Aureliu nu a stat pe gânduri. A aruncat sacul cu sticle și a sărit în apă fără să se gândească la pericol. Curentul era puternic, iar costumul scump al bărbatului se îmbiba repede, trăgându-l la fund.
„Ține-te de mine!” strigă băiatul, dar Maximilian era deja inconștient. Cu ultimele puteri, Aureliu îl apucă de haină și începu să înoate spre mal.
A durat minute lungi până au ajuns aproape de margine. Câțiva trecători se opriseră, neîncrezători în ce vedeau: un copil sfrijit scotea din apă un om mare, elegant, care părea mort. Un bărbat sărit în ajutor, trăgându-i amândoi pe uscat.
Aureliu căzu în genunchi, epuizat. „Respiră, domnule, respiră!” spuse el, lovindu-l ușor pe piept. Maximilian tuși brusc și începu să verse apă. Mulțimea izbucni în aplauze, dar Aureliu nici nu-i auzea. Îl privea doar, ușurat, cu lacrimi amestecate cu apă și praf.
Când ambulanța a venit, băiatul a vrut să plece. Dar Maximilian, încă tremurând, i-a prins mâna.
— „Cum te cheamă?”
— „Aureliu…” răspunse timid.
— „Aureliu… mi-ai salvat viața.”
A doua zi, povestea apăruse în toate ziarele: „Băiatul străzii care a salvat un milionar.” Reporterii îl căutau peste tot, dar el nu voia faimă. Voia doar să-și vadă de ziua lui, de viața simplă și cinstită.
Totuși, Maximilian nu l-a uitat. După câteva zile, a apărut în piața unde băiatul lucra, cu o mașină neagră și o privire schimbată.
— „Vino cu mine, te rog. Nu pot lăsa datoria asta neplătită.”
Aureliu a ezitat, dar ceva în ochii omului l-a convins. A urcat în mașină.
De acolo, viața lui s-a schimbat complet. Maximilian l-a dus la o casă frumoasă, i-a oferit haine curate, mâncare și, mai ales, o șansă la școală.
— „De azi înainte, ești parte din familia mea,” i-a spus.
Anii au trecut, iar Aureliu a crescut sub îndrumarea lui Maximilian. A învățat să conducă o afacere, să aibă încredere în oameni și, mai presus de toate, să nu uite niciodată de unde a plecat.
Când Maximilian s-a îmbolnăvit, i-a lăsat totul lui Aureliu. Dar băiatul de odinioară nu s-a schimbat: a deschis adăposturi pentru copiii străzii, le-a oferit șanse la educație și le-a spus mereu aceleași cuvinte pe care le auzise de la bunica lui Speranța:
„Sărăcia nu e o rușine. Rușinea e să uiți să fii om.”
Și astfel, băiatul desculț de pe malul râului a ajuns să schimbe nu doar soarta unui om bogat, ci și destinele a zeci de copii care, ca și el odinioară, credeau că lumea îi uitase.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.