Când mi-au rostit numele, inima mi-a bătut mai tare ca niciodată. M-am ridicat dintre colegii mei, cu palmele transpirate și ochii umezi. În timp ce urcam pe scenă, privirea mamei mă urmărea. Zâmbea larg, dar în colțul ochilor i se adunaseră lacrimi.
Am primit diploma tremurând. Profesorul mi-a strâns mâna și mi-a spus încet:
— Ești un exemplu pentru toți, Mihai.
M-am întors spre public, am privit mulțimea care odinioară râdea de mine, și am spus doar atât:
— Aș vrea să dedic această reușită femeii care m-a învățat ce înseamnă curajul adevărat. Femeii care n-a avut niciodată vacanțe, haine scumpe sau timp pentru ea. Femeii care mi-a dat totul, deși n-avea nimic.
Am arătat spre mama. S-a ridicat încet în picioare, rușinată, încercând să-și ascundă lacrimile. Oamenii s-au întors să se uite la ea. Nimeni nu mai râdea.
Am continuat:
— Da, sunt fiul gunoieresei. Și sunt mândru de asta. Pentru că din mâinile ei crăpate, din mirosul de gunoi și din rușinea pe care voi o râdeați, s-a născut omul care stă astăzi aici.
În sală s-a făcut liniște. Apoi, cineva a început să aplaude. Apoi altul. Într-un minut, toată sala era în picioare. Aplauze, lacrimi, ochi roșii. Iar mama mea, femeia care toată viața fusese privită de sus, a fost aplaudată de o întreagă școală.
După ceremonie, am mers împreună pe jos până acasă. Mama ținea diploma la piept, ca pe o comoară.
— N-am crezut vreodată, fiule, că o să trăiesc o zi ca asta, a zis ea, tremurând.
I-am zâmbit.
— Mamă, de azi nu o să mai mergi la groapa de gunoi. Jur.
Și m-am ținut de cuvânt.
Am intrat la facultate cu bursă, am lucrat serile într-un mic magazin și am trimis bani acasă. Într-o vară, am cumpărat pentru mama prima ei pereche de pantofi noi și o rochie albastră. Țin minte că a stat în fața oglinzii minute întregi, nevenindu-i să creadă că e a ei.
Anii au trecut. Am terminat facultatea, am devenit inginer și am construit casa pe care o visam cândva. O casă mică, dar curată, cu flori la fereastră și cu o curte unde mama își bea cafeaua dimineața, în liniște.
Când trece câte un vecin, o salută cu respect:
— Sărut mâna, doamnă Maria, ce băiat bun aveți!
Și ea zâmbește, dar eu știu că în spatele acelui zâmbet sunt ani întregi de durere, umilință și iubire.
Uneori, mă uit la mâinile ei și îmi amintesc cum căuta printre gunoaie, în timp ce eu visam la o viață mai bună. Niciun premiu, nicio diplomă, nicio medalie nu poate egala sacrificiul acelei femei.
Și dacă cineva mă întreabă azi cine este eroul meu, răspund fără să clipesc:
— Mama mea.
Pentru că ea mi-a arătat că nu trebuie să te rușinezi de unde vii, ci doar să nu uiți cine te-a crescut.
Și poate că lumea m-a numit „fiul gunoieresei”, dar eu știu că, în realitate, sunt fiul unei regine fără coroană.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.