Plicul a fost deschis cu mâini tremurânde. Înăuntru, rândurile scrise de Evelina păreau desprinse dintr-o presimțire.
„Dragul meu Marcus, dacă citești asta, înseamnă că nu am mai avut șansa să-ți spun adio. Te rog, nu plânge pentru mine. Mi-ai dăruit mai multă fericire în câteva luni decât am simțit în toată viața mea. Dacă plec prima, vreau să știi că m-am simțit binecuvântată. Te voi iubi dincolo de timp și dincolo de moarte. Și, atunci când vei privi floarea-soarelui, să-ți amintești că eu sunt acolo, în lumina ei.”
Cei prezenți au izbucnit în plâns. Era ca și cum doi oameni tineri și frumoși simțiseră, fiecare în felul său, că destinul avea să le fie scurt.
Familiile, deși devastate, au găsit putere în aceste cuvinte. Nu mai era doar o tragedie, ci o poveste de iubire dusă până la capăt, neatinsă de frică sau regret.
La pomenirea de șapte săptămâni, biserica din satul bunicilor Evelinei s-a umplut de oameni. Preotul, un bătrân cu glas blând, a spus: „Cei doi au plecat ținându-se de mână. Ce poate fi mai sfânt decât atât? Poate că Dumnezeu a vrut să nu-i despartă niciodată.”
Pe masa cu colivă, cineva a pus un buchet mare de floarea-soarelui, florile preferate ale Evelinei. Iar lângă crucea de pe mormânt, familia lui Marcus a aprins o lumânare groasă, spunând cu voce joasă o vorbă veche: „Sufletul nu moare, se mută.”
Durerea a fost imensă, dar din ea a răsărit ceva neașteptat. Prietenii și rudele au hotărât să facă ceva în memoria lor. Astfel, Fundația Dima a deschis un centru nou, „Casa Floarea-Soarelui”, un loc pentru copiii bolnavi și familiile lor, unde să găsească alinare și sprijin.
Inaugurarea centrului a fost un moment care a unit comunitatea. Copiii au alergat printre zidurile noi, pline de culoare, iar pe fiecare perete era pictată câte o floarea-soarelui. Sub una dintre picturi, era scris simplu: „Pentru Marcus și Evelina — două inimi care au iubit până la capăt.”
Sorina, cea mai bună prietenă a Evelinei, a spus cu voce tremurată: „Ea și-ar fi dorit asta. Să lase în urmă lumină. Nu întuneric.”
Anii au trecut, dar povestea lor nu a fost uitată. La fiecare 1 august, ziua în care spuseseră „Da”, familiile, prietenii și copiii de la centru se adunau, aprindeau lumânări și aduceau floarea-soarelui. Era un ritual simplu, dar plin de căldură, ca o îmbrățișare din partea lor.
Un băiețel bolnav, ridicând o floare către cer, a spus într-o zi: „Ei nu au murit. Ei sunt soarele care ne încălzește.”
Și toți au înțeles atunci că iubirea lor nu fusese frântă, ci transformată. Dintr-o tragedie, s-a născut speranță pentru alții. Dintr-o poveste de sfârșit, s-a scris un nou început.
Astfel, Marcus și Evelina au rămas împreună, nu doar în amintirea celor care i-au iubit, ci în fiecare zâmbet al copiilor salvați, în fiecare floarea-soarelui care se înălța spre lumină și în fiecare inimă care credea din nou în iubirea adevărată.
Pentru că, în cultura noastră, există un adevăr care nu se stinge: „Dragostea adevărată nu moare niciodată. Ea trăiește prin cei care o poartă mai departe.”
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.