Înainte de a debarca din avionul pe care tocmai îl aterizase, căpitanul Edward Blair a observat un bărbat singur pe avion care refuza să părăsească aeronava. Când s-a uitat mai atent, și-a dat seama că bărbatul era copia lui exactă.
„Bună după-amiază, doamnelor și domnilor. Sunt căpitanul Edward Blair. Tocmai am aterizat la Aeroportul Internațional Chicago Midway. Sperăm că ați avut o călătorie plăcută alături de noi și sperăm să vă vedem pe unul dintre zborurile viitoare,” a vorbit căpitanul din cabina de pilotaj după ce a reușit să aterizeze avionul.
După ce a parcat avionul, căpitanul și primul său ofițer au urmat protocolul, așteptând ca toți pasagerii să debarce înainte de a părăsi cabina de pilotaj. Când a venit rândul lor să plece, a deschis ușa cabinei și l-a văzut pe însoțitorul de zbor vorbind cu un bărbat care refuza să părăsească avionul.
„Este totul în regulă aici?” a întrebat Edward, apropiindu-se de ei.
Însoțitorul de zbor a dat din cap. „Vă voi lăsa puțin timp,” a zâmbit ea, înainte de a merge spre spatele avionului.
Edward era confuz de ce dorea să-l lase singur cu pasagerul, până când a realizat ce voia să spună. În fața lui stătea un bărbat care arăta exact ca el. Înainte să poată spune ceva, bărbatul a vorbit.
„Vrei să o vezi pe mama?” a întrebat el.
„Nu-mi vine să cred. Ești tu, Adam? A mai venit vreodată mama? E vie și sănătoasă?” a răspuns Edward, cu atât de multe gânduri venind brusc în mintea lui.
Adam era fratele geamăn al lui Edward, pe care nu-l mai văzuse de decenii. Edward părăsise orfelinatul când avea opt ani, iar acum aveau 32 de ani.
„Ți-am pus o întrebare prima dată. Vrei să o vezi pe mama?” a întrebat din nou Adam, cu un ton nerăbdător.
Edward a dat din cap, iar Adam a ieșit din avion. Edward l-a urmat și amândoi au luat un taxi spre oraș.
Pe drum, Adam a tăcut tot timpul. Între timp, Edward nu s-a putut abține să nu încerce să se justifice, cu lacrimi în ochi.
„Când ne-a lăsat la orfelinat, chiar nu credeam că va mai reveni vreodată. Nu am vrut să-mi fac speranțe. Am înțeles că nu putea să ne hrănească pentru că tata plecase, dar am crezut că ne-a lăsat pentru că o parte din ea voia să ne părăsească și ea. Nu am crezut că va mai veni vreodată, Adam,” a explicat el.
„Așa că, în schimb, ai acceptat să fii adoptat de o familie bogată. I-ai ales pe ei în loc de MINE! Te-am implorat zile întregi să nu mă lași în acel loc, dar ai ales să trăiești o viață confortabilă în loc să rămâi alături de sângele tău. Ea a revenit un an după ce ai plecat și nu s-a iertat niciodată pentru că te-a pierdut,” a răspuns Adam.
„Până azi, ea se învinovățește pentru că nu a avut suficient pentru a te păstra. Să nu mă înțelegi greșit – te urăsc. De fapt, te urăsc la fel de mult cum îl urăsc pe tatăl nostru. Am renunțat să te caut acum câțiva ani, dar când am auzit numele tău pe acel avion, mi-am amintit de mama și de dorința ei de a te vedea,” a adăugat el, cu dinții strânși.
După câteva minute, taxiul s-a oprit. Adam a ieșit și a mers furios spre o casă veche, care l-a surprins pe Edward. Și-a dat seama că fratele și mama lui trăiau în sărăcie.
Deși Adam avea o iubită de multă vreme, nu o putea cere în căsătorie pentru că își petrecea majoritatea timpului lucrând și având grijă de mama sa bolnavă. Mereu își dorise să se stabilească și să își întemeieze o familie, dar se simțea datori față de mama lui și dorea să se asigure că va trăi restul vieții într-un confort.
Când au intrat în casă, Edward a văzut-o imediat pe mama sa, Annie, într-un scaun cu rotile, stând în camera de zi. Când i-a văzut pe ambii fii în aceeași cameră, a început să plângă și nu se mai putea opri.
„Doamne, ești tu, Edward. Adam, și tu și fratele tău sunteți aici. V-ați întors,” plângea ea, apropiind scaunul cu rotile de fii ei.
„Nu s-a întors, mama. A venit doar să te vadă, dar se va întoarce în vila lui când se va termina noaptea,” a spus Adam pasiv, turnând un pahar cu apă pentru mama sa să se liniștească.
Edward nu a ezitat să meargă către mama sa, să o îmbrățișeze și să ceară iertare. „Îmi pare atât de rău, mama. Îmi pare rău că nu am crezut că te vei întoarce pentru noi. Mi-aș dori să mă poți ierta,” a plâns el.
