„Barbara,” a spus mama mea cu o voce calmă, dar fermă, „noi am muncit o viață întreagă ca să putem să-i ajutăm pe copii. Ne-am dorit să știe că pot porni la drum cu încredere, nu să trăiască în haos și nesiguranță. Fata mea și ginerele meu au acum casa lor pentru că au luptat pentru asta. Nimeni nu le va lua ceea ce au clădit.”
O liniște grea a coborât peste masă. Puteai auzi doar ceasul din sufragerie ticăind. Alexandru s-a foit stânjenit pe scaun, dar nu a scos un cuvânt. Barbara, însă, nu părea dispusă să se lase.
„Nu înțelegi, dragă,” a început ea din nou, ridicând tonul. „Cati are nevoie mai mult decât voi. Trei copii! Ce fel de noră ești, dacă nu poți să faci un sacrificiu pentru familie?”
Atunci, mama mea s-a ridicat încet de pe scaun. O femeie simplă, crescută la țară, obișnuită să vorbească rar, dar când o făcea, toată lumea asculta. Își aranjă basmaua pe care o purta, un obicei vechi de-al ei, și rosti clar:
„Eu știu ce înseamnă sacrificiul. Am crescut la câmp, cu muncă de dimineața până seara, și am împărțit o bucată de pâine cu șapte frați. Dar una e să împarți din bunăvoință și alta e să ți se ia cu forța. Apartamentul acesta e al fiicei mele și al soțului ei. Dacă vor să ajute, vor decide ei, nu sub presiune. Și încă ceva: ajutorul nu se dă prin a lua de la unul ca să dai altuia, ci prin muncă, prin responsabilitate și prin demnitate.”
Cuvintele ei au căzut ca niște lovituri de ciocan. Tata a dat din cap aprobator, iar câțiva invitați și-au mutat privirea în farfurii, jenându-se de situație.
Cati, rușinată, a roșit. Nu ceruse direct, dar acceptase jocul mamei ei. Își mușca buza și părea că vrea să dispară.
Eu simțeam cum mă înăbușă lacrimile. Mă durea nu doar faptul că soțul meu se aliase cu mama lui împotriva mea, ci și lipsa lui de recunoștință față de părinții mei. Îmi aduceam aminte de serile în care mama și tata numărau fiecare leu ca să ne ajute. Nu pentru că aveau mult, ci pentru că știau cât de greu e să pornești de la zero.
Barbara s-a ridicat și ea, iritată. „Atunci să știți că familia asta nu va merge departe. Eu doar m-am gândit la binele tuturor.”
Mama mea a zâmbit ușor, dar privirea ei a rămas neclintită. „Binele tuturor nu se face prin nedreptate, Barbara. Dacă îți pasă atât de mult, de ce nu îți vinzi propria casă și nu îi dai banii fiicei tale?”
Camera a amuțit din nou. Cuvintele mamei mele au plutit în aer ca un ecou. Barbara a rămas fără replică, iar Alexandru, pentru prima dată în acea seară, a înțeles ce prostie spusese.
După câteva secunde, s-a ridicat și a spus: „Cred că am greșit. Îmi pare rău, dragă.”
Dar pentru mine, scuzele lui erau prea târzii. Am simțit cum se prăbușește o parte din încrederea pe care o clădisem în relația noastră.
Petrecerea s-a terminat mai devreme decât planificasem. Invitații au plecat rând pe rând, iar noi am rămas cu liniștea grea din apartament.
Mama mea s-a apropiat de mine și m-a îmbrățișat. „Ține minte, fata mea,” mi-a șoptit, „casa nu e doar pereți și mobilă. Casa e locul unde oamenii care se iubesc se respectă. Dacă lipsește respectul, pereții nu mai înseamnă nimic.”
Cuvintele ei mi-au rămas adânc întipărite în suflet. Știam că urma o discuție lungă cu Alexandru, dar în seara aceea am simțit că am sprijinul părinților mei și, mai ales, că am înțeles adevărata valoare a unei case.
Nu era vorba despre ziduri sau chei. Era vorba despre demnitate, iubire și respect. Și pe acestea nu le puteai ceda nimănui.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.