Oana Roman regretă scandalul cu Marius Elisei. Vedeta și-a cerut scuze public: „Poate și eu am exagerat”

Oana Roman regretă scandalul cu Marius Elisei. Vedeta a postat două videoclipuri pe o rețea de socializare și și-a cerut scuze public, iar totodată recunoaște că poate că a exagerat și ea, la rândul ei.

După cum bine știm cu toții, Oana Roman a intrat într-un conflict cu Marius Elisei, după ce s-a ajuns la separare. Ce spune vedeta despre discuțiile care au fost în ultima vreme, dar și după tot ce le-a mărturisit fanilor.

Oana Roman regretă scandalul
Vedeta este foarte activă pe rețelele de socializare și îi ține pe fani la curent cu multe momente din viața ei. Pentru că scandalul a fost unul public, Oana Roman a postat două videoclipuri pe InstaStory prin intermediul cărora a le-a mărturisit urmăritorilor ei că „totul a fost greșit”, ținând să precizeze că este posibil ca și ea să fi exagerat cu cele spuse.

Oana Roman și-a cerut scuze și recunoaște că s-a întâmplat așa pentru că a fost pusă într-o situație foarte dificilă atunci când s-a „trezit singură”.

„Mai vreau să spun ceva, pentru că tot este duminică și este zi sfântă și este o zi în care trebuie să ne liniștim, în care trebuie să ne odihnim. Am stat și m-am gândit foarte serios zilele astea la tot ce s-a întâmplat, la tot ce s-a spus și cred că totul a fost greșit. Poate și eu am exagerat pentru că am fost pusă într-o situație foarte dificilă și m-am trezit singură cu prea multe pe cap și dacă am greșit, îmi cer scuze și vreau să încheiem”, a mărturisit Oana Roman pe InstaStory.

Cu cine s-a sfătuit vedeta
Oana Roman a mărturisit că a fost sfătuită de familia ei, dar nu cea de sânge, și a fost ajutată să înțeleagă anumite lucruri. Vedeta a ținut să precizeze că vrea ca totul să se încheie pentru liniștea fiicei sale.

„Mi s-au adresat cuvinte foarte urâte, poate și eu am spus cuvinte urâte, dar trebuie să încheiem pentru Isa, să fie liniște. Nu vreau să mai discut sau să mai dau curs unor speculații, sub nicio formă legat de tot ce s-a întâmplat. Atâta timp cât Isa își vede tatăl, eu sunt fericită și nimic altceva nu mai contează. M-a sfătuit aseară cu familia mea, care nu este de sânge, dar este de suflet și m-au ajutat foarte mult să înțeleg niște lucruri și da, am exagerat și eu, dar ce am primit înapoi a fost foarte greu. Așa că vreau să încheiem de tot, pentru totdeauna”, a adăugat vedeta.