Sofia își mușcă buzele, încercând să nu lase lacrimile să-i înnece ochii. Își simțea obrajii arzând și inima bătându-i nebunește. În acel moment, fiecare râset al colegilor părea o sabie înfiptă în pieptul ei.
Ridică privirea și zări din nou mașina luxoasă care se îndepărta. Crezu că totul s-a terminat. Dar peste câteva minute, roțile acelea strălucitoare opriră din nou în fața școlii. Din vehicul coborî același bărbat, însă de data asta nu mai era grăbit. Ținea în mâini un buchet imens de flori de câmp și o cutie de prăjituri, cumpărate probabil în grabă de la cea mai apropiată cofetărie.
– Domnișoară, spuse el cu o voce caldă, îmi permiteți să fiu eu tatăl dumneavoastră astăzi?
Curtea se umplu de șoapte. Copiii se opriră din joacă, părinții își întoarseră privirea, iar învățătoarea își ridică sprâncenele uimită. Sofia își duse mâinile la gură, nevenindu-i să creadă. Ochii ei mari se umplură de lacrimi, dar de bucurie.
Bărbatul îi întinse florile și îi așeză palma peste mână cu un gest protector. Din acel moment, nu mai era singură. Toți ceilalți copii o priveau acum cu respect, chiar și Beatrice care își mușca buza, rușinată de răutatea de mai devreme.
Ceremonia începu. Rând pe rând, copiii urcau pe scenă să-și primească diplomele. Când numele Sofiei răsună în microfon, bărbatul se ridică primul și o aplaudă din tot sufletul. Îi făcu semn să meargă cu fruntea sus. Fetița păși pe scenă, ținând diploma strâns, și simți pentru prima dată ce înseamnă să ai un sprijin.
La final, învățătoarea, emoționată, îi șopti bărbatului: „Nu am mai văzut niciodată un asemenea gest. Cine sunteți, domnule?” El răspunse simplu: „Un om care a înțeles cât valorează un zâmbet de copil.”
După festivitate, Sofia îl trase de mână și îl conduse către bunica Lenuța, care reușise să ajungă sprijinită într-un baston. Bătrâna își ridică ochii umezi spre bărbat și-i mulțumi din inimă.
Și, în acel moment, mulți dintre cei prezenți au înțeles ceva ce uitaseră: nu contează averea, hainele elegante sau mașinile luxoase. Contează bunătatea, puterea de a fi acolo pentru cineva când are cea mai mare nevoie.
Povestea Sofiei s-a răspândit în tot satul, iar mai târziu în tot orașul. Pentru multă vreme, oamenii au povestit despre ziua în care un om bogat și-a găsit adevărata comoară: nu într-un cont bancar, ci în îmbrățișarea sinceră a unei fetițe de șapte ani.
În România, la țară, se spune adesea că „un copil îți aduce noroc în casă”. Pentru acel bărbat, ziua aceea a fost începutul unei noi vieți. O viață în care își dădea seama că cele mai mari averi sunt sufletele care îți zâmbesc atunci când ai ales să le fii aproape.
Și astfel, în curtea micii școli, sub parfumul florilor de vară și sub privirile tuturor, Sofia nu a mai fost fetița fără tată. A fost fetița care a găsit curajul să ceară iubire și a primit mai mult decât sperase vreodată: un om care să-i fie alături și un sat întreg care să creadă din nou în bunătate.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.