Am strâns 6.000 de euro și i-am adus acasă pentru copiii mei. Dar fetele… nici măcar nu s-au uitat în plic – l-au pus deoparte.
— Mamă, trebuie să vorbim serios cu tine, — a spus fiica cea mare. Nici prin gând nu mi-ar fi trecut că fiicele mele vor spune așa ceva! Scriu și mi se umplu ochii de lacrimi…
Viața mea n-a fost niciodată ușoară sau lipsită de griji. Sunt orfană, am crescut cu bunica la sat. Nu prea aveam bani, dar aveam o gospodărie mare, care ne hrănea. Vindeam brânză de casă, lapte, smântână și ouă la piață.
La 18 ani m-am măritat cu vecinul Mihai. La început era un bărbat gospodar, a reconstruit casa bunicii, ne ajuta în grajd și în grădină. Dar, după câțiva ani, parcă s-a schimbat cu totul. Începuse să tragă serios la băutură.
Cheltuia tot ce câștiga pe alcool, inclusiv pensia bunicii. Când nu mai aveam nici un ban în casă, fura bijuterii din aur, argint, chiar și cruciulița a dus-o la amanet pentru o sticlă. Îi rugam pe vecini să-mi împrumute măcar 20 de lei, ca să pot lua lapte praf și scutece pentru copii.
Așa s-a îmbătat până a murit. Iar eu am rămas singură, cu doi copii mici și o grămadă de datorii. Bunica Galina m-a îndemnat să plec la muncă în străinătate:
— Ce rost are să te ofilești în satul ăsta? În străinătate e viață mai bună, salariul e mare.
— Dar cum să-mi las copiii?
— Eu, deși bătrână, încă mai pot avea grijă de strănepoți. Tu du-te, fă bani. Poate, cu voia Domnului, îi iei și pe ei în Europa mai târziu.
Așa am plecat la muncă în Italia. M-am angajat ca infirmieră într-un azil de bătrâni. Mi-a fost extrem de greu – nu știam limba, trebuia să fac curățenie, să car coșuri grele cu rufe murdare, să frec băile și toaletele până străluceau.
Tratamentul față de mine, ca muncitoare străină, era umilitor. Patronul îmi dădea cele mai grele și mai murdare sarcini. În timp ce alții lucrau 8 ore, eu stăteam 10, uneori 12.
Dar plăteau bine. Trimiteam toți banii bunicii în Ucraina, pentru copii. Pentru mine păstram cât să supraviețuiesc. Slavă Domnului, copiii o duceau bine.
Așa, timp de 15 ani, am strâns și am cheltuit tot pe familie. Mai întâi am renovat casa, am cumpărat mobilă nouă, am instalat cablu TV și internet. Apoi fetele au intrat la facultate, la Lviv – le-am plătit studiile și chiria. În paralel, am cumpărat două apartamente pentru ele în blocuri noi, încă din faza de fundație. Când au terminat anul patru, le-am dat cheile. Nu le venea să creadă de fericire – m-au luat în brațe și m-au sărutat fără oprire.
Eu încă locuiesc și lucrez în Italia, dar acum am un job mai bun. Îngrijesc o bătrână care m-a primit să locuiesc cu ea pe vilă, fără chirie. Sunt pentru ea bucătăreasă, bonă, menajeră și grădinar.
Acum câteva zile am venit în Ucraina, căci se apropie Crăciunul și Anul Nou. Am adus fetelor 6.000 de euro, economisiți în ultimele șase luni. Am vrut să împart banii în mod egal – să aibă fiecare. Poate își fac reparații sau pun deoparte.
— Uite, fetelor, luați. Sunt pentru voi. Să aveți…
— Mamă, dar tu glumești? Nu avem nevoie.
— Cum adică nu aveți nevoie? Pentru cine am muncit și am pus bani deoparte?
— Pentru tine! Ai lucrat ca o sclavă atâția ani în străinătate. Crede-ne, apreciem tot ce ai făcut pentru noi. Dar a venit timpul să trăiești și tu pentru tine.
Acum fetele îmi fac un adevărat concediu. M-au programat la un salon de frumusețe, mi-au făcut sprâncene cu micropigmentare, manichiură, masaj relaxant. Apoi, am mers la cumpărături în Lviv — mi-au luat o geacă de iarnă, cizme călduroase și o rochie de Revelion. Și o mulțime de produse cosmetice.
De Anul Nou vom merge împreună undeva la munte. Și, în sfârșit, vom vizita orașul Lviv — visul meu de multă vreme.
Știu că mulți copii ai muncitorilor din străinătate devin răsfățați și obraznici, tocmai din cauza banilor. Am multe cunoștințe în Italia care se plâng că ai lor copii cer tot mai mulți bani, cadouri scumpe și colete pline cu bunătăți.
Dar fetele mele nu sunt așa. Ele îmi respectă munca și sacrificiul. Și acum se străduiesc să mă răsfețe cu cadouri. Mi-au interzis să gătesc de Crăciun — au spus că ele vor face cele 12 feluri.
Sunt fericită. Am niște fiice minunate, cu suflet mare. Știu sigur că, la bătrânețe, nu voi fi singură — ele vor fi mereu lângă mine.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duc