Era îngrijitorul. Un tip solid pe care îl văzusem spălând pe hol fără să spună nimic.
„Ion, nu? Am auzit că vă place fotbalul. Credeți că avem șanse anul ăsta?”
S-a sprijinit în mop și am dezbătut portarul zece minute.
Mai târziu, o infirmieră a băgat capul pe ușă.
„Mă duc la automat. Vă plac dulciurile? Mars sau ciocolată cu alune?”
„Cu alune”, am bâiguit.
Mi-a adus două.
Apoi a venit asistenta de noapte.
Nu mi-a luat tensiunea. A tras jaluzelele și a spus: „Apusul e frumos în seara asta, domnule Ion. M-am gândit că vreți să-l vedeți.”
Până la ora 21:00, cinci oameni trecuseră pe la mine.
Oameni care nu aveau niciun motiv medical să fie acolo.
A doua zi, Andrei a revenit cu o cafea.
„Arătați mai bine azi.”
„Mă simt mai bine”, am recunoscut. „Ciudat… dintr-odată, toată lumea a devenit prietenoasă.”
A zâmbit și s-a uitat la adidașii lui.
„Am scris un bilețel pe tabla din sala de pauză.”
„Ce bilețel?”
„Am scris: Salonul 402 are nevoie de echipă. E unul dintre oamenii buni.”
Mi s-a strâns gâtul.
„Nu trebuia…”
„Bunicul meu e într-un azil în alt oraș”, a spus încet. „Nu pot ajunge des la el. M-am gândit că poate cineva are grijă de el, cum am avut eu de dumneavoastră.”
Adevărul e dur:
Avem spitale moderne. Avem aparate performante. Avem medicamente care țin inima în viață.
Dar trăim într-o epidemie de singurătate.
Sunt mii de „Ioni” în spitale, în cămine, în apartamentele de lângă tine.
Nu mor doar din cauza bolii.
Se sting pentru că simt că nu mai contează.
Pentru că le e teamă să fie o povară. Pentru că nu mai sună pe nimeni.
În ziua aceea am învățat ceva:
Medicina repară trupul.
Conexiunea vindecă sufletul.
Când am fost externat, nu am plecat doar cu rețetă pentru anticoagulante.
Am plecat cu o misiune.
Îmi salut vecinii.
Vorbesc cu vânzătoarea.
Zâmbesc bătrânului de pe bancă din parc.
Pentru că toți suntem la o amețeală distanță de scaunul acela gol.
Fă-mi o favoare azi.
Ridică privirea.
Oprește-te din derulat.
Caută persoana care încearcă să fie invizibilă.
Și spune-i simplu:
„Pot să stau puțin lângă tine?”
Nu știi niciodată a cui viață o poți salva.
Numele, personajele și anumite detalii au fost adaptate pentru a proteja intimitatea celor implicați și pentru a reda povestea într-o formă cât mai clară și coerentă. Orice asemănare cu persoane sau situații reale poate fi întâmplătoare. Emoțiile și trăirile prezentate aparțin personajelor și fac parte din firul narativ al acestei povești.