Credeam că-l cunosc bine pe bărbatul cu care mi-am împărțit viața: calm, echilibrat, genul care nu-și pierde niciodată cumpătul. Însă toate convingerile mele s-au spulberat în momentul în care m-am întors acasă mai devreme decât planificasem dintr-o călătorie de serviciu.
Am crezut că suntem o familie normală. Eu sunt Jennifer, am 40 de ani și un băiat minunat, Caleb, în vârstă de 17 ani, din prima mea căsătorie. Îl iubesc necondiționat. Când am aflat că soțul meu l-a dat afară pe Caleb pe durata absenței mele, m-am asigurat că va primi o lecție pe măsură — una pe care să nu o uite niciodată.
O poveste de familie complicată
Tatăl lui Caleb, Richard, a murit într-un tragic accident de mașină când fiul nostru avea doar opt ani. Nu credeam că voi mai iubi vreodată după pierderea lui, dar după câțiva ani, l-am întâlnit pe Travis. Era cu zece ani mai în vârstă, divorțat și fără copii.
Travis avea o prezență sigură, era profesionist și fermecător, mereu părea că are totul sub control. Am fost precaută, însă el părea sincer interesat să intre în viețile noastre.
Un început tensionat și o șansă importantă
La început, Travis a fost foarte politicos cu Caleb — aproape mecanic, ca și când ar bifa niște căsuțe. Am pus asta pe seama emoțiilor. Caleb, firește, nu era entuziasmat să accepte un tată vitreg, dar nu l-a lipsit niciodată de respect. Păstra o distanță mare, poate chiar prea mare, însă am sperat că timpul le va așeza pe toate.
Primăvara trecută, am primit o ofertă unică: un proiect de consultanță internațională în Germania, pe durata a două luni. Era o urcare semnificativă în carieră și un câștig financiar important. Înainte să plec, le-am spus clar:
— Am nevoie să aveți grijă unul de celălalt — i-am spus lui Caleb, strângându-l de umăr — și să încercați să nu vă răniți cât lipsesc.
Travis mi-a zâmbit calm:
— Nu-ți face griji. Totul va fi bine. Bucură-te de Europa.
Surpriza amară la întoarcere
Primele săptămâni în Germania au fost haotice, cu ședințe lungi și adaptare la fusul orar. Apoi proiectul s-a blocat din cauza unor probleme birocratice și a fost amânat indefinit. Am ales să mă întorc mai devreme acasă.
Am decis să păstrez surpriza și nu i-am spus lui Travis. Mi-am imaginat cum intru pe ușă, Caleb oftând și zâmbind, iar Travis cu adevărat fericit să mă vadă. Poate chiar o casă curată și cina gata pregătită.
În schimb, ceea ce am găsit m-a șocat profund.
O descoperire cutremurătoare
La câteva străzi de casă, într-un colț întunecat lângă un tomberon, am zărit o siluetă mică și adusă la stadiul de umbră. Era Caleb, ghemuit, slăbit și murdar, cotrobăind într-un rucsac rupt.
Inima mi-a înghețat.
— Caleb?! — am strigat, sărind din taxi înainte să oprească complet.
Ochii i s-au mărit de teamă. Arăta rău: haine murdare, fața palidă și obosită.
— Mamă…? — a murmurat el.
L-am cuprins imediat în brațe. La început ezitant, apoi s-a lipit de mine ca și cum ar fi găsit o oază de siguranță.
— Ce faci aici? De ce nu ești acasă? — l-am întrebat.
A privit în pământ și a spus cu o voce firavă:
— Am fost dat afară… acum mai bine de o lună.
O durere ascuțită mi-a strâns pieptul.
— Cum adică, dat afară? Travis—?
A dat încet din cap.
— A zis că-l lipsesc de respect. Mi-a spus să plec și să nu mă mai întorc. Dacă te sună pe tine, o să-ți spună că am furat bani și că nu o să mă crezi niciodată.
Respiram cu greutate, inima îmi bătea sălbatic.
— Ai stat afară? — am întrebat.
— Uneori la garajul tatălui lui Chris, dar era prea frig noaptea, așa că mă mutam de colo-colo.
— Și nu ai mâncat?
A scos un râs slab.
— Nu prea. Uneori, benzinăriile mă lasă să iau sandvișuri expirate. Nu am vrut să te deranjez și mi-a fost frică de ce ar face Travis.
Furia m-a cuprins ca un val uriaș — nu doar față de Travis, ci și față de mine însămi că am fost oarbă și că am avut încredere.
