După ce am scos puiul de urs din apă, am simțit o frică ciudată care-mi străbătea tot corpul. Aerul era rece, iar foșnetul frunzelor părea să se transforme în șoapte. Am așezat puiul pe mal și m-am gândit pentru o clipă că totul s-a terminat. Dar apoi, un sunet slab, aproape imperceptibil, mi-a atras atenția. Era un geamăt mic, tremurat, dar clar. Inima mi-a sărit în piept. Puiul… respira!
Am început să-l încălzesc cu propriile mâini, frecându-i blănița udă, în timp ce ochii lui mici se deschideau încet. Curând, micul ursuleț a început să miște lăbuțele, iar eu am simțit o ușurare enormă, de parcă o povară invizibilă fusese ridicată de pe umerii mei.
M-am uitat în jur: râul curgea vijelios, iar pădurea părea mai adâncă, mai misterioasă ca niciodată. Știam că nu pot să-l las aici singur, dar și să-l iau acasă era imposibil. Totuși, am observat ceva: la câțiva metri de mal, printre tufișuri, zărea o scorbură uriașă. Poate că acolo se afla familia lui.
Am început să-l duc cu grijă spre scorbură. Puiul părea să simtă că-l duc în siguranță și s-a lipit de mine cu micile lui lăbuțe. Pe drum, am trecut pe lângă bătrâni care coseau fânul și care m-au privit curios. Nu am spus nimic; cu ochii lor am simțit compasiune și înțelegere, ca și cum întreaga sat era martoră la o minune.
Când am ajuns la scorbură, puiul a privit în jur, iar eu am simțit o legătură incredibilă între el și locul acela. Deodată, din pădure, un urs mare, cu blana lucind în razele soarelui, s-a apropiat încet. Am înghețat de frică, dar mama urs a venit liniștit lângă puiul ei, l-a adulmecat și, cu o mișcare blândă, l-a tras înapoi în scorbură.
Am rămas câteva momente privind cum micuțul se cuibărea la căldura mamei, iar un sentiment de pace și uimire m-a cuprins. Era ca și cum între mine și pădure se deschisese un portal secret al vieții și al supraviețuirii. Am simțit că faptele mici, făcute cu inima curată, au puterea să schimbe destine.
Am plecat încet spre sat, dar imaginea puiului și a mamei lui rămânea în mintea mea. Seara, când am povestit întâmplarea acasă, fiica mea a zâmbit și a spus: „Vezi, mama, chiar și în cele mai grele momente, viața găsește o cale”. Și aveam să-mi amintesc pentru tot restul vieții acea zi când, de la malul râului, am devenit martor la o minune simplă, pură, a naturii românești, care ne arată cât de fragili și totodată puternici suntem.
Și chiar dacă am plecat cu hainele ude și cu mâinile reci, sufletul meu era plin de căldură. Puiul de urs fusese salvat, dar în același timp, eu mă simțeam salvat de o lecție pe care doar natura o poate oferi: curajul și bunătatea, chiar și în gesturi mărunte, fac minuni.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.