O decizie pe care o iau de ani de zile, din respect față de mine și de ceilalți
Zbor des cu avionul. În ultimii ani, drumurile mele m-au purtat în toate colțurile țării și nu numai. Știu deja cum funcționează fiecare aeroport, care-s companiile punctuale și unde găsesc cele mai bune oferte. Dar un lucru nu se schimbă niciodată: faptul că am o greutate peste medie și locul standard din avion nu-mi oferă spațiul de care am nevoie.
Nu mă plâng. Am acceptat asta. Și tocmai din respect pentru mine și pentru ceilalți pasageri, aleg mereu să cumpăr două bilete — locul de la geam și cel de lângă, ca să nu incomodez pe nimeni și să zbor în liniște.
Când un simplu zbor se transformă într-o situație tensionată
În ziua respectivă, aveam un zbor spre Cluj. Avionul era aproape plin, iar eu ocupasem locurile mele. M-am prins cu centura, mi-am scos o carte din geantă și eram gata de decolare.
La un moment dat, o femeie de vreo 30 și ceva de ani, cu un copil mic de mână, s-a apropiat de rândul meu. Fără să zică nimic, a așezat copilul pe locul liber de lângă mine și s-a pregătit să plece spre scaunul ei, aflat câteva rânduri mai în față.
Am ridicat privirea.
— „Doamnă, locul acesta e plătit de mine”, i-am spus politicos, arătându-i biletul.
Femeia a ridicat tonul:
— „Ce om ești să nu lași un copil să stea aici? Ți-e milă de un loc?”
Și, cum se întâmplă de multe ori în astfel de situații, imediat au apărut „binevoitorii” din jur:
— „E totuși un copil…”
— „Nu cred că moare nimeni dacă îl lași.”
Cum am pus capăt acestui spectacol pe loc
Am inspirat adânc, mi-am păstrat calmul și am apăsat butonul de chemare a însoțitoarei de bord. Când a venit, i-am explicat situația pe scurt, i-am arătat ambele cărți de îmbarcare și am spus:
— „Vă rog să rezolvați. Fie le găsiți alt loc, fie chemați căpitanul și întocmiți un raport oficial de ocupare abuzivă a locurilor plătite.”
Însoțitoarea a chemat șeful de cabină. După o scurtă discuție prin interfon cu căpitanul, decizia a fost clară: femeia și copilul urmau să fie debarcați. Se pare că nu era prima dată când încerca astfel de „șmecherii”.
Cei din jur au rămas muți. Unii au început să-și ceară scuze, alții au întors privirea în altă parte, rușinați de reacțiile lor inițiale.
O lecție despre respect și bun-simț
Când avionul s-a ridicat de la sol, liniștea s-a așternut în cabină. Mi-am pus căștile, mi-am deschis cartea și am zâmbit în sinea mea. Îmi făcusem dreptate fără scandal, fără să mă cobor la nivelul celor care cred că tupeul e o virtute.
La aterizare, o doamnă de vreo 60 de ani, care stătea câteva rânduri mai în spate, a trecut pe lângă mine și mi-a șoptit:
— „Ați făcut bine, domnule. Dacă cedăm la tupeu, nu mai avem nicio șansă ca oameni.”
Și, pe bune, avea perfectă dreptate.
Concluzie
Trăim vremuri în care mulți cred că li se cuvine totul, că pot încălca reguli, că pot profita de bunul simț al altora. Dar uneori, e nevoie să spui „Nu”, să-ți ceri drepturile și să nu te simți vinovat pentru asta.
Eu nu am cumpărat două locuri ca să le las la dispoziția celor care nu știu ce înseamnă respectul, ci ca să mă respect pe mine și pe cei din jur.