Beatriz coborî ușor geamul, iar aerul cald al orașului pătrunse în mașină. Fetița ținea buchetul cu ambele mâini, ca pe o comoară. Dar nu florile îi furară atenția bătrânei, ci micuțul colier de la gâtul ei.
Un înger de argint.
Exact același pe care îl cumpărase cu ani în urmă, pentru fiica ei, Ana. Îngerul care dispăruse odată cu fata, într-o după-amiază de toamnă ce sfâșiase familia.
Beatriz simți cum i se taie respirația, iar inima începu să-i bată haotic. Își duse mâna la piept și închise ochii o clipă. Roberto întinse mâna către ea, speriat.
— Doamnă Beatriz! E totul bine?
Ea nu răspunse imediat. Privea fetița, colierul, trecutul care se întorcea peste ea ca un val de neașteptat.
— De unde ai colierul acesta? — întrebă cu voce tremurată.
Fetița, surprinsă, își atinse cu degetele pandantivul.
— A fost al mamei mele… mi l-a lăsat înainte să… să plece la ceruri.
Beatriz simți cum lacrimile îi înnegurau privirea. În sufletul ei răsărise o rană veche, dar și o speranță nebănuită.
— Cum te cheamă, copilă?
— Maria.
Un nume simplu, dar rostit cu o demnitate care îi amintea de propria fiică.
Roberto privea scena fără să înțeleagă prea bine, dar Beatriz știa că în fața ei nu era doar o întâmplare. În România, bătrânii spun că atunci când vezi un semn, îngerii îți arată drumul. Așa simțea ea acum: că Dumnezeu îi scosese fetița asta în cale ca să-i răspundă la o întrebare lăsată nerezolvată de prea mult timp.
Beatriz deschise portiera și ieși din mașină, în mijlocul traficului încremenit. Fetița făcu un pas înapoi, speriată, dar bătrâna îi luă mâinile în ale ei.
— Vino cu mine.
Maria clipi des, neînțelegând.
— Nu pot… trebuie să vând florile. Altfel, nu avem ce mânca.
Beatriz o privi cu o blândețe pe care nu și-o mai recunoștea. Scoase portofelul și cumpără întreg buchetul, apoi o rugă din nou.
— Hai, măcar până la colțul străzii.
Au mers împreună câțiva pași, iar Beatriz îi simțea mâna fragilă strânsă de a ei. Pe chipul fetiței se citea oboseala unei copilării furate, dar și forța unei inimi care învățase prea devreme ce înseamnă să lupți.
Ajunse într-o cafenea mică, cu mese de lemn și miros de cafea proaspătă. Acolo, printre zgomotele orașului, cele două se așezară față în față.
— Spune-mi despre mama ta, Maria.
Ochii fetei se luminau și se întunecau pe rând.
— Mama era frumoasă și bună. Îmi cânta seara, chiar dacă era obosită. Îmi spunea că sunt îngerul ei. Când s-a îmbolnăvit, a zis că acest colier mă va păzi mereu.
Beatriz își strânse degetele, ca să-și țină emoțiile în frâu. Povestea fetei semăna dureros de mult cu ceea ce trăise și ea. Pierderea, suferința, golul lăsat în urmă.
În acel moment, în bătrână se născu o decizie. În România, oamenii obișnuiesc să spună că „sângele apă nu se face”. Chiar dacă Maria nu era fiica ei, simțea că soarta le împletise drumurile pentru un motiv.
— Maria, de azi nu mai ești singură.
Fetița o privi, neîncrezătoare.
— Ce înseamnă asta?
— Înseamnă că am să am grijă de tine. Așa cum mama ta și-ar fi dorit.
Lacrimile fetei se rostogoliră pe obraji, dar zâmbetul timid îi lumina fața. Pentru prima dată după mulți ani, Beatriz simțea că inima i se deschide din nou.
Se întoarseră împreună la mașină. Roberto, confuz, le privi, dar nu spuse nimic. În acea tăcere, bătrâna bogată și fetița săracă porniseră pe un drum comun.
În seara aceea, în casa imensă, unde odinioară domnea tăcerea, răsunară din nou pași ușori, râsete și miros de trandafiri. Colierul cu înger de argint își găsise rostul: nu doar ca amintire, ci ca punte între două suflete rănite.
Beatriz înțelese atunci că adevărata avere nu erau tablourile, nici bijuteriile, nici moșiile. Era darul de a oferi iubire.
Și, pentru prima dată după cincisprezece ani, zâmbi cu toată inima.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.