În timp ce mă ocupam să duc copiii la tabăra de vară, am primit un apel care mi-a schimbat viața. Mama mea, în vârstă de 67 de ani și diagnosticată cu Alzheimer, dispăruse fără urmă. Timp de trei zile am trăit o agonie continuă, iar poliția a fost implicată în căutări disperate. Când, în sfârșit, mama a fost găsită și adusă acasă, ceea ce mi-a mărturisit m-a cutremurat.
Trei zile întregi a fost de negăsit.
Trei zile în care frica nu m-a lăsat să dorm, iar telefoanele au sunat fără oprire. Mama, afectată de boala care îi răpea încet amintirile, a plecat în noaptea în care eu plecam cu copiii la tabără. Soțul meu, Nate, a rămas să aibă grijă de ea, pentru că nu putea să mă însoțească la drum din cauza serviciului.
Am avut încredere că totul va fi bine. L-am lăsat pe Nate să o supravegheze. Dar în momentul în care am primit telefonul că mama nu mai era, lumea mea s-a prăbușit.
„Mama ta a dispărut,” mi-a spus Nate cu voce tremurândă. „Nu știu cum s-a întâmplat, dar nu mai e aici.”
Am simțit cum inima îmi stă în loc. M-am grăbit să mă întorc acasă, sperând că totul este doar o neînțelegere.
Timp de trei zile am căutat-o frenetic. Poliția a organizat căutări, au fost lipite afișe, s-a deschis o linie de urgență. Totul părea zadarnic. Mama dispăruse fără urmă.
În sfârșit, în zorii celei de-a patra zile, poliția a ajuns cu ea acasă. Am alergat la fereastră și am văzut cum o ajutau să coboare din mașină. Am simțit un imens val de ușurare. Dar Nate nu părea deloc fericit. Era tensionat, neliniștit, iar asta mi-a dat de gândit.
Am deschis ușa și am îmbrățișat-o pe mama, care era slăbită, cu hainele șifonate și părul încâlcit, dar când a început să vorbească, am înțeles că nu era doar o confuzie cauzată de boală.
Cu o privire pătrunzătoare, mama a indicat spre soțul meu și a spus clar: „Trebuie să-l arestați.”
Aerul din cameră a devenit greu, iar polițiștii nu știau cum să reacționeze.
Mama a continuat, povestind că în ziua dispariției ei l-a văzut pe Nate în dormitorul nostru împreună cu o altă femeie. Când a încercat să-i ceară explicații, el i-a spus că femeia era o persoană fără adăpost pe care o ajutase doar pentru o noapte. Dar mama nu s-a lăsat păcălită și a înțeles adevărul.
Nate a încercat să minimalizeze totul, spunând că mama era confuză și probabil își amintea greșit. Dar privirea ei era clară, lucidă, iar acuzația era foarte serioasă.
Am înțeles atunci că soțul meu mă trădase și că în timp ce eu aveam grijă de copii și mama, el profita de slăbiciunea acesteia pentru a ascunde infidelitatea.
Poliția a spus că nu pot face nimic legal, pentru că nu există dovezi clare, dar mi-au spus și că sunt căsătorită cu un bărbat care și-a trădat încrederea.
I-am spus lui Nate să plece și să-și facă bagajele. Nu mai era loc pentru el în viața mea.
Mama, după ce momentul de luciditate a trecut, a revenit la starea ei normală, afectată de boală, și a fost iar fragilă, neajutorată.
Am rămas cu durerea trădării, dar și cu responsabilitatea de a o proteja pe mama și pe copiii mei.
Ce ai fi făcut tu în locul meu?