Eu și Alexandru suntem căsătoriți de 10 ani. În acest timp, ni s-au născut doi copii minunați. Marc are 8 ani, iar Liza – 6. Sunt o mamă fericită și o soție iubită. Cel puțin, așa credeam…
Eu și soțul meu lucrăm amândoi. Uneori, bunicile ne ajută cu copiii. De aceea, am avut mereu timp să dedicăm câteva ore pe săptămână relației noastre. Al meu Sandu nu a dus niciodată lipsă de atenția mea. Sau, cel puțin, așa credeam.
Acum 9 luni, am început să observ lucruri ciudate la Sandu. Stătea des pe telefon, și-a pus chiar și parolă. Rămânea la muncă până târziu, fugea de acasă chiar și în weekenduri. Se încuia în baie, dădea drumul la apă și vorbea cu cineva. Spunea că e vorba de muncă, că are de rezolvat lucruri importante și că nu vrea să fie deranjat de copii.
Într-o seară, mi-am luat inima în dinți și l-am întrebat direct:
— Sandu, mă înșeli? Cine e femeia aceea? Ce nu ți-a plăcut la viața noastră de cuplu?
Soțul meu a recunoscut imediat că, în urmă cu câteva săptămâni, o întâlnise întâmplător pe fosta lui colegă de clasă, Lina. Era prima lui dragoste. Și mi-a spus că vrea să fie cu ea. Mi-a promis că va ajuta financiar copiii și m-a rugat să-l iert, dacă voi putea vreodată. Și-a făcut bagajele în grabă și a plecat. Iar eu am rămas singură, cu cei doi copii, în apartamentul părinților mei.
Am plâns toată noaptea. Dimineața mi-a fost greu să mă ridic din pat. Le-am pregătit copiilor micul dejun și m-am pus din nou în pat. Aș fi vrut să dorm o veșnicie, doar ca să nu mai simt durerea aceea.
Seara, a venit în vizită vecina mea și buna mea prietenă, Irina. M-a readus puțin cu picioarele pe pământ. Mi-a spus că, din cauza lacrimilor mele, cei care suferă cel mai mult sunt copiii mei. Că trebuie să fiu puternică pentru ei, că ei sunt tot ce contează cu adevărat în viața unei femei… M-am resemnat. Am început să trăiesc pentru copii. Am petrecut mult timp cu ei, iar de Anul Nou am fost la munte. Uneori, noaptea, încă mai plângeam în pernă, când copiii nu vedeau, dar dimineața eram mama puternică.
În martie, m-a sunat o femeie necunoscută și mi-a spus:
— Sunt Lina. Sper că ați auzit deja de mine. Alo, Oana, vă rog frumos, luați-vă soțul înapoi. Eu trebuie să plec la muncă în Cehia… Și el e zgârcit, nu e bun la gospodărie. Își aruncă șosetele murdare prin toată casa. Și, pe deasupra, l-au dat și afară de la serviciu. Nu vrea să muncească, nici să meargă să-și apere țara. Pe scurt, nu-mi trebuie! Luați-l înapoi! Prima iubire și viața de adult sunt două lucruri complet diferite.
Seara, a venit vecina la mine. I-am povestit despre apelul ciudat. Mi-a zis:
— Gata, pregătește-te să-ți primești soțul înapoi. O să vină sigur, o să cadă în genunchi, o să-ți pupe picioarele și o să te roage să-l ierți. Iar tu… gândește-te bine dacă merită…
Dimineața următoare, m-a sunat Sandu și m-a rugat să ne întâlnim în parc, în locul nostru preferat. Nu știam dacă să mă duc. Durerea din suflet nu dispăruse… Dar pentru copii, am decis să dau o șansă relației noastre.
Alexandru s-a întors. Se străduiește să mă ajute cu tot ce poate, petrece mult timp cu copiii. Și-a găsit un nou loc de muncă. Iar eu am trecut peste supărare de dragul familiei noastre.
Uneori, seara, mă bântuie un gând: „Cine a înșelat o dată, o va face și a doua oară…” Și mi-e foarte frică de asta.
Voi ce părere aveți? Am făcut bine că l-am primit înapoi?
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.