În fața casei, farurile camionetei luminau poarta și ploaia care încă mai picura. Din mașină a coborât domnul Radu, un bărbat în vârstă, cu spatele drept și privirea tăioasă. Ținea în mână o geantă mare de piele, veche, pe care Adrian nu o mai văzuse niciodată.
— Bună seara, domnule Munteanu, — a spus el calm, dar cu un ton care făcea aerul să tremure. — Unde e fata mea?
Adrian a încercat să-și recapete superioritatea:
— Înăuntru. Poate îi spuneți dumneavoastră ce înseamnă respectul și ascultarea. Eu m-am săturat.
Domnul Radu l-a privit fără să clipească, apoi a intrat. Camelia era încă pe podea, cu lacrimile uscate pe obraji. Când l-a văzut, s-a ridicat brusc și a alergat spre el. El a atins-o ușor pe umăr, i-a șoptit ceva scurt și i-a făcut semn să se ducă în mașină.
Adrian a râs ironic.
— Așa, du-o acasă. Poate o pui la punct cum trebuie.
Domnul Radu s-a întors încet spre el.
— Nu, domnule Munteanu, — a spus el pe un ton tăios. — N-am venit s-o iau pe ea. Am venit pentru tine.
Adrian a încremenit.
— Cum adică pentru mine?
Socrul și-a deschis geanta. Înăuntru nu era o armă, cum se temuse Adrian pentru o clipă, ci un teanc de hârtii, dosare și acte. Le-a trântit pe masă, în fața lui.
— Vezi astea? Sunt toate firmele și conturile tale. Fata mea a vrut doar să ajute familia, dar tu ai ascuns de toată lumea ce fel de om ești.
Adrian s-a albit la față.
— De unde ai… de unde ai luat asta?
— Din locurile unde ai făcut prea multe promisiuni fără acoperire. Și din mâinile oamenilor cărora le datorezi bani. Poate crezi că nu știu, dar băiatul meu mai mic a lucrat la tine. A văzut tot.
Tăcerea a umplut camera. Adrian încerca să vorbească, dar vocea i se frângea.
— Eu… pot să explic…
— N-ai ce să explici. Ai uitat că respectul se câștigă, nu se impune. Ai țipat la fata mea pentru câteva sute de lei, când tu ai aruncat zeci de mii pe mese de joc.
Domnul Radu s-a apropiat, privindu-l drept în ochi.
— Ai vrut să-i dai o lecție fiicei mele? Ei bine, învață tu una acum: banii se fac, dar demnitatea, odată pierdută, nu se mai întoarce.
A luat cheile mașinii de pe masă și le-a aruncat spre el.
— Asta e camioneta mea. De azi înainte, e tot ce-ți mai rămâne. Casa, mașina și firma… sunt deja pe numele celor pe care i-ai înșelat.
Adrian a căzut pe scaun, cu privirea pierdută. Afară, Camelia plângea în tăcere, sprijinită de portiera camionetei. Tatăl ei a ieșit fără să se mai uite înapoi, i-a deschis portiera și i-a spus doar atât:
— Hai, fată. Lasă-l să-și învețe singur lecția.
Când au plecat, Adrian a rămas singur în casă, privind hârtiile de pe masă. Afară, ploaia se oprise. Doar ecoul cuvintelor lui Radu îi răsuna în minte: „Respectul nu se cere. Se merită.”
Și pentru prima dată, tânărul care crezuse că are totul simțea că n-a avut niciodată nimic cu adevărat.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.