Vara aceea a fost ca o pedeapsă. Aerul devenise atât de greu, încât parcă-l puteai tăia cu cuțitul. Soarele ardea fără milă, iar singura alinare părea să fie piscina pentru copii pe care i-o cumpărasem lui Carlie de ziua ei. Fetița noastră de cinci ani trăia în costumul ei de baie, în timp ce eu dormeam sub un cearșaf ud, cu ventilatorul suflând direct în față.
Și totuși, în toată nebunia termică, soțul meu, Alex, a decis să se îmbrace… ca și cum era toamnă. Zi de zi, mâneci lungi. Afară, în casă, oriunde mergea.
Inițial, am crezut că-i e rușine cu vreo cicatrice sau poate se simțea inconfortabil cu corpul lui. Dar nu dura mult până să observ alte lucruri. Evita să-l ating, tresărea când îi puneam mâna pe braț. Își încuia ușa de la baie. Se ferea de privirea mea.
Într-o seară, am trecut pe lângă ușa băii și l-am auzit vorbind la telefon. Era cu maică-sa.
— Nu pot să-i ascund asta pentru totdeauna, mamă… O să-i spun. Trebuie doar să găsesc momentul potrivit.
M-am oprit în prag, cu inima în gât. Dar când a ieșit din baie, s-a purtat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. A doua zi, mi-a spus că merge la mama lui. Iar fiica noastră, înțeleaptă și sinceră, a preferat să rămână acasă. Cu mine. Și cu înghețata noastră.
Timpul trecea, iar comportamentul lui devenea tot mai straniu. Tăcut. Distant. Nu mă mai atingea. Nu mai glumea cu Carlie. Parcă era alt om.
Până într-o zi, când făceam sandvișuri cu pui și maioneză, iar Carlie colora la masă.
— Mami, știi de ce tati își ascunde tatuajul de tine?
Am încremenit.
— Ce tatuaj, iubita?
— Ăla de pe brațul lui. Scrie ceva. L-am văzut când și-a ridicat mâneca în baie. Scria: „Mămica mea Angela este singura mea iubire pentru totdeauna.”
Mâna cu borcanul de castraveți murat mi-a amorțit. Am vrut să râd. Am vrut să plâng. Dar cel mai tare am vrut să mă urc în mașină și să o înfrunt pe Angela.
A doua zi, am făcut exact asta. Ea m-a întâmpinat în halat de mătase, aranjată impecabil.
— Ashton, ce surpriză…
— Am venit să văd cum te simți, i-am spus calm. Alex mi-a zis că ești bolnavă. Să știi că am adus niște cumpărături.
A zâmbit larg.
— Dragă, sunt perfect sănătoasă.
Și apoi, cu o privire rece, mi-a spus:
— Dar trebuia să-i amintesc că eu voi fi mereu prima femeie din viața lui.
Am plecat cu sufletul împietrit. Era clar: mințise. Îl manipulase. Și el căzuse în plasă.
Când l-am confruntat, Alex mi-a recunoscut totul. Angela i-a spus că moare și i-a cerut tatuajul drept „cadou final”. Iar el, cu naivitatea unui copil crescut în vinovăție, i l-a făcut.
— Nici măcar nu i-ai cerut dovezi? — l-am întrebat.
— Nu… Am crezut-o.
În acea noapte, n-am mai fost furioasă. Nici rănită. Doar… trezită.
Și am făcut ce trebuia să fac: mi-am luat o programare la salonul de tatuaje. Nu ca răzbunare. Ci ca să-mi marchez propria trezire.
Pe claviculă, în scris mic, discret, dar ferm, a apărut mesajul meu:
„Respect de sine, singura mea iubire pentru totdeauna.”
Au trecut trei săptămâni. Eu port maiouri, el tot cu mâneci lungi. Carlie a sugerat o girafă uriașă pentru a-i acoperi tatuajul. Alex zâmbește forțat. Nu mai comentează nimic. Pentru prima dată, pare că învață cine este.
Dar eu? Eu știu. Eu m-am regăsit. Și nu o să mă mai pierd niciodată pentru nimeni.