Într-o zi apăsătoare de vară, capela din orașul natal al lui Felix Baumgartner, din inima Austriei, s-a umplut de tăcerea grea a durerii. Mihaela Rădulescu, partenera lui de viață timp de 13 ani, a fost prezentă pentru a-și lua rămas-bun de la bărbatul pe care l-a iubit profund. În fața sicriului, într-o ipostază de o sinceritate copleșitoare, a fost surprinsă ridicând mâna spre cer — un gest spontan, aproape instinctiv, ca o punte simbolică între ea și omul care și-a petrecut viața cucerind înălțimile.
Cu o ținută sobră, discretă — o cămașă albă și un sacou negru — Mihaela a lăsat cuvintele deoparte și a vorbit doar prin emoție. Privirea pierdută, lacrimile nerostite și gesturile mici, aproape imperceptibile, au arătat mai mult decât ar fi putut spune orice discurs.
Un ultim gest, o ultimă conexiune
Momentul în care Mihaela a ridicat mâna spre cer a rămas întipărit în mintea tuturor celor prezenți. Nu era un gest programat, nu era o scenă gândită. A fost pur și simplu o izbucnire a sufletului, o încercare de a se agăța, măcar o clipă, de ceva dincolo de realitatea dureroasă a pierderii. Pentru un om care și-a trăit viața în zbor, acel gest părea un „la revedere” rostit în limbajul cerului.
Lângă ea, tăcerea celorlalți era densă. Nimeni nu avea nevoie să vorbească. În acel cadru solemn, fiecare suspin era o rugăciune, fiecare oftat – o mărturie a pierderii. Mihaela, cu fața copleșită de tristețe și ochii umeziți de lacrimi, își acoperea gura cu mâna, poate ca să nu lase emoția să iasă în hohote. Ținea telefonul aproape de piept, un gest reflex, dar poate și un mod de a păstra legătura cu o lume care se destrăma sub ochii ei.
Durere tăcută, iubire nemuritoare
A intrat de mai multe ori în capelă, ca și cum nu reușea să își ia adio cu adevărat. Pașii ei, rari și apăsați, păreau purtați mai degrabă de inimă decât de voință. Pe aleea exterioară, se plimba agitată, parcă în căutarea unui sens, a unui fir de aer care să-i aducă alinare. Iar când un elicopter a survolat zona și a aprins luminile în semn de omagiu, acel sunet a spart liniștea ca o confirmare că Felix rămâne, în esență, parte din cer. Iar atunci, mâna Mihaelei s-a ridicat din nou spre bolta cerească — un salut, un adio, o rugă.
13 ani de iubire, o viață într-o clipă
Povestea lor a fost una intensă, trăită cu pasiune și respect reciproc. Timp de 13 ani, Mihaela și Felix au format un cuplu discret, dar solid, sprijinindu-se reciproc în carieră și viață. Moartea lui neașteptată, în urma unui accident de parapantă produs pe 17 iulie 2025 în Italia, a venit ca o lovitură năprasnică. Anchetatorii au stabilit că nu a decedat în timpul zborului, ci din cauza multiplelor fracturi provocate de impactul dur la sol.
O despărțire cu discreție și respect
Trupul neînsuflețit al lui Felix a fost depus la casa mortuară din orașul natal, iar familia și apropiații au cerut o ceremonie restrânsă, departe de zgomotul public. Totuși, emoția a fost cu atât mai intensă. Cei care l-au cunoscut au venit să-l onoreze, iar cei care l-au iubit — să-l plângă.
Atmosfera a fost una închisă, sobră, profund respectuoasă. În acel context, fiecare gest al Mihaelei a căpătat greutate — o formă de doliu care nu avea nevoie de explicații. Iar imaginea cu mâna ridicată spre cer, în timp ce elicopterul dispărea în depărtare, a rămas ca o fotografie vie a iubirii lor. Nu regizată, nu gândită — doar trăită.
Un mesaj din inimă pentru lume
După tragedie, Mihaela a ales să vorbească printr-un mesaj publicat pe Instagram. A vorbit despre iubirea lor ca despre un zbor — liber, profund, unic. A mulțumit pentru fiecare clipă trăită și a promis să păstreze vie amintirea. Emoția din acele rânduri s-a reflectat și în imaginile de la înmormântare, transformând fiecare cadru într-o mărturie a durerii, dar și a unei iubiri ce nu se va stinge.
Într-o lume în care totul trece repede, povestea lor rămâne. Felix nu mai este printre noi, dar prin gesturile și cuvintele Mihaelei, prin amintirea și prezența lui în sufletele celor care l-au iubit, el continuă să zboare. Nu între nori, ci între emoții. Iar poate cel mai frumos tribut este tocmai acesta: să nu fie uitat.