Brandon Carter își netezea reverul impecabil al smokingului de designer, în timp ce Rolls-Royce-ul alb oprea, în lumina după-amiezii, în fața locației de nuntă cu pereți de sticlă. Totul fusese gândit să impresioneze: flori exotice, mese acoperite cu fețe de masă de mătase, șampanie franțuzească și fotografi gata să surprindă fiecare secundă.
Pentru el, ziua aceea nu era doar despre căsătoria cu influencerița Bianca Lăneanu, ci și despre a demonstra lumii — și mai ales fostei lui soții, Ana — cât de „departe” ajunsese de la divorțul de acum cinci ani.
Cândva, Ana îi fusese sprijin în cele mai grele momente: nopți nedormite, facturi neplătite, mese sărite. Îl încurajase când afacerea lui abia se ținea pe picioare. Dar când banii au început să curgă, Brandon a decis că nu o mai „potrivea” în noua lui viață. Actele de divorț au venit la pachet cu o frază rece, care încă îi răsuna Anei în minte:
— Nu te mai încadrezi în planurile mele.
Acum, înconjurat de lux, își imagina cum Ana va veni îmbrăcată modest, zâmbind fals și încercând să pară fericită pentru el. „O să fie ultima dovadă pentru toată lumea că ea a pierdut”, îi șoptise cu satisfacție cavalerului de onoare.
Dar realitatea avea să-l lovească direct în față.
O mașină neagră, elegantă, opri în fața intrării. Portiera se deschise și, pentru o clipă, întreaga conversație din jur amuți. Ana coborî, purtând o rochie lungă, bleumarin, presărată cu sclipiri discrete. Părul îi cădea în valuri, chipul îi radia calm și încredere. Dar nu era singură. Ținea de mână o fetiță cu păr auriu, bucle rebele și ochi căprui-verzui, atât de familiari…
Zâmbetul superior al lui Brandon se stinse. Își simți stomacul strângându-se. Copila semăna izbitor cu… el.
Ana păși cu grație printre invitați, în timp ce șoaptele se răspândeau ca focul. Brandon își recăpătă cu greu vocea și se apropie.
— Bună, Brandon, spuse ea liniștită, dar cu o fermitate care îl destabiliza.
Privirea lui se opri asupra fetiței.
— Cine… cine este? bâigui el.
Ana își strânse ușor fiica de mână.
— Maria. Fiica mea.
— A… noastră?
Ana îl privi în ochi, iar în privirea ei se amestecau amărăciune și liniște.
— A mea. Și a celui care a rămas lângă mine când tu ai ales să pleci.
Un murmur străbătu sala. Bianca, în rochia ei albă acoperită cu cristale, își mușca buza, încercând să-și mențină zâmbetul pentru fotografi.
Brandon simțea cum totul i se prăbușește. Imaginile cu el părăsind-o pe Ana, cu aerul că merită „ceva mai bun”, îi invadau mintea. Dar acum, în fața lui, ea părea mai frumoasă și mai sigură pe sine decât oricând.
— Ai insistat să vin, continuă Ana. Dar nu ca să-ți joc piesa. Am vrut doar să-ți arăt că viața merge înainte și că fericirea nu se măsoară în lux sau în poze pentru internet.
Maria îi zâmbi timid, iar acel zâmbet îi străpunse inima. Îi amintea de vremurile în care locuia cu Ana într-un apartament mic, râdeau pe întuneric și visau împreună la viitor. Viitor pe care el îl vânduse pentru ambiția lui oarbă.
Un invitat, încercând să detensioneze atmosfera, spuse cu voce tare:
— Ei, iată o surpriză neașteptată!
Dar nimeni nu râse. Muzica se oprise, iar aerul din sală devenise greu.
Ana își luă fiica în brațe și spuse simplu:
— Îți doresc tot binele, Brandon. Dacă asta te face fericit… să fie.
Apoi a plecat, lăsând în urmă parfum de libertate și demnitate. Invitații îi făceau loc, unii îi zâmbeau în semn de admirație. Era limpede cine pleca învingătoare.
Brandon rămase nemișcat, urmărind silueta Anei până ce dispăru în lumina amiezii. Afară, Maria găsi un buchet de flori sălbatice pe capota mașinii. Îl ridică și îl mirosi, râzând. Imaginea aceea avea să-l bântuie mult timp — mamă și fiică, libere, fericite, fără nevoie de validarea lui.
Nunta a continuat, dar pentru el totul devenise lipsit de gust. Șampania, meniul de lux, muzica… nimic nu mai conta.
Pentru Ana, acea zi nu fusese despre răzbunare. Fusese despre a închide definitiv o ușă și a păși cu fruntea sus într-o viață în care trecutul nu o mai lega.
Pentru că adevărata victorie este să trăiești bine și să nu mai porți greutatea celor care te-au trădat.