Mulți dintre colegii lui Andrei nici nu știau că are mamă. La școală, nu povestea nimic despre familia lui, nu aducea prieteni acasă și ocolea întrebările legate de părinți. Când a început să aibă o relație cu o fată, mințea că mama lui e foarte religioasă și nu-i permite să se întâlnească cu cineva. Dar adevărul era altul: îi era rușine cu propria mamă.
Silvia, mama lui Andrei, avea doar un ochi și partea stângă a feței era acoperită de cicatrici adânci. Așa fusese dintotdeauna, dar în copilărie Andrei nu conștientiza – era pur și simplu mama lui. Abia mai târziu, văzând cum o priveau ceilalți, a început să o vadă și el cu alți ochi. În prima zi de școală, alte mame s-au retras discret când ea s-a apropiat, deși purta o pălărie lată și ochelari mari.
Seara, băiatul i-a spus:
— Nu vreau să mă mai duci tu la școală, pot merge singur.
— Dar, dragul meu, e prima zi… toate mamele își duc copiii…
— Tu ești altfel! Toți o să râdă de mine. Ești… urâtă!
Silvia nu a mai intrat niciodată în școală. Îl lăsa la poartă și pleca imediat, cu lacrimi în singurul ochi care-i mai rămăsese. Îl durea, dar mai tare o durea pe ea. Iar Andrei își crea în jurul său o lume în care mama lui nu exista.
Anii au trecut, iar când s-a apropiat ziua festivității de absolvire, o zi importantă pentru el – era șef de promoție – s-a trezit pus în fața unei alegeri. Directorul i-a spus cu zâmbetul pe buze:
— Sper că ne vei prezenta și nouă mama ta! A făcut o treabă minunată cu tine.
Andrei a intrat în panică. Nu voia sub nicio formă ca Silvia să apară acolo. Așa că a făcut ceva greu de înțeles pentru mulți: a angajat o actriță de la o agenție, o femeie elegantă și atrăgătoare, care să joace rolul mamei lui.
În dimineața festivității, Silvia l-a văzut îmbrăcat în roba de absolvire și a tresărit:
— Astăzi e ziua cea mare? Așteaptă-mă două minute, să mă schimb!
Andrei a încremenit.
— Nu vii. N-am nevoie de tine acolo. Mi-am petrecut toată viața ascunzându-te. Crezi că vreau să apari și să-mi strici momentul?
Silvia l-a privit, năucită.
— Fiule… Cum poți să-mi spui asta?
— Nu înțelegi? Mi-a fost rușine cu tine toată viața! Am plătit pe altcineva să fie „mama mea” pentru o zi. Nu vreau să te mai vadă nimeni!
Silvia nu a zis nimic. Lacrimile i-au coborât încet pe obraz. L-a privit pentru ultima dată și a șoptit:
— Îmi pare rău, Andrei…
El a plecat, trântind ușa. Două săptămâni mai târziu, era deja mutat la facultate, într-un alt oraș. Și nu i-a mai scris sau sunat vreodată.
Trecuseră zece ani când un apel l-a anunțat că mama lui a murit. Cei care avuseseră grijă de ea au organizat înmormântarea, dar i-au transmis lui Andrei că Silvia îi lăsase moștenire casa și o sumă consistentă de bani.
Ajuns la biroul notarului, a aflat uluit:
— Domnule Popescu, mama dumneavoastră v-a lăsat aproape 700.000 de euro și casa, care are o valoare estimată de 1,5 milioane.
— E imposibil… a trăit modest. Tatăl meu ne-a părăsit demult. Cum de avea atâția bani?
— Nu v-a spus nimeni? Banii vin dintr-o poliță de asigurare și compensații. Când aveați trei ani, ați fost atacat de un câine într-un parc. Mama dumneavoastră s-a aruncat în fața lui ca să vă salveze. A fost mutilată pe viață.
Andrei a amuțit.
— Asta înseamnă că… eu trebuia să fiu…
— Exact. Ea v-a salvat viața, cu prețul propriului chip. Pentru mine, a fost o femeie extraordinar de curajoasă. Un om cu totul special.
Ieșind din birou, cu aceste cuvinte în minte, Andrei a mers direct la cimitir. A îngenuncheat în fața mormântului ei și a plâns, pentru prima dată după mulți ani.
— Mamă… te-am respins… te-am alungat… și tu mi-ai salvat viața. Te rog, iartă-mă!
Din acea zi, viața lui s-a schimbat. A pus pe biroul său o fotografie cu Silvia, așa cum o știa: purtând ochelari mari, dar cu zâmbetul ei cald. Era modul lui de a-și aminti de sacrificiul ei. Nu a mai ascuns niciodată adevărul.
Morala poveștii:
Nu te rușina niciodată de cei care te iubesc și au făcut sacrificii pentru tine. Unele cicatrici spun povești despre curaj, nu despre rușine.
Andrei a pierdut ani prețioși încercând să-și ascundă mama, dar a învățat prea târziu cât de mult îl iubise ea.
Iar regretele nu pot aduce înapoi ceea ce am pierdut.
Distribuie această poveste – poate le va deschide ochii și altora care uită cât valorează, cu adevărat, dragostea părintească.