CONTINUAREA: Victor a citit-o de zeci de ori, convins că era o glumă. A sunat-o. Nimic. A sunat-o pe sora Paulei. Ea i-a zis scurt:
— E la spital, Victor. Din cauza ta.
S-a grăbit, alergând ca un nebun, cu inima cât un purice. Doctorul i-a spus că a suferit un atac de stres, dar va fi bine cu odihnă. A intrat în salon, sperând să își ceară iertare.
— Paula, știu că am greșit. Dar nu merit o șansă?
Ea și-a întors fața spre geam.
— Nu. Nu mai pot. Am renunțat la visurile mele pentru tine. Pentru copii. Iar tu m-ai făcut să mă simt ca o nimeni. Nu mai vreau asta. Vreau divorț.
— Dar copiii?…
— Vor rămâne cu tine. Nu sunt pregătită să îi cresc acum. Dar când voi fi, voi reveni după ei.
În zilele următoare, Victor a fost nevoit să învețe să fie tată cu normă întreagă. Să pregătească micul dejun, să spele rufe, să strângă jucării. Nimeni nu mai era acolo să-l ajute. A început să înțeleagă cât de grea fusese viața Paulei.
Apoi a pierdut locul de muncă. Stresul și oboseala își spuseseră cuvântul. A fost concediat cu scuze, dar fără regrete.
După câteva luni, Paula a revenit în oraș, stabilizată emoțional și cu un job stabil. L-a chemat pe Victor la o cafenea.
— Am venit să vorbesc despre băieți. Vreau custodia.
Victor a încremenit. Au urmat certuri. Vorbe grele. Lacrimi. Și, în final, procesul.
În fața instanței, Paula a mărturisit că Victor nu a fost niciodată violent. Că nu i-a lipsit nimic material. Dar emoțional? Se simțise invizibilă. Singură. Uitată.
Judecătorul i-a acordat custodia. Victor a păstrat dreptul la vizite și a fost obligat să plătească pensie alimentară. În ziua în care Paula a venit să-i ia pe băieți, aceștia au izbucnit în plâns.
— Vrem pe mama și pe tata! spuseră, fugind între brațele lor.
Timpul părea să se oprească. Victor o privi pe Paula. Ea, cu ochii în lacrimi, își strânse copiii și spuse:
— Nu vă voi mai părăsi niciodată.
Câteva luni mai târziu, deși locuiau separat, Victor și Paula începuseră să comunice mai bine. Mergeau împreună la serbările copiilor. Vorbeau la telefon. Și într-o zi, când Victor aducea băieții acasă, Paula i-a spus încet:
— Mulțumesc că ai învățat să fii tată. Și… om.