Seara aceea, care trebuia să fie doar o glumă, s-a transformat într-un moment pe care Călin nu-l va uita niciodată.
Maria nu părea deloc pierdută printre tacâmurile de argint și paharele scumpe. Își ținea spatele drept, vorbea puțin, dar fiecare cuvânt al ei părea că avea greutate. Oaspeții o priveau curioși, iar mama lui Călin abia își ascundea disprețul sub un zâmbet fals.
— Cu ce te ocupi, draga mea? a întrebat-o, în timp ce sorbea din vinul scump.
— Vând flori, doamnă. La florăria de lângă piață, a răspuns Maria simplu, fără rușine, privindu-o direct în ochi.
A fost o tăcere lungă. Unii oaspeți au zâmbit ironic, alții au schimbat priviri complice. Dar Călin… Călin o vedea altfel. Într-o lume plină de măști și prefăcătorii, fata aceea spunea adevărul. Și o făcea cu demnitate.
După cină, Călin a ieșit cu ea în grădina imensă din spatele casei. Lumina felinarelor se juca pe chipul ei, iar parfumul trandafirilor se amesteca cu vântul ușor de seară.
— Știi de ce te-am adus aici? a întrebat el, rușinat.
— Probabil ca să-ți râzi de mine, a spus Maria zâmbind amar. Nu-i prima dată când oamenii bogați își bat joc de cei ca mine.
Cuvintele ei l-au străpuns. Nu se așteptase la atâta sinceritate. Pentru prima dată, s-a simțit mic în fața unei femei.
— Nu, nu pentru asta, a murmurat el. La început, da… dar acum nu mai știu. Parcă m-ai dezbrăcat de toată aroganța mea.
Maria a zâmbit din nou, dar privirea ei era plină de tristețe.
— Nu-ți trebuie bani ca să fii om, Căline. Ține minte asta.
A doua zi, tot orașul vorbea despre incidentul de la casa familiei Ionescu. Mama lui Călin era furioasă, iar tatăl lui încerca să-l convingă că „nu e potrivit” să se vadă cu o vânzătoare de flori. Dar pentru el nu mai conta.
Într-o după-amiază ploioasă, Călin a mers la florărie. Maria aranja un buchet de crini albi. Când l-a văzut, s-a oprit din lucru.
— Ai venit să-ți ceri scuze?
— Nu. Am venit să cumpăr ceva.
— Ce anume?
— Inima ta, a spus el, tremurând.
Ea a râs, crezând că glumește. Dar el a scos din buzunar o floare presată, veche — floarea pe care ea i-o oferise în seara cinei, în semn de politețe.
— O păstrez de atunci. Pentru mine, valorează mai mult decât tot aurul din casa părinților mei.
Ochii Mariei s-au umplut de lacrimi. A încercat să spună ceva, dar el i-a prins mâinile și a continuat:
— Vreau să-mi trăiesc viața lângă cineva adevărat. Nu lângă o mască cu bijuterii.
Și-a dat seama că, pentru prima dată, nu-i mai era frică. Nici de mama lui, nici de lume.
Peste un an, în aceeași grădină unde își ceruseră iertare, s-au căsătorit. Maria purta o rochie simplă, cusută de mâna ei, iar invitații erau oamenii simpli de la piață. Mama lui Călin, deși la început împietrită, a cedat în fața bunătății fetei. În timp, a ajuns s-o iubească.
Iar Călin a învățat cea mai grea lecție din viața lui: că banii pot cumpăra orice, mai puțin curajul, sufletul și dragostea adevărată.
Și de atunci, de fiecare dată când vedea un buchet de flori pe marginea drumului, zâmbea și șoptea:
— Uneori, o floare din piață valorează mai mult decât toate diamantele din lume.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.