Shirley nu era o femeie care se plângea ușor. Își dedicase viața soțului ei, Brody, și muncii pe care o făceau împreună în același birou de avocatură. Avea încredere în el, în loialitatea lui, în jurămintele făcute în urmă cu un deceniu. Dar totul s-a destrămat într-o zi aparent obișnuită, când a intrat în birou cu un tort aniversar și a văzut ceva ce n-ar fi vrut niciodată să vadă.
Brody era lipit de secretara lui, Lila, râzându-i în față și mângâindu-i coapsa cu o nonșalanță care o paralizase pe Shirley. I-au trebuit câteva secunde să realizeze că nu era o glumă. Nu era o interpretare greșită. Era realitatea.
A scăpat lingurile pe care le ținea și a rostit cu voce tare, tremurând:
— Brody, ce se întâmplă aici?
Soțul ei s-a întors calm, jucând rolul nevinovatului.
— Ce e cu tine, Shirley? Doar discutăm niște chestiuni de serviciu.
— Asta numești tu muncă? Să-i ridici fusta secretarei tale în biroul firmei?
Privirea lui Brody a devenit rece.
— Nu face o scenă aici. Te comporți isteric. Vrei să vorbim? Bine. Dar în particular.
Și-au închis ușa biroului, iar el, cu o voce tăioasă, a rostit cuvintele care i-au înghețat sângele în vine:
— Intenționez să divorțez. Astăzi. Și vreau casa.
Shirley a făcut un pas în spate, șocată.
— Nu poți. Casa a fost a părinților mei. Nu ai niciun drept legal asupra ei!
— Sunt avocat, draga mea, a spus el cu un zâmbet disprețuitor. O să vezi ce înseamnă legea când e împotriva ta. O s-o aduc pe Lila acolo și o să ne bucurăm de fiecare colțișor. Poate chiar în patul nostru.
Apoi, în fața tuturor, și-a scos verigheta și a împins-o cu degetul în mijlocul tortului pe care Shirley îl adusese. A râs și a plecat cu Lila de mână.
În urma lui, Shirley a rămas încremenită. Ochii tuturor colegilor erau pe ea. Unii șușoteau, alții o priveau cu milă. Iar ea… nu mai simțea nimic în afară de durere și rușine.
S-a refugiat într-o cameră de hotel. Acolo, singură, a început să-și pună întrebări. Cum a ajuns aici? Ce greșise? Era ea de vină? Se neglijase? Era prea banală pentru gusturile rafinate ale lui Brody?
Când furia a luat locul tristeții, a lovit o pernă cu pumnii, sperând să elimine măcar o fărâmă de durere. O bătaie în ușă a întrerupt-o. A deschis, crezând că e o cameristă — dar era un bărbat străin.
— Scuzați-mă, am auzit zgomote… Credeam că e cineva în pericol, spuse el.
— Dacă nu mă poți ajuta să-mi recuperez casa de la un soț nemernic care divorțează de mine pentru secretara lui, mai bine pleacă, a răbufnit ea.
Bărbatul a făcut o pauză, o privi cu o sprânceană ridicată și spuse sec:
— Nu te pot ajuta cu casa, dar… înțeleg de ce te-a părăsit.
Apoi s-a întors să plece.
Shirley, uluită, a ieșit pe hol și l-a urmărit până la camera lui.
— Ce-ai spus? Ai tupeul să mă judeci fără să mă cunoști?
— Îmi pare rău, am reacționat impulsiv. Nu era treaba mea.
— Ba da, ai făcut-o treaba ta. Poate nu sunt perfectă, dar nici nu merit să fiu tratată ca o cârpă!
— Ai dreptate, a spus el sincer. Și îmi pare rău.
Dar apoi, înainte să mai spună ceva, i-a închis ușa în nas. Shirley, furioasă, a lovit ușa cu piciorul și a urlat:
— Încă urlam la tine!
A doua zi, cu glezna dureroasă, a ajuns la birou. Îl aștepta pe noul șef, domnul Williams. Când și-a auzit numele rostit cu o voce bine-cunoscută, a simțit cum inima i-o ia razna.
— Tu trebuie să fii Shirley, secretara cea „amabilă”. Sunt domnul Williams.
Era același bărbat din hotel. Shirley a încercat să se scuze, dar el i-a tăiat vorba:
— Ce s-a întâmplat aseară a fost neprofesionist. Am nevoie de dosarul pentru Richardson vs. Richardson. Imediat.
Încercând să-și revină, Shirley a căutat dosarul, dar în graba ei, le-a vărsat pe toate. Nathan a observat dezordinea.
— Dezorganizarea nu e punctul tău forte, se pare.
L-a privit cu ochii în lacrimi, dar n-a spus nimic.
Apoi, la scurt timp, în birou și-au făcut apariția Brody și Lila, râzând cu gura până la urechi. Privirea lor a fost suficientă ca Shirley să explodeze.
A intrat în biroul lui Nathan și a spus răspicat:
— Îmi dau demisia!
— Refuz, a spus el, mototolind hârtia și aruncând-o pe fereastră.
— De ce? De ce mă obligați să rămân într-un loc unde sunt tratată ca o umbră?
— Pentru că… te plac, Shirley.
Cuvintele lui au atins un loc sensibil.
— Nu mă cunoașteți deloc, domnule Williams…
— Nathan. Și da, poate că nu te cunosc pe deplin, dar îți admir curajul. Spiritul. Ai trecut prin iad și încă ești aici.
Copleșită, Shirley a plecat din birou fără răspuns.
A doua zi, Nathan i-a adus cafea. Zâmbea cald, dar totul a fost umbrit de apariția lui Brody și Lila, ținându-se de mână.
Shirley a fugit la baie. Nathan a întrebat o colegă ce se întâmplă, iar ea i-a spus adevărul: Brody era fostul ei soț. A început să înțeleagă totul.
Mai târziu, Shirley i-a dus dosarele lui Nathan. El a rugat-o să rămână:
— Am nevoie de ajutor cu argumentația cazului.
Au lucrat ore întregi, iar Shirley i-a descoperit latura umană: pasiunea pentru jazz, umorul subtil, respectul autentic. Încet, între ei se năștea o legătură.
Într-o seară, Nathan a venit la ea la hotel cu pretextul de a lucra la discurs. Shirley se temea că era doar folosită, dar l-a ajutat. Când i-a șters o urmă de ciocolată de pe buze, el i-a spus:
— Sunt aici pentru tine, nu pentru discurs. Mă gândesc la tine în fiecare zi.
Era pe cale să-i răspundă, când cineva a bătut în ușă. Brody.
— Mi-a fost dor de tine, Shirley. Am fost concediat. Am greșit. Te rog…
Când a încercat să o atingă, Shirley l-a respins, dar el a devenit agresiv. Nathan a intervenit:
— Ieși afară. Acum.
— Shirley mă iubește, a rânjit Brody. Mă sună în fiecare zi.
— Nu e adevărat! a țipat Shirley, dar Nathan deja pleca.
A ieșit în zăpadă, alergând după el.
— Nathan, nu-l crede! Nu l-am căutat niciodată! De ce nu lupți și tu pentru mine?
El s-a oprit, a coborât din mașină și a spus:
— Mi-aș fi dorit să te fi întâlnit mai demult. Nu aș fi lăsat să treci prin toate astea singură.
A cuprins-o cu palmele și a adăugat:
— Eu… eu vreau să te fac fericită.
— Deja o faci, a șoptit ea, iar sărutul lor a fost începutul unei noi vieți.
Și pentru prima oară, Shirley a simțit că e văzută, apreciată, iubită. Și Brody? El a rămas cu nimic. Exact ce a meritat.