radu își simți genunchii moi.
— Tu… tu ai știut?
Ioana îl privi în ochi.
— De când ai început să cânți altă partitură. Eu doar am învățat să ascult mai bine.
Se întoarse și plecă. Fără să privească înapoi. Fără să mai plângă.
Pentru prima dată, Ioana simțea că ea scrie finalul poveștii. Iar Radu… rămăsese doar o notă falsă într-o simfonie care nu-i mai aparținea.