Chelnerul s-a apropiat ezitant, neștiind dacă să creadă ce vede. Femeia elegantă, îmbrăcată într-o rochie de un albastru intens, i-a făcut semn să aducă meniul. Fetița, cu ochii mari și părul ciufulit, se uita la toate luminile din jur de parcă intrase într-o lume de basm. Nici nu știa cum să-și țină mâinile.
— Cum te cheamă, draga mea? a întrebat femeia, cu un zâmbet cald.
— Maria…, a spus fetița abia șoptit, privind spre podea.
— Bine, Maria. De azi înainte nu mai vrei resturi. Alegem împreună ceva bun, da?
Maria a dat din cap, neîndrăznind să creadă că totul era real. A ales o porție de cartofi prăjiți și o friptură, dar femeia a adăugat și o prăjitură cu frișcă. „Pentru mai târziu”, a zis ea, zâmbind.
Pe măsură ce mânca, fetița tremura. Nu de frig, ci de emoție. Mâinile îi erau murdare, iar hainele rupte păreau și mai triste în lumina caldă a restaurantului. Dar femeia nu părea să observe. Îi vorbea ca unei ființe egale, nu ca unei cerșetoare.
— Unde stai, Maria? a întrebat-o blând.
— Pe lângă gară… cu mama… dacă o găsesc. Uneori nu vine acasă. Alteori stă cu oamenii de la cârciumă.
Ochii femeii s-au umplut de lacrimi. Își aminti de propria copilărie, de serile în care și ea rămânea flămândă, visând la o farfurie plină. Nu putea s-o lase așa.
După ce au terminat masa, femeia a mers cu Maria la o farmacie, i-a cumpărat un săpun, o periuță de dinți, o hăinuță curată și un palton micuț. Apoi au oprit la un salon de coafură. Fetița s-a speriat când a văzut foarfeca, dar doamna i-a spus calm:
— Doar te facem frumoasă, nimic mai mult.
Când s-a privit în oglindă, Maria n-a mai recunoscut fata care intrase murdară și tremurând. Părea altcineva — o fetiță cu ochi luminoși și zâmbet larg.
Seara, femeia a dus-o la un centru pentru copii abandonați. Directorul o cunoștea, căci femeia — doamna Ana, așa cum se numea — era una dintre cele mai discrete binefăcătoare din oraș.
— Aici vei dormi la cald, Maria. Vei avea mâncare în fiecare zi și o școală unde să mergi. Dar promit că voi veni să te văd.
Fetița a sărit în brațele ei.
— Vă promit că o să fiu cuminte! O să învăț mult!
Doamna Ana i-a zâmbit, dar lacrimile îi curgeau în tăcere. În Maria vedea fetița care fusese odată ea însăși, doar că nimeni nu-i întinsese o mână atunci.
Timpul a trecut, iar povestea lor s-a răspândit prin tot orașul. Ziarele scriau despre „doamna care a oprit foamea unei fetițe cu un gest simplu”. Dar Ana nu căuta atenție. Pentru ea, gestul fusese o datorie față de viață.
După câțiva ani, Maria a terminat școala cu note mari și a mers la facultatea de asistență socială. Într-o zi, la festivitatea de absolvire, a văzut-o pe Ana în public, mai albă la păr, dar cu același zâmbet cald.
S-a apropiat și i-a spus:
— Doamnă Ana, știți de ce am ales să devin asistentă socială?
— De ce, draga mea?
— Pentru că, în ziua aceea, când mi-ați spus că nu voi mânca resturi, mi-ați arătat ce înseamnă să fii om.
Ana a rămas fără cuvinte. A strâns-o în brațe și a simțit că toată durerea din viața ei fusese răsplătită în acel moment.
În public, mulți au aplaudat, fără să știe întreaga poveste. Dar cele două femei știau. O farfurie de mâncare schimbase două vieți: una salvată, alta vindecată.
Iar de atunci, în fiecare iarnă, Maria și Ana merg împreună pe străzi, ducând mâncare și haine copiilor săraci. Pentru că uneori, o singură clipă de bunătate poate aprinde lumina în sute de suflete.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.