Tot ce îmi doream era ca acea zi să fie una dintre cele mai frumoase din viața noastră. În schimb, a devenit momentul în care am aflat că omul în care aveam cea mai mare încredere mă trădase. Și în loc să-mi ascund durerea, am decis să o transform într-o lecție pe care n-o va uita niciodată.
Am 27 de ani și sunt căsătorită cu Andrei, care are 30. Așteptam primul nostru copil, pe care îl consideram începutul unei noi etape în viața noastră. Petrecerea de dezvăluire a sexului bebelușului trebuia să fie punctul culminant al acestui drum. Lucrasem săptămâni întregi alături de prietena mea cea mai bună, Carla, la fiecare detaliu – decorațiuni, invitații, meniu, chiar și muzica.
Mama se ocupa de gustări, Carla confecționase singură toate aranjamentele, iar Andrei… părea încântat. Chiar el a ales aroma tortului și a fost cel care a umflat baloanele în sufragerie, în timp ce glumea pe seama numelui bebelușului. Părea prezent, implicat, atent. Însă adevărul era departe de tot ce vedeam eu.
Aveam o rochie lejeră, albastru pal, perfectă pentru micul eveniment, iar Andrei purta o cămașă roz, făcând haz de faptul că poate vom avea o fetiță. Totul părea în armonie.
Dar cu două nopți înainte de petrecere, ceva s-a rupt. Era trecut de ora zece și, obosită, urcasem deja la somn. Pe la miezul nopții, m-am trezit cu o sete cum numai sarcina poate aduce. Am coborât și l-am găsit pe Andrei adormit pe canapea. Telefonul lui vibra continuu pe marginea fotoliului. M-am uitat, fără intenție, dar instinctiv. Pe ecran apărea un nume necunoscut: „M💋”.
M-am blocat. Cine era „M”? Și ce căuta un emoji cu sărut lângă numele ei?
Am luat telefonul. Notificările îmi înțepau inima: „Noaptea trecută a fost minunată…”, „Te vreau din nou, deseară 😘”. L-am deblocat fără probleme – nu avea nici măcar parolă. A fost ca și cum m-ar fi provocat.
Ce am descoperit în telefon m-a făcut să tremur. Mesaje în lanț, cuvinte dulci, flirturi evidente, detalii despre întâlniri secrete și un selfie cu ea, sărutându-l pe obraz. M-am simțit ca și cum cineva mi-ar fi tras brusc covorul de sub picioare. Am pus telefonul la loc și am urcat. M-am întins în pat și am plâns în tăcere.
Am vrut să anulez petrecerea. Dar apoi am simțit furia. De ce să sufăr în tăcere? De ce să tac în timp ce el zâmbește în fața tuturor, făcându-se că e un soț iubitor?
Am sunat-o pe Carla și i-am spus totul. A fost șocată, dar nu a stat pe gânduri: „Fată, nu anulăm nimic. Hai să-i facem o surpriză de zile mari.” Și așa am pus la cale un plan.
Când a venit ziua petrecerii, casa era plină. Prieteni, rude, toți zâmbitori, curioși să afle dacă va fi fată sau băiat. Mama lui Andrei a venit cu un tort în formă de suzetă, mătușa Raluca împărțea pahare de suc și toți păreau fericiți. Andrei? Râdea, făcea glume, se comporta impecabil. Îmi mângâia burta și le spunea tuturor cât de norocos este.
Am zâmbit. Am jucat rolul. Dar înăuntrul meu, știam exact ce urma.
Momentul culminant a venit când toată lumea s-a strâns în sufragerie. Un balon mare, galben, aștepta să fie spart pentru a dezvălui sexul bebelușului. Lângă mine, Andrei era entuziasmat. Mi-a strâns mâna.
„Ești pregătită?”, m-a întrebat cu un zâmbet larg.
„Mai mult ca niciodată,” i-am răspuns.
Am numărat: „Trei… doi… unu!” și am spart balonul.
Dar în loc de confetti roz sau albastre, au căzut din balon sute de bilețele mici. O clipă, nimeni n-a înțeles. Apoi cineva a citit cu voce tare: „Abia aștept să te revăd în seara asta 😘 —M💋”. Liniște. Alt bilețel: „Noaptea trecută a fost minunată.” Apoi o poză cu Andrei și misterioasa „M”.
Camerele de filmat s-au oprit. Zâmbetele s-au stins. Părinții, prietenii, toți au amuțit.
„Ce naiba e asta?” a urlat Andrei, cu fața palidă.
M-am întors calmă spre el. „Spune-mi tu.”
„Ești nebună! Ai stricat totul!”
„Nu. Tu ai stricat totul, Andrei,” i-am spus.
A fugit din casă trântind ușa.
Am rămas cu toți invitații care nu știau dacă să plece sau să mă îmbrățișeze. Carla a spart tăcerea: „Ei bine, cred că genul lui moral e clar!” Toată lumea a râs, ușurat, iar eu am simțit pentru prima dată eliberare.
Apoi am spus: „Acum, cine vrea tort?”
Am tăiat tortul. Înăuntru – un albastru intens. „Va fi băiat,” am spus. „Și îl voi crește să nu devină niciodată un bărbat ca tatăl lui.”
Toți au aplaudat. Unii au plâns. M-au înconjurat, m-au susținut.
Mai târziu, am stat singură în camera bebelușului. Printre hăinuțele împăturite și jucăriile moi, am lăsat lacrimile să curgă. Nu de durere. Ci de ușurare. Simțeam că în sfârșit știu cine sunt și ce merit.
Andrei mi-a trimis zeci de mesaje în zilele ce-au urmat. A spus că l-am umilit. Că trebuie să fim o echipă pentru copil. Nu i-am răspuns. Am vorbit cu un avocat. Nici mama lui nu a fost mai bună. Mi-a reproșat că nu am așteptat până după petrecere.
„Ai putea să-i spui fiului tău să aștepte el cu înșelatul,” i-am spus. Mi-a închis.
Astăzi, lumea încă vorbește despre acea petrecere. Dar eu nu-mi regret alegerea. Am făcut ceea ce era corect pentru mine. Pentru copilul meu.
Și dacă m-ați întreba din nou? Da, aș face totul la fel. Fără ezitare.