„Nu te învinovățesc, fiule. Nu te învinovățesc deloc. Îmi pare rău că nu am putut să-ți ofer o viață bună ție și lui Adam de la început. Mi-aș fi dorit, dar era atât de greu pentru mine să găsesc un loc de muncă. Îmi pare rău, dragul meu. Mă bucur atât de mult că ești aici,” i-a răspuns mama, mângâindu-i părul în timp ce se îmbrățișau.
„Ai vrea să rămâi noaptea? Avem atât de multe să povestim. Mi-ar plăcea să petreci mai mult timp cu noi,” l-a întrebat ea.
„Îmi pare rău, mama, dar trebuie să mă întorc acasă în seara asta. Am un loc de muncă în Franța, așa că părinții mei adoptivi și cu mine ne vom muta. Zborul de întoarcere la Chicago a fost ultimul meu aici. Cred că a fost menit să fiu pe același avion cu Adam, ca să te pot vedea,” a explicat el.
După ce a aflat că fiul ei se va muta în Europa, Annie a fost devastată. „Pleci?” a spus ea cu voce slabă. „Mi-aș fi dorit să ne fi găsit mai devreme… Sunt tristă că timpul nostru împreună a fost atât de scurt.”
„Îmi pare rău, mama. Te voi vizita cât de des pot. Sunt sigur că voi avea zboruri către SUA,” a spus Edward, cerându-și iertare din nou.
„Nu-i mai da speranțe. Nu merită să fie dezamăgită la vârsta ei. Ieși!” a ripostat Adam, realizând că fratele său voia doar să-și vadă mama, dar nu să construiască o legătură cu ea.
Câteva zile după întâlnirea lor, Adam a observat un serviciu de transport care ajungea la casa de vizavi, iar bărbații începeau să încarce mobilier și aparate electrocasnice.
„Mama, se pare că cineva a cumpărat casa chiar în fața noastră. Vom avea noi vecini curând,” i-a spus el.
Annie a fost încântată, deoarece își dorea întotdeauna vecini. Îi plăcea să coacă și spera să împărtășească creațiile ei cu alți oameni.
Cu toate acestea, au fost surprinși când bărbatul care a apărut imediat după, conducând o mașină de lux, s-a dovedit a fi Edward. Adam și Annie au deschis ușa pentru a-l confrunta. „Ce faci aici?” l-a întrebat Adam pe fratele său.
„Am vorbit cu soția mea despre ce s-a întâmplat în ziua aceea și am realizat amândoi că adevărata noastră casă nu era în Franța, ci aici. Am refuzat oferta de muncă de la compania aeriană franceză și le-am spus părinților mei adoptivi că vreau să mă mut undeva în Chicago. Ei au înțeles și mi-au promis că vor păstra legătura în timp ce se bucură de pensie în Europa,” a explicat Edward.
„Îmi pare rău că nu am avut șansa să te caut, mama. Știu că am făcut multe greșeli în trecut, dar sper că îmi vei da o șansă să îți demonstrez că nu sunt o persoană rea și că îmi doresc cu adevărat să petrec timp cu tine. Vreau să mă reconectez și cu tine, Adam. Suntem frați. Vă iubesc pe amândoi și vă voi arăta cât de mult, dacă îmi veți permite,” a adăugat el.
Annie nu putea să creadă și a început să plângă. Edward și-a prezentat soția, Emma, și fiica lor mică, Alex, lui Annie și lui Adam, încălzindu-le inimile. În timp ce Annie stătea de vorbă cu Alex și Emma, Adam și Edward au avut o discuție bună.
„Știu că nu ai deloc încredere în mine, Adam, dar te rog, dă-mi această șansă să îți demonstrez că am intenții bune pentru tine și mama,” l-a implorat Edward.
„Sunt dispus să renunț la problemele din trecut din cauza mamei. Ea pare fericită și asta e tot ce contează pentru mine,” a recunoscut Adam.
Frații s-au reconectat, iar Edward a aflat că Adam avea o iubită de mult timp pe care dorea să o ceară în căsătorie. Edward s-a oferit să aibă grijă de mama lor în casa de vizavi, în timp ce Adam lucra la relația lui personală.
Edward a reparat casa lui Adam, iar renovările au făcut-o să arate ca nouă. Adam a început să lucreze la viața lui personală, în timp ce Edward și familia sa aveau grijă de Annie în casa de vizavi. Familia se aduna în fiecare seară pentru o masă bună și conversații.
Ce putem învăța din această poveste?
Oamenii care trebuie să fie în viața ta vor găsi mereu o cale să se întoarcă. Adam nu știa că Edward se afla pe zborul de întoarcere către Chicago în acea zi. Întâlnirea lor întâmplătoare l-a adus pe Edward înapoi în compania mamei și fratelui său, pe care nu îi mai văzuse de ani buni.
Nu este niciodată prea târziu să o iei de la capăt. Adam a fost supărat pe fratele său Edward pentru că l-a abandonat, dar au reușit să pună deoparte diferențele lor pentru binele mamei lor. Au reușit să-și reconstruiască relațiile, devenind o familie mai puternică și mai fericită.