— Te scot de aici chiar acum — i-am spus hotărâtă.
Caleb s-a uitat în jos, vocea tremurândă:
— Mai e ceva ce trebuie să știi…
— Spune-mi totul.
— După ce Travis m-a dat afară, a început să aducă prieteni în casă. Am venit o dată să-mi iau lucrurile, dar era plin de oameni necunoscuți, muzică tare și sticle de bere peste tot. Unul dintre prietenii lui mi-a zis să dispar repede sau va chema poliția. El părea să ignore totul, ca și cum nici n-aș fi locuit acolo vreodată.
Furia mea a atins cote maxime.
Planul de răzbunare
Am dus imediat pe Caleb la un hotel cu ajutorul unei prietene vechi, Denise, care a aranjat o cameră cu chicinetă fără întrebări.
În acea noapte, în timp ce mâncam macaroane cu brânză din boluri de hârtie, îmi plănuiam următorul pas: să închei acea căsnicie, dar nu înainte să-i predau o lecție dureroasă.
Nimeni nu avea să stea vreodată între mine și binele fiului meu.
Am sunat pe Marcus, fost polițist, acum pensionar și consultant în securitate — omul perfect pentru a-mi duce planul la capăt.
— Lasă-mă să ghicesc — mi-a spus după ce i-am povestit — vrei să-l sperii pe Travis.
— Nu doar să-l sperii — am răspuns — vreau să intre în panică, să plătească. Apoi plec.
Execuția
Marcus urma să se prefacă ofițerul care-l prinde pe Caleb pentru tentativă de jaf. Va spune că băiatul susține că nu a mâncat de zile și că proprietarul magazinului cere 15.000 de dolari pentru a renunța la plângere.
Suma era suficient de mare încât să-l doară.
În acea după-amiază, Marcus a sunat și a pus telefonul pe speaker:
— Aici ofițerul Barnes, secția 7. Fiul dumneavoastră vitreg, Caleb, a fost reținut după ce a intrat într-un magazin. Susține că nu a mâncat de zile întregi.
Pauză.
— Ce? Nu l-am mai auzit de săptămâni — a răspuns Travis, vocea tensionată.
— Este în arest. Proprietarul cere 15.000 de dolari cash pentru a renunța la plângere. Ai timp până diseară.
Travis a înjurat încet:
— Unde trimit banii?
Marcus i-a dat un număr de cont creat special.
Confruntarea finală
După 10 minute, l-am sunat pe Travis:
— Jennifer! — a zis el, forțând un ton vesel — Cum e Germania?
— Ciudat că întrebi — i-am răspuns rece — m-am întors mai devreme.
— Tu… ce?
— Da, sunt acasă. Am încercat să-l contactez pe Caleb, dar nu răspunde. Ai spus că e la un prieten, nu?
Pauză.
— Da, totul e bine.
— Ciudat, tocmai am primit un telefon de la poliție că a fost arestat.
Vocea i s-a încordat.
— Nu, e o neînțelegere.
L-am lăsat să transpire.
— Oricum, voi ajunge acasă în curând.
În acea seară, Travis a făcut transferul.
Marcus mi-a înmânat fiecare dolar.
— Cea mai ușoară înșelătorie făcută de când m-am pensionat — a spus zâmbind.
A doua zi am depus actele de divorț.
Când a primit vestea, Travis a venit urlând la biroul meu.
— M-ai mințit! M-ai înscenat!
L-am privit fără teamă.
— Ai dat un adolescent afară și l-ai lăsat să moară de foame. Nu meriți onestitate.
— M-ai păcălit cu un polițist fals!
— Nu, ți-am predat o lecție. Una pe care să nu o uiți niciodată.
M-am întors și am plecat.
Un nou început
I-am dat lui Caleb toți cei 15.000 de dolari.
— Folosește-i pentru facultate, o mașină, orice vrei — i-am spus. — Sunt ai tăi.
El a clipit surprins.
— Nu trebuie…
— Vreau să fac asta.
Pace și regăsire
Luni mai târziu, ne-am mutat într-un apartament mai aproape de școală. Viața nu era perfectă, dar era liniștită.
Într-o seară, uitându-ne la o comedie pe canapea, Caleb m-a împins ușor:
— Ai știut să-l învingi.
Am zâmbit.
— A meritat.
După o pauză, mi-a spus:
— Mulțumesc că m-ai găsit.
— Te voi găsi mereu — i-am spus, sărutându-l pe frunte. — Asta fac mamele.