Când mama noastră s-a îmbolnăvit, sora mea a devenit dintr-odată fiica ideală. S-a mutat la ea, mă ținea la distanță, pretinzând că ea e cea care se ocupă de toate. Dar o cunosc prea bine pe Samira — motivațiile ei nu au fost niciodată curate. Nu am putut să o opresc, însă totul s-a schimbat în momentul în care doctorul mi-a înmânat ultimul bilet al mamei.
Am crescut în același apartament mic și rece, unde mama muncea din greu la două joburi pentru ca noi să avem un acoperiș deasupra capului. Uneori nu era suficientă mâncare, iar vecina bună, doamna Jenkins, ne aducea câte o masă caldă. Mama noastră nu mânca aproape niciodată cu noi, ascunzându-și foamea pentru a ne proteja.
Anii au trecut, iar mama a reușit să ne scoată din sărăcie. Am mers la facultate, dar Samira, mai mică și mai naivă, nu părea să țină minte greutățile noastre. După ce a terminat, nu și-a dorit să muncească și trăia din banii mamei, cheltuindu-i fără grijă.
Apoi, într-o zi, mama m-a sunat cu o voce gravă: „Trebuie să vorbesc cu tine.” Inima mi s-a strâns. Când am ajuns, mama părea slăbită, cu ochii lipsiți de lumină. Mi-a spus cu greu că medicii îi dăduseră un an de viață, cel mult. Am plâns împreună și i-am promis că voi fi mereu alături de ea. Mi-a cerut doar să nu-i spun Samirei de boală.
O lună mai târziu, Samira a aflat adevărul și a venit la mine cu o atitudine rece, spunându-mi că nu ar trebui să o vizitez, că așteaptă moștenirea și că mama mă iubește mai puțin pe mine pentru că am primit mai puțini bani. Am rămas șocată și dezamăgită de egoismul ei.
Samira s-a mutat la mama și a refuzat să mă lase să o văd, inventând mereu scuze. Așa că mama a început să-mi trimită mesaje când sora pleca, iar eu veneam cu cumpărături și o vizitam.
Mama mi-a mărturisit că Samira avea grijă de ea, gătea și făcea curățenie, dar și că cheltuia mulți bani. Mi-a cerut să nu mă îngrijorez și să mă ocup eu de facturi. Cu inima grea, am acceptat.
Pe măsură ce sănătatea mamei se înrăutățea, am petrecut fiecare clipă lângă ea în spital, în timp ce Samira, cu resentimente, încerca să capteze atenția mamei.
Într-o seară, Samira mi-a spus că banii se termină și că are nevoie de mai mulți pentru a trăi. I-am spus clar că nu voi mai susține cheltuielile ei personale.
Câteva zile mai târziu, mama a murit. La spital, Samira, împreună cu avocatul ei, mi-a prezentat un testament, revendicând toată moștenirea. Am respins-o cu furie, în timp ce ea încerca să evite conflictele viitoare.
Am mers apoi la doctorul mamei, care, cu blândețe, mi-a spus: „Mama ta te-a iubit mai mult decât pe oricine.” Mi-a înmânat un plic scris de mână, intitulat „Pentru Adevărata Mea Fiică.”
Pe holul spitalului, cu mâinile tremurând, am citit testamentul recent al mamei, care îmi lăsase totul mie — un cont generos, tot ce pregătise pentru viitorul meu. Într-o notă scurtă, mama scrisese: „Am înțeles totul. Cunosc diferența dintre grijă sinceră și egoism. De aceea totul este pentru tine, Nicole. Păstrează-ți bunătatea și inima caldă. Te iubesc.”
Lacrimile mi-au umplut ochii. Mama, chiar și dincolo de viață, m-a protejat și mi-a oferit cel mai prețios dar — adevărul și iubirea necondiționată.
Voi păstra mereu această lecție și voi onora memoria ei trăind cu dragoste, curaj și bunătate.