Ceea ce am văzut m-a făcut să îmi simt inima urcându-mi în gât. Pe bancheta din spate, la doar câțiva centimetri de mine, era un bărbat necunoscut.
Stătea ghemuit, cu o glugă trasă pe cap și cu privirea pierdută în podeaua mașinii. Nici nu-l auzisem urcând.
Respira greu, iar în mâinile lui tremurânde ținea un cuțit ruginit.
M-am înlemnit. În tot acest timp, Bella nu se uitase la mine, ci la el. Simțise ceva ce eu nu observasem.
— Cine ești și ce cauți aici? — am spus cu o voce mai aspră decât mă așteptam.
Bărbatul nu a răspuns. Doar și-a ridicat încet privirea, iar ochii lui roșii, injectați de oboseală sau altceva, mi-au dat fiori.
Bella a început să mârâie adânc, ca un avertisment.
În minte îmi fulgerau tot felul de scenarii. Eram pe un drum pustiu, între două sate, iar semnalul la telefon era slab.
Am încercat să-mi păstrez calmul și am apăsat butonul de blocare a portierelor. El a zâmbit, un zâmbet strâmb și neliniștitor.
— Nu-ți fie frică… — a murmurat, dar tonul lui avea exact efectul opus.
Bella a sărit brusc peste scaunul din față, interpunându-se între mine și intrus. Lătratul ei umplea tot habitaclul, iar mie îmi tremurau mâinile pe volan.
Am apăsat pedala de accelerație și am virat brusc spre un drum lateral ce ducea spre o gospodărie. Știam casa aceea, era a unei bătrâne din sat, tanti Ileana, care ținea mereu porțile deschise.
Am intrat cu viteză în curte, iar zgomotul motorului și lătratul Bellei au atras-o imediat pe femeie.
— Ce s-a întâmplat, măi băiete? — a strigat ea, venind spre mine cu un băţ lung în mână.
În acel moment, bărbatul a încercat să deschidă portiera din spate, dar Bella i-a prins mâneca și a tras cu o forță neașteptată. Eu am ieșit din mașină și am strigat după ajutor.
Câțiva vecini au apărut în grabă, unii cu furci, alții cu topoare. În câteva secunde, intrusul era scos afară și ținut la pământ.
S-a dovedit că era căutat de poliție pentru spargeri prin zonă. Se ascunsese în mașina mea când eu mă oprisem la magazin cu câteva minute înainte să pornesc.
Bella mi-a salvat viața. Dacă nu ar fi fost privirea ei insistentă și lătratul acela nervos, poate că nu aș fi realizat pericolul decât prea târziu.
De atunci, în sat se spune că „Bella nu e doar un câine, e îngerul cu blană care-l păzește pe stăpânul ei”.
Iar eu… eu nu mai plec nicăieri fără ea.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.