— Sunteți acuzat de furt din locuință, — a spus el pe un ton rece, dar ferm.
Am rămas blocat. Furt? Din locuință? Am început să râd nervos, crezând că e o glumă proastă. Dar nu era. M-au rugat să-i însoțesc la secție pentru „clarificări”.
Pe drum, încercam să le explic ce se întâmplase cu o seară înainte. Le-am povestit despre femeia pe care o ajutasem, despre cum i-am dus sacoșele și am plecat imediat după ce i le-am lăsat la ușă. Unul dintre polițiști mă privea sceptic, altul își nota ceva într-un carnețel.
Când am ajuns la secție, am fost poftit într-o cameră mică, cu o masă metalică și două scaune. M-au lăsat să aștept câteva minute, apoi a intrat un bărbat în vârstă, îmbrăcat civil, cu o mapă sub braț.
— Domnule, — a început el calm, — o femeie în vârstă, doamna Petrescu, a fost internată azi-noapte la spital. Vecina ei a găsit-o leșinată pe podea. Spune că o parte din lucrurile din casă lipsesc.
Mi s-a făcut pielea de găină. — Cum adică lipsesc? Eu n-am intrat nici măcar în casă, am lăsat sacoșele la prag!
Ofițerul m-a privit atent. — Poate. Dar vecina spune că vă-a văzut ieșind din curte cu o pungă în plus.
Am simțit cum mi se strânge stomacul. — Ce pungă? Aveam doar ce i-am dus! N-am luat nimic!
A oftat. — Vom verifica camerele de supraveghere din zonă. Până atunci, trebuie să rămâneți disponibil pentru audieri.
Am plecat acasă abătut, cu inima grea. Nu știam dacă să fiu furios sau doar trist. Încercasem să fac un bine, iar acum eram privit ca un hoț.
Trei zile mai târziu, am primit un telefon. O voce caldă de femeie mi-a spus: — Sunt fiica doamnei Petrescu. Aș vrea să vă mulțumesc. Mama și-a revenit, iar poliția a găsit vinovatul.
Am rămas fără cuvinte. — Vinovatul?
— Da, un tânăr din cartier care a intrat în casă după ce ați plecat. Vecina l-a confundat cu dumneavoastră. Mama își amintește clar că i-ați dus sacoșele și ați plecat imediat.
Am închis telefonul și am simțit cum îmi scapă o greutate de pe umeri.
Seara, când am ajuns acasă, m-am așezat pe bancă în curte și am privit apusul. Uneori, viața te pune la încercare tocmai atunci când încerci să faci bine. Dar dacă renunți la bunătate din frică, lumea n-ar mai avea nicio șansă.
De atunci, de fiecare dată când văd pe cineva care are nevoie de ajutor, o fac fără să mă mai gândesc la ce ar putea spune alții. Pentru că știu că binele, chiar dacă uneori e înțeles greșit, nu se pierde niciodată.
Și poate, undeva, bătrâna aceea îmi mulțumește în gând, așa cum și eu îi mulțumesc că mi-a amintit cât de ușor e să faci un gest frumos — și cât de mult poate schimba o clipă simplă între doi oameni.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.