Mihai rămase nemișcat. Lumea din jur părea că dispare, ca și cum timpul se oprise. Privirea fetiței, adâncă și sinceră, îl sfredeli până în suflet. Era ceva acolo, o expresie a ochilor, o lumină familiară pe care nu o putea nega.
Chelnerul încercă să intervină, dar Mihai ridică mâna ușor. Toți cei din jur priveau acum ca la un spectacol interzis. El se aplecă ușor spre fetiță.
— Unde e mama ta acum, Isabela?
— A murit acum trei luni… — răspunse ea, cu vocea frântă. — Dar mi-a spus să vă caut, că doar dumneavoastră mai puteți avea grijă de mine.
Cuvintele acelea îl loviră mai tare decât orice lovitură primită vreodată. Mihai simți cum i se înmoaie genunchii. O luă de mână și îi spuse calm:
— Hai cu mine, Isabela.
Ieșiră amândoi din restaurant, sub privirile curioase și șoptite ale oamenilor. Afară, aerul rece al serii îi izbi în față, dar Mihai simțea pentru prima dată, după mulți ani, că respiră cu adevărat.
O duse la mașină, o înveli cu haina lui și porniră spre marginea orașului.
— Spune-mi, Isabela, unde ați locuit?
— Într-un apartament mic, la periferie. Mama lucra când putea, spăla scări sau curăța prin case. Eu o ajutam, dar după ce s-a îmbolnăvit, nu a mai putut munci.
Mihai simțea un nod în gât. O lacrimă i se rostogoli pe obraz, pe care o șterse repede, rușinat. El, omul de fier al afacerilor, care nu plângea niciodată, se simțea acum mic și neputincios în fața acelei fetițe.
Când ajunseră în cartierul sărăcăcios, Isabela îi arătă un bloc gri, cu tencuiala căzută. Înăuntru, într-o garsonieră îngustă, totul mirosea a vechi și a tristețe. Pe o măsuță, o fotografie cu Elena și Mihai stătea alături de o lumânare arsă pe jumătate.
Mihai se apropie tremurând.
— Elena… de ce nu mi-ai spus? — șopti el, privindu-i zâmbetul din fotografie.
Isabela îl privea tăcută. În ochii ei se vedea aceeași căldură pe care o purtase cândva Elena.
— Mama spunea că n-a vrut să vă încurce, că aveați viața făcută. Dar eu cred că voia doar să vă protejeze.
Mihai o privi lung și, pentru prima dată în viață, nu se mai gândi la bani, la afaceri sau la reputație. Se gândi doar la fetița din fața lui și la promisiunea tăcută pe care o simțea crescând în el.
O luă ușor în brațe.
— De azi înainte, nu o să-ți mai lipsească nimic. Ai cuvântul meu.
Fetița îl strânse tare, cu lacrimile curgându-i pe obraji.
— Nu vreau nimic, doar să nu mă mai lași singură.
În acel moment, Mihai înțelese tot. Că averile vin și pleacă, că oamenii te uită, dar sângele, legătura dintre suflete, nu se rupe niciodată.
Când plecară de acolo, luna se ridica încet peste oraș. În mașină, Isabela adormise cu capul pe umărul lui, iar Mihai, privind drumul gol din față, zâmbi pentru prima dată sincer după mulți ani.
Știa că viața lui tocmai începuse din nou. De data asta, nu ca un milionar, ci ca un tată.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.