Sincer, nici în cele mai nebune vise n-aș fi crezut că o rablă ruginită o să aprindă un conflict atât de urât în familia mea. Dar iată-ne aici — totul din cauza unei mașini vechi pe care sora mea mi-a „vândut-o” pentru o sumă simbolică.
Zic „vândut-o” fiindcă, de fapt, Jessica s-a comportat de parcă îmi făcea un mare favor. Asta, deși mașina respectivă era într-o stare jalnică: anvelopele dezumflate, rugină sub capotă, vopseaua cojea în foi mari. Era abandonată în garajul părinților noștri de ani întregi, plină de praf. Dar eu, la 22 de ani și pasionat de tot ce ține de restaurări auto, nu vedeam o rablă. Eu vedeam un proiect.
— Are potențial, Gabi, i-am spus iubitei mele într-o seară, la un fast-food. O pot transforma.
— Dacă spui tu, a râs ea. Dar să nu te bucuri prea devreme până nu o ai cu acte-n regulă.
Jessica a venit cu tot fastul posibil când mi-a înmânat cheile. Parcă îmi dădea o comoară, nu un harbuz ruginit.
— Nu lua asta ca pe ceva banal, Dustin. Am iubit mașina asta.
Vorbea de parcă îmi încredința un secret de familie. Dar probabil că era convinsă că o voi lăsa să ruginească și că oricum nu voi face mare lucru cu ea.
Doar că eu aveam alte planuri.
Am investit TOT ce aveam. Fiecare weekend îl petreceam în fața blocului, cu mâinile murdare de ulei și cu Gabi lângă mine, povestindu-mi despre facultate. I-am schimbat complet interiorul, am revopsit-o, i-am pus anvelope și jante noi, un sistem audio performant și, în total, m-a costat cam 5.000 de dolari și zeci de ore de muncă. Dar ce a ieșit… wow. Era o bijuterie.
Până într-o zi.
Eram gata de plecare spre cursuri, când, fără să bată la ușă, Jessica a dat buzna în apartamentul meu. Gabi tocmai ieșea din baie, înfășurată într-un prosop, și a scos un țipăt de surpriză.
— Dustin, am nevoie de mașină! a spus pe un ton agitat. Dă-mi cheile, e urgent!
Am încremenit.
— Ce vorbești? Mașina e a mea!
— N-am apucat să facem actele, deci legal încă e pe numele meu. Și Tom a rămas iar fără mașină. Avem nevoie urgent de una, așa că o iau.
Tom. Soțul ei. Cel care a distrus patru mașini în șase ani. Gândul că el va conduce munca mea de luni de zile m-a făcut să fierb. Dar ceea ce m-a durut mai tare a fost că părinții mei, care veniseră cu ea, i-au ținut partea.
— Dustin, tu ești singur. Ea are copii. Înțelege și tu, a zis mama.
Nu voiam scandal, dar nici să stau cu mâinile în sân. Așa că i-am spus:
— Bine, Jessica. Ia mașina.
A zâmbit, crezând că a câștigat. Dar n-avea habar ce urma.
După ce au plecat, Gabi m-a tras de mânecă.
— Dragule… n-ai uitat, nu? Ai instalat GPS și o cameră. Hai să vedem unde duce toată povestea.
Am accesat înregistrările. Ce am descoperit ne-a lăsat cu gura căscată.
Jessica gonea ca o nebună prin cartiere și discuta cu Tom despre cum ar putea vinde mașina. Voiau să o transforme în bani, sub pretextul că „fac ceva pentru copii”.
— E păcat de munca lui Dustin, dar putem lua bani buni pe ea, a spus ea într-un moment captat de microfonul mașinii.
A doua zi, m-am dus glonț la un avocat, cu toate chitanțele și dovezile. I-am povestit totul.
— Avem ce ne trebuie, mi-a spus calm. O să redactăm o notificare legală. Vezi dacă mai are chef de joacă după aia.
Scrisoarea conținea detalii clare despre investițiile mele, despre lipsa consimțământului legal și despre faptul că aveam înregistrări compromițătoare. Am trimis-o. Apoi am așteptat.
Trei zile mai târziu, Jessica a intrat ca o furtună în apartament.
— CE-I ASTA, DUSTIN? m-a întrebat, fluturând scrisoarea.
— Alegerea e simplă: ori semnezi actele și transferi proprietatea, ori mergem în instanță. Și dacă ajungem acolo, toată familia va afla ce aveai de gând. Mai vrei structura aia de cățărat?
A tăcut. Fața ei trăda furie, dar și frică. Știa că n-are unde fugi.
În cele din urmă, a semnat tot. Și, ca să nu mai existe neînțelegeri, am adăugat și o clauză: că nu va mai avea niciodată pretenții asupra mașinii sau îmbunătățirilor aduse.
— Nu-mi vine să cred că ai ajuns să angajezi un avocat împotriva surorii tale, a bombănit, turnându-și un pahar cu apă.
— Nu mi-ai lăsat de ales, i-am răspuns. Ai încercat să profiți de mine, Jess.
Acum, mașina îmi aparține legal, și în fiecare zi când o conduc, simt o bucurie dublă: nu doar că am salvat-o de la casat, dar am și învățat o lecție importantă.
În acea seară, în timp ce Gabi pregătea tacos, m-a întrebat:
— Ești mulțumit?
— Da. E mai mult decât o mașină. E dovada că știu să-mi apăr munca și demnitatea.
Și e dovada că uneori, chiar și când e vorba de familie, trebuie să spui „STOP”.