Cuvintele Patriciei au rămas săpate adânc în sufletul lui Alexandru, ca o rană care refuza să se închidă. Ani de zile s-a luptat cu amintirea acelui moment, repetându-și că nu e suficient de bun pentru a fi iubit. Încetul cu încetul, a renunțat la ideea de a-și întemeia o familie. Își umpluse golul cu muncă, cu liniștea munților și cu dragostea necondiționată a câinilor lui.
Totuși, în serile ploioase, când vântul lovea pereții casei, îl cuprindea o singurătate sfâșietoare. Asculta ploaia bătând în geam și își spunea că poate destinul lui fusese scris dinainte – acela de a trăi singur.
Dar în acea noapte de toamnă, totul s-a schimbat.
Furtuna izbucnise cu o putere cum rar se mai văzuse. Cerul se deschisese, tunetele răsunau peste păduri, iar vântul smulgea crengi și lovea cu ele pereții casei. Alexandru își pregătise o cană cu ceai fierbinte și se pregătea să adoarmă, când a auzit bătăi puternice în ușă.
A tresărit. Cine putea fi, la o oră atât de târzie, pe munte? Cu pași greoi, a mers să deschidă.
În prag stătea o femeie udă până la piele, tremurând, cu părul lipit de față și cu ochii largi, speriați.
— Te rog… m-a prins furtuna… mașina mea s-a oprit pe drum și am văzut lumina casei tale. Pot să intru?
Alexandru a rămas fără cuvinte pentru câteva secunde. Inima îi bătea cu putere. Apoi a dat din cap și a tras ușa larg, lăsând-o să intre.
Elena Călinescu era profesoară de muzică la școala din sat. Îi povestea, în timp ce-și usca paltonul la foc, cum rămăsese blocată pe drum întorcându-se de la o repetiție cu copiii. Vocea ei avea o căldură aparte, iar zâmbetul, chiar și obosit, îi lumina chipul.
Pentru Alexandru, simplul fapt că o femeie îi stătea în casă, împărtășind povești, era ceva incredibil. Îl copleșeau emoțiile și, deși se străduia să pară calm, mâinile îi tremurau ușor.
Pe măsură ce orele treceau, furtuna nu se potolea. Elena a rămas peste noapte. Au băut ceai, au vorbit despre muzică, despre copilăria lui Alexandru și despre anii ei de studii la oraș.
În acea noapte, pentru prima dată după mult timp, Alexandru a râs.
Dimineața, când ploaia se domolise, Elena a mulțumit și s-a pregătit să plece. Dar, înainte să iasă pe ușă, s-a întors către el și i-a spus:
— Nu ar trebui să stai singur aici, printre munți. Ai prea multă lumină în tine ca să o ții ascunsă.
Cuvintele ei au răsunat ca un clopot în sufletul lui Alexandru. Încă nu știa, dar acea femeie avea să-i schimbe viața pentru totdeauna.
Zilele următoare, gândul la ea nu-i dădea pace. Își amintea vocea, privirea blândă și modul în care îi vorbise fără să-l privească prin prisma dizabilității. Pentru prima dată, simțea că cineva îl vede cu adevărat.
După o săptămână, a coborât în sat. Cu pași nesiguri, s-a apropiat de școala unde știa că preda Elena. Copiii cântau, iar vocea ei se auzea clar. Stătea în prag, ascultând, și lacrimile i se rostogoleau pe obraji.
Elena l-a văzut și i-a făcut semn să intre. Copiii s-au bucurat de el, l-au întrebat despre câinii lui, iar el, pentru prima dată, nu s-a mai simțit o povară, ci parte dintr-o comunitate.
Între el și Elena s-a născut o prietenie neașteptată. Mergea des în sat, iar ea venea uneori la casa lui. Cu fiecare întâlnire, zidurile pe care le ridicase în jurul inimii începeau să se prăbușească.
România are o vorbă veche: „Omul sfințește locul”. Alexandru, care se simțise toată viața ca un străin, descoperea acum că adevărata sfințenie venea dintr-o inimă care iubește și acceptă.
Ceea ce începuse ca o simplă noapte de adăpost avea să devină, în timp, începutul unei povești de dragoste. O dragoste care nu ținea cont de prejudecăți, de neputințe sau de bârfele satului.
Era o dragoste simplă, curată, ca apa izvoarelor din munți.
Și pentru Alexandru, era dovada că, oricât de lungă și grea ar fi fost calea, există mereu o lumină care te poate salva.
Pentru că, în cele din urmă, dragostea adevărată vine nu atunci când o cauți, ci atunci când te aștepți cel mai puțin.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.