Privirea acelei fotografii era singurul lucru care îi aducea alinare. Maria fusese lumina casei, iar de când ea se stinsese, curtea părea mai pustie, cântatul cocoșilor mai slab și serile mai lungi. Tot ce-i rămăsese era amintirea ei și acel pământ pe care îl lucra cu încăpățânare, ca și cum fiecare brazdă ar fi fost o rugăciune pentru sufletul ei.
Dar în ziua în care găsise cuibul, liniștea lui se tulburase. Din acele ouă nemaivăzute răsărea o neliniște ce nu-l lăsa să doarmă. Nu le spuse nimănui, de teamă că oamenii ar fi râs de el sau, mai rău, că ar fi venit să i le ia.
În nopțile ce au urmat, în odaia lui de lut, Genaro auzea trosnete ciudate, ca și cum pământul ar fi respirat sub ferestre. Câinele său, un maidanez bătrân, lătra în gol spre câmp, dar apoi se potolea, plângând încet, ca și cum ar fi simțit o prezență nevăzută.
După câteva zile, din ouăle acelea au ieșit făpturi pe care nici nu știa cum să le numească. Nu erau pui de găină, nici prepelițe, nici vreo pasăre cunoscută. Aveau solzi mici, strălucitori, ca boabele de sticlă, și ochii lor păreau să lumineze în întuneric.
Genaro simți o teamă adâncă, dar și o responsabilitate. Crescuse cu povești din bătrâni, despre făpturi care se arătau doar celor cu suflet curat. Își aminti de vorbele bunicii, care îi spunea: „Să nu te miri dacă pământul îți arată tainele lui, căci omul sărac e mai aproape de adevăr decât boierul.”
Îi hrăni cu firimituri de pâine și cu picături de apă. În câteva zile, micile creaturi crescuseră uimitor, mai repede decât putea el înțelege. Îl priveau cu ochi umezi, ca și cum ar fi fost deja parte din familia lui.
Tot satul observase că Genaro devenise mai retras. Nu mai mergea la cârciumă, nu mai stătea de povești la uliță. Își închidea poarta și rămânea în curte, cu privirea mereu întoarsă spre câmp.
Dar liniștea nu putea dura. Într-o dimineață, vecinul său, nea Pavel, trecu pe lângă ogor și auzi sunete ciudate, ca un fâlfâit de aripi amestecat cu șuierat. Povesti imediat mai departe, și în scurt timp zvonurile umplură satul.
Unii spuneau că moș Genaro ascunde un blestem, alții că a găsit comoara dracului. Copiii se apropiau de gardul lui, aruncau pietre și fugeau râzând, dar ochii le străluceau de frică și curiozitate.
Genaro știa că nu va putea ascunde pentru mult timp ceea ce creștea acolo. Într-o seară, când vântul bătea dinspre dealuri și focul din sobă se stinsese, făpturile ieșiră din colibă și se strânseră lângă el. Erau deja mai mari decât găinile, iar solzii lor sclipeau ca jarul. Îl priveau ca și cum ar fi așteptat un semn.
Atunci înțelese: nu erau doar niște ființe stranii, erau un mesaj. Poate că veniseră să-l elibereze de singurătate, poate să-l pună la încercare. Cu ochii umezi, își aminti de Maria și simți că sufletul ei ar fi știut ce să facă.
A doua zi, își închise poarta cu lacăt, își strânse puținele lucruri și lăsă gospodăria în urmă. Satul nu l-a mai văzut niciodată. Unii spun că a plecat după făpturile acelea în munți, alții că a fost luat de ele spre o lume nevăzută.
Anii au trecut, iar casa lui se dărâmă încet, înghițită de buruieni. Dar oamenii din sat încă povestesc, la șezători și la focurile de Sânziene, despre moș Genaro și cuibul misterios.
Unii cred că a fost o întâmplare, alții jură că în nopțile senine se văd lumini ciudate pe câmpul lui. Și, de fiecare dată când povestea este spusă, se încheie la fel:
„Poate că omul sărac a găsit ceea ce noi, cu toată bogăția noastră, nu vom înțelege niciodată — taina pe care pământul o dă doar celor ce trăiesc în adevăr.”
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.