Bunica n-a spus nimic. A rămas câteva secunde cu privirea în pământ, apoi a încuviințat încet din cap.
„Cum vrei, draga mea”, a murmurat. Și-a strâns poșeta, a ridicat punga de nuci pe care o scăpasem pe masă și a plecat încet, șchiopătând ușor.
Nimeni nu a observat. Muzica urla, paharele se ciocneau, lumea râdea. Eu am continuat să zâmbesc, cu inima amorțită, prefăcându-mă că totul e perfect.
Două zile mai