Emma era la birou, într-o zi aparent obișnuită. Încerca să trimită un e-mail important, dar gândul îi zbura deja spre frigiderul gol de acasă și spre întrebarea eternă: „Ce gătesc diseară?” Când și-a auzit numele strigat de la recepție, s-a ridicat ușor nedumerită.
În fața ei, curierul zâmbea larg și ținea o cutie roz de prăjituri, elegant legată cu o panglică aurie.
— Pentru tine, Emma! direct de la cofetăria „Deliciu Regal”!
Emma a clipit, confuză.
— Nu am comandat nimic…
Curierul a ridicat din umeri cu un zâmbet complice și a plecat. Cutia purta eticheta cofetăriei unde lucra chiar soțul ei, Radu, ca patiser-șef. Poate era o surpriză dulce de la el? Făcea adesea gesturi de-astea când avea o pauză între comenzi.
Dar când a desfăcut panglica și a ridicat capacul… aerul din jur părea să se subțieze.
Un tort perfect rotund, cu glazură albă impecabilă și trandafiri din zahăr. Iar în mijloc, scris cu litere negre lucioase: „Eu divorțez de tine.”
Emma a simțit cum sângele îi părăsește obrajii.
Dar șocul nu se oprise. Lângă mesaj, așezat metodic, ca o decorațiune, se afla… un test de sarcină. Pozitiv.
Totul s-a prăbușit. Uitase de test. Îl aruncase în coșul din baie dimineața, intenționând să-l ascund. Nu voise să-i spună lui Radu până nu primea confirmarea oficială. Și iată unde o adusese ezitarea ei.
Radu credea că îl înșelase.
Și reacția lui nu fusese o conversație. Fusese un tort cu mesaj de adio.
În birou, colegii își vedeau de ale lor, dar pentru Emma lumea se oprise. A luat cutia cu tortul, și-a aruncat lucrurile în geantă și a fugit spre ieșire. Nu avea răbdare pentru explicații. Nu mai putea gândi clar.
Când a intrat pe ușa apartamentului, Radu se plimba nervos prin sufragerie. Părea un om gata să explodeze.
— Spune-mi că testul ăla nu era al tău! — a urlat, cu voce spartă de furie și frică.
Emma a lăsat cutia pe blatul din bucătărie, și l-a privit drept în ochi.
— Era al meu, Radu. Sunt însărcinată. Cu copilul tău.
— Nu! — a răbufnit el. — Nu se poate! Sunt infertil! Doctorii au spus! Am trăit cu asta în piept ani de zile!
— Doctorii au spus că ai oligospermie, nu că e imposibil. Știu că nu ți-ai mai făcut analizele de atunci, dar am fost la doctor în dimineața asta. Mi-a spus că este foarte posibil, mai ales în lipsa stresului, ca lucrurile să se fi îmbunătățit.
Radu a tăcut. Ochii lui o priveau pierdut, de parcă învăța din nou să respire.
— Ai vrut să pleci… — a continuat Emma, cu voce joasă. — Ai crezut că te-am trădat. După tot ce am trecut împreună…
Tăcerea lui spunea tot. Se prăbuși într-un fotoliu, cu capul în mâini. Umilit, rușinat. Lacrimile au început să-i curgă fără control, o reacție rară la el, un bărbat care mereu fusese stâlpul în vremuri grele.
— Îmi pare rău… Am crezut că ai renunțat la noi. Că ai găsit pe altcineva… — îngâna, aproape sufocându-se cu propriile cuvinte. — N-am știut. Emma… sunt un prost.
Emma nu i-a spus nimic. Doar l-a privit. Simțea în ea un amestec de furie, durere și iubire. Durerea de a fi judecată pe nedrept. Furia că bărbatul ei nu-i oferise șansa să vorbească. Și totuși, iubirea… încă era acolo. Slăbită, dar vie.
— N-ai fost niciodată complet infertil, Radu. Doar speriat. Și rănit. Dar acum… avem o șansă.
El s-a ridicat cu greu și a făcut un pas spre ea.
— Nu merit nimic din toate astea… dar dacă mă mai vrei, dacă îmi dai voie… o să fiu cel mai bun tată. O să te iubesc și o să te respect în fiecare zi. Promit.
Lacrimi i se rostogoleau încă pe obraji, dar de data asta Emma nu s-a dat înapoi. L-a lăsat să o cuprindă, și în brațele lui a simțit că poate ierta.
Nu pentru că fusese ușor.
Ci pentru că, în ciuda greșelilor și durerii, ceea ce aveau acum… era o viață. Un viitor. Și un copil care le va aduce înapoi tot ce aproape pierduseră.
Tu ce ai fi făcut dacă ai fi fost în locul Emmei?