De fiecare dată când mă întorceam dintr-o deplasare, o găseam pe Bella… schimbată. O zgardă diferită, un miros ușor dulceag, o energie nouă. Jason, soțul meu, dădea mereu din umeri și spunea că se apropie tot mai mult de ea. Dar eu simțeam că nu e totul chiar atât de simplu.
Într-o dimineață de duminică, epuizată după o noapte lungă de muncă la cafenea, tot ce-mi doream era să intru pe ușă, să-mi torn o cană de ceai și să mă trântesc pe canapea. Dar n-am apucat nici măcar să închid ușa că Bella a și sărit pe mine, în stilul ei clasic — doar că ceva era… diferit.
Am îngenuncheat să o mângâi. Blana ei era perfect coafată, urechile tunse simetric, o fundiță roz la coadă. Și un miros familiar… dar prea elegant pentru o plimbare în parc.
— Ești dată cu parfum?! am întrebat confuză.
Jason, relaxat, a apărut din bucătărie cu un prăjitor în mână.
— M-ai luat prin surprindere. N-am știut că te întorci așa devreme.
— Ai dus-o pe Bella la salon?
— N-am făcut mare lucru. Doar am lăsat-o puțin acolo, eram în zonă. Am zis că merită și ea un răsfăț.
A zâmbit și i-a făcut cu ochiul. Nu părea să-și amintească faptul că, săptămâna trecută, spunea că Bella e „enervantă și se ține doar după papuci”.
— De ce miroase a Chanel No.5? am întrebat.
— Am pulverizat puțin pe ea. Îți place, nu?
Am ridicat din sprâncene, dar m-am abținut. Până duminica următoare.
Atunci, Bella avea o salopetă roz cu guler de blană. Blana ei strălucea de parcă ieșise dintr-un catalog de lux. Același parfum. Și aceeași atitudine zen a lui Jason.
— Ai renunțat la meciul de azi? am întrebat suspicioasă.
— Da. Prefer să petrec timpul cu ea. Ne face bine amândurora.
Jason, care cândva urla la televizor în prelungiri, acum își petrecea weekendurile cu câinele. Simțeam că-mi scapă ceva.
Apoi, într-o altă călătorie de trei zile, m-am întors și Bella purta o zgardă nouă, bej, cu o inimioară strălucitoare. Jason a spus că vechea s-a stricat și că a vrut să ne surprindă.
Când a intrat la duș, am desfăcut zgarda din curiozitate. Pe partea interioară, scris cu un marker negru, apărea un mesaj: „SOȚUL TĂU TE ÎNȘALĂ.”
Mi-a înghețat sângele în vene. M-am uitat la Bella, care m-a privit cu acea expresie blândă și naivă. Am oftat.
— Ai știut… ai știut tot timpul.
Am luat o decizie.
Am cumpărat o cameră mică, specială pentru zgardă, și am fixat-o atent pe gâtul Bellei. Apoi mi-am pregătit replica și i-am spus lui Jason că plec la mama pentru weekend. El abia a ridicat ochii din telefon.
M-am oprit la câteva străzi distanță și am început să urmăresc transmisia. Prima parte: nimic neobișnuit. Până când a apărut o casă necunoscută. Jason a intrat, întâmpinat de o femeie tânără și foarte atrăgătoare. Bella a sărit veselă înăuntru, recunoscând clar locul.
Ecranul s-a întunecat. Am închis laptopul și am stat, câteva secunde, în tăcere completă. Dacă femeia asta e amanta lui Jason, de ce mi-a lăsat acel mesaj? De ce să mă ajute?
Am luat cheile și am pornit spre acea casă. Voiam răspunsuri. Voiam adevărul în față.
Am ajuns acolo cu inima în gât. Și când ușa s-a deschis… nu era ce mă așteptam.
O fetiță de vreo zece ani, cu un fursec în mână, mi-a zâmbit:
— Hei! Tu trebuie să fii mama Bellei!
— Eu sunt… pardon?
— E AICI! a strigat în casă.
Bella a alergat direct spre ea, lingând-o pe față cu un entuziasm pe care nici pe mine nu mi-l arăta.
— I-am pus fundițe noi! Care-ți place mai mult?
Nu știam ce să spun. Iar când Jason a apărut în hol, cu o privire vinovată și vocea joasă, mi-a spus:
— Ellie… e fiica mea.
Am crezut că glumește. Dar mi-a explicat: o aventură veche, de dinaintea noastră. Mama fetei nu i-a spus nimic până recent. A făcut test ADN. Confirmat.
Și Ellie voia să-l cunoască. Iar Jason… n-a putut s-o refuze.
— E minunată. E curioasă, inteligentă. Și s-a îndrăgostit de Bella imediat. A dus-o ea la salon, ea a pus fundițele, ea a folosit parfumul mamei ei.
— Și… mama ei? am întrebat, încruntată.
— Nu, nu suntem împreună. Ea nu locuiește aici.
Dar n-am avut răbdare. Am pășit înainte pe hol, convinsă că voi da nas în nas cu rivala mea.
Și atunci, din colțul coridorului, a apărut… Sasha.
— Buna. Sunt bona lui Ellie, a spus ea, zâmbind puțin jenată.
Jason a lăsat capul în jos. — E doar ajutorul de care avem nevoie.
— Jason… trebuia să-mi spui.
— Am vrut, dar n-am găsit momentul potrivit. Și… îmi era teamă. Teamă că n-o să înțelegi.
M-am uitat la el, apoi am întrebat:
— Dar zgarda? Cine a scris acel mesaj?
Jason a părut sincer surprins. Sasha, la rândul ei, a privit spre Ellie.
— Ellie?
Fetița s-a apropiat de Jason și s-a lipit de el.
— Tati, nu mă vei părăsi, nu-i așa?
— Niciodată, i-a răspuns el, îmbrățișând-o.
— Am crezut că, dacă o sperii pe ea, tu o să rămâi. Cu mine. Și cu mama, poate…
M-am aplecat spre ea și i-am zis calm:
— Tu ai scris acel mesaj?
A dat din cap, rușinată.
— Nu voiam să rănesc pe nimeni. Doar nu voiam să te pierd din nou.
Jason i-a mângâiat părul.
— Nu trebuie să manipulezi pe nimeni, draga mea. Eu rămân.
Și atunci, în tot vacarmul de emoții, ceva s-a schimbat. Nu l-am iertat pe loc. Dar am înțeles. Unele familii se construiesc altfel decât ne-am imaginat. Dar dacă e dragoste, se poate clădi ceva adevărat.