Andrei a rămas nemișcat câteva clipe, incapabil să proceseze ceea ce vedea. În fața lui, pe covorul din living, micuțul Luca încerca, cu ajutorul unor cârje speciale, să facă primii pași singur. Lângă el, Sofia, menajera, îl susținea cu grijă, corectându-i poziția și încurajându-l cu un zâmbet cald. Însă ceea ce l-a lovit cu adevărat pe Andrei nu era efortul copilului, ci expresia de concentrare și curaj de pe chipul fiului său.
Ani la rând medicii îi repetaseră că Luca va rămâne dependent de scaunul cu rotile, că recuperarea este aproape imposibilă. Dar aici, chiar sub ochii lui, băiatul reușea să facă pași mici, tremurători, dar reali. Inima lui Andrei s-a strâns de emoție, dar în același timp s-a născut un gând amar: cum de nu știa nimic despre asta?
— „Bravo, Luca! Încă un pas!” spunea Sofia, aplecându-se lângă copil.
Andrei a făcut un pas în cameră. Podeaua a scârțâit și amândoi s-au întors brusc. Ochii copilului s-au luminat când și-a văzut tatăl, dar imediat și-a pierdut echilibrul. Sofia l-a prins repede și l-a așezat pe canapea.
— „Tati…” a șoptit Luca cu un zâmbet obosit, dar plin de mândrie. „Am reușit…”
Andrei s-a apropiat și s-a aplecat lângă el, simțind un nod în gât. A vrut să spună ceva, dar cuvintele nu veneau.
În acel moment, ușa s-a deschis și Elena a intrat în grabă, purtând încă haina elegantă cu care fusese la prânz. A înțepenit când și-a văzut soțul acasă.
— „Andrei? Tu… aici?”
— „Da, Elena”, a răspuns el rece. „Și se pare că eu sunt ultimul care află ce se întâmplă în familia mea.”
În ochii Elenei a apărut o umbră de vinovăție. S-a apropiat încet, evitând privirea soțului.
— „Nu ți-am spus pentru că nu voiam să ridicăm speranțe prea devreme. Sofia a lucrat zilnic cu el, ore întregi. Luca a făcut progrese incredibile, dar totul era încă fragil…”
Andrei a simțit cum furia i se amestecă cu recunoștința. Toți acești ani el fusese atât de prins în afaceri încât nici nu observase lupta care se dădea sub acoperișul propriei case.
S-a ridicat și s-a uitat la Sofia, care-l privea cu teamă, ca și cum s-ar fi simțit vinovată pentru un secret descoperit.
— „Nu, Sofia”, a spus el pe un ton mai blând. „Nu trebuie să-ți fie teamă. Datorită ție, fiul meu are o nouă șansă. Ai făcut ceea ce eu nu am reușit — să fiu prezent.”
În cameră a coborât o liniște grea, dar plină de sens. Pentru prima dată după mulți ani, Andrei a simțit că adevărata lui avere nu era în conturile bancare, ci în acea clipă, în zâmbetul obosit și fericit al lui Luca.
Și atunci a înțeles: viața îi oferea un nou început.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.