CONTINUAREA –>, am o întâlnire esențială, i-a spus rece Debbiei.
— Sigur, îmi pare rău, i-a răspuns ea, făcând semn copiilor să fie mai liniștiți.Pe tot parcursul zborului, Louis a vorbit la telefon, s-a agitat, a verificat ecrane și dosare. Debbie, observând modelele de țesături și discuțiile lui, a înțeles că lucra în industria vestimentară. Când a prins un moment, i-a adresat o întrebare:
— Lucrezi în modă?— Da. Am o companie mare în New York. Tocmai am încheiat o afacere importantă.
— Felicitări! Știi… și eu am un mic butic, deschis recent în Texas. E un proiect de suflet, venit din familia soțului meu, început în New York. M-au inspirat modelele tale.Louis a râs disprețuitor.
— Un butic? Ascultă, compania mea angajează designeri de top, noi nu facem haine pentru colțul străzii. Tu probabil vinzi rochițe de câțiva dolari. Apreciez efortul, dar nu ești în liga noastră, doamnă.Debbie a simțit cum îi arde obrazul de rușine, dar și-a păstrat demnitatea.
— Poate ai dreptate. Dar pentru mine contează ce fac, nu cu cine mă compar.
— Lasă-mă să te întreb… cum ai ajuns aici, la clasa business? Nu arăți de parcă ai aparține locului. Data viitoare, poate alegi clasa economică, lângă ceilalți „buticari”.Debbie s-a ridicat și, cu o voce calmă, dar fermă, i-a răspuns:
— Poate nu am banii tăi, dar nu cred că e nevoie să umilești pe cineva ca să te simți important. Soțul meu este și el în avion, dar…A fost întreruptă brusc de vocea pilotului, care anunța începutul coborârii la aeroportul JFK. După mesajul standard, vocea pilotului a continuat, spre surprinderea tuturor:
— Aș dori să adresez un mesaj special unei pasagere foarte importante pentru mine: soția mea, Debbie Brown, care zboară astăzi cu mine. Debbie, îți mulțumesc pentru că ești alături de mine chiar și acum, când am revenit la muncă după o perioadă lungă și grea. Fără sprijinul tău, nu aș fi ajuns aici. Astăzi este și aniversarea primei noastre întâlniri, iar eu… vreau să te cer din nou de soție, chiar aici, în aer, în fața întregului avion.Câteva momente mai târziu, căpitanul Tyler Brown a ieșit din cabină, s-a apropiat de Debbie, s-a pus în genunchi și i-a oferit un inel.
— Debbie, vrei să îți petreci din nou restul vieții cu mine?Avionul a izbucnit în aplauze. Copiii Debbiei au sărit în brațele mamei lor, în timp ce ea, cu lacrimi în ochi, a spus „Da!” cu o voce tremurândă.Louis?
El nu mai spunea nimic. Roșu la față, înțepenit în scaun, se simțea mic pentru prima oară în viața lui.Înainte de a coborî din avion, Debbie s-a întors spre el și i-a spus calm:
— Poți să ai milioane, dar nu vei înțelege niciodată cât valorează iubirea sinceră. Eu și soțul meu avem o viață simplă, dar suntem fericiți. Și asta nu se poate cumpăra.
Morala:Nu judeca pe cineva după haine, statut sau aparență. Smerenia și iubirea sinceră valorează mai mult decât orice cont în bancă.