Jess își dorea o seară liniștită, în sfârșit să lase în urmă durerea divorțului, când, fără să se aștepte, mama fostului ei soț a apărut la ușă. Eleanor părea pierdută în timp, ca și cum uitase că relația dintre Jess și Daniel s-a încheiat de mult. Dar, pe măsură ce vizita continua, Jess descoperi un adevăr tulburător ascuns în adâncul genții femeii.
Sâmbăta aceea era calmă și luminoasă, razele soarelui jucându-se printre perdele și pictând umbre delicate pe pereți. O zi perfectă pentru liniștea pe care Jess o căuta după o săptămână agitată, încărcată de amintiri dureroase din căsnicia ei cu Daniel, acum doar o pagină închisă în trecut.
În acea seară, Jess avea planuri cu Mark, un bărbat al cărui zâmbet reușea să aducă căldură în sufletul ei răcit. Își turnase o ceașcă de ceai de mușețel și se așezase confortabil în fotoliul ei favorit, gata să se lase purtată într-o nouă poveste.
Dar soneria stridentă i-a întrerupt gândurile. Deschizând ușa, a găsit-o pe Eleanor cu un zâmbet cald și părul argintiu aranjat cu grijă. Femeia ținea în mâini o plăcintă cu mere, aburind ușor și răspândind în aer un miros îmbietor.
„Jess, draga mea! Am adus plăcinta preferată a lui Daniel. Unde e el?” întrebă Eleanor cu o voce plină de speranță.
Inima Jess a tresărit cu durere. Era aproape un an de când ea și Daniel divorțaseră, iar demența mamei lui părea să-i șteargă amintirile, învăluind-o într-un trecut ce nu mai exista.
Cu blândețe, Jess a luat-o de braț și a invitat-o în casă. „Daniel nu este aici acum, dar hai să intri, te rog.”
Eleanor a pășit înăuntru cu un aer familiar, privind în jur ca și cum încă ar fi fost oaspetele binevenit în casa ce-i fusese cândva a familiei. Jess a simțit un nod în gât, știind că trebuie să fie atentă la cuvintele ei, să nu rănească femeia ce o trata mereu ca pe o fiică.
„Mă bucur că ai venit”, a spus Jess, cu vocea tremurândă de emoție. „Hai să ne așezăm și să gustăm din plăcintă. Mirosul e delicios.”
Eleanor zâmbea, iar ochii îi sclipeau de bucurie. „Sunt fericită să te văd, draga mea. E mereu o bucurie.”
La masă, Eleanor povestea despre rețeta plăcintei, cuvintele ei rostite cu seriozitate și dragoste. „Trebuie să pui doar un praf de scorțișoară. Prea mult strică totul, Jess. Scorțișoara e delicată.”
Jess asculta, însă gândurile îi zburau către planurile sale și la telefonul ce-l ținea strâns în buzunar. Voia să-l sune pe Daniel, să-i ceară să vină să ia mama acasă, dar știa că va găsi doar scuze.
După ce Eleanor și-a mărturisit dorința ca Daniel să fie alături de ei la cină, Jess a simțit cum trecutul se strecoară dureros în prezent. A ieșit din bucătărie și a format numărul lui Daniel, însă răspunsul lui rece și indiferent i-a adus o durere în plus.
„Nu pot veni. Îngrijitoarea ar trebui să se ocupe de ea”, a spus Daniel, evitând să-și asume responsabilitatea.
Jess a închis telefonul, lacrimile i s-au umezit ochii.
Întoarsă în bucătărie, a văzut-o pe Eleanor cum se apleacă, ținându-și capul. „Mă doare atât de tare”, a murmurat femeia.
Cu grijă, Jess a căutat în geanta ei pastilele necesare, dar ochii i-au căzut pe o hârtie împăturită, pe care scria clar: „Pacienta nu prezintă semne de demență.”
Confuză, a privit-o pe Eleanor, care acum părea limpede, rușinată.
„De ce ai făcut asta?” a întrebat Jess, cu vocea tremurândă.
„Pentru că Daniel nu mai avea grijă de mine. Tu, însă, m-ai primit mereu cu bunătate. Am crezut că dacă mă prefac bolnavă, te voi putea vedea mai des, fără să mă simt o povară”, a răspuns Eleanor, lacrimile curgându-i pe obraji.
Jess și-a simțit inima zdrobită. A înțeles că singurătatea fusese mai grea decât adevărul.
Soneria a răsunat din nou: era Mark, cu un buchet de flori și grijă în privire. După ce i-a explicat situația, el a înțeles și a amânat cina.
Jess a invitat-o pe Eleanor să rămână, renunțând la planurile cu Mark.
Au petrecut împreună o seară liniștită, împărtășind ceai și amintiri.
„Crezi că vom mai coace plăcinte împreună?” a întrebat Eleanor, cu speranță.
Jess a zâmbit printre lacrimi și a răspuns: „Da, câte plăcinte vrei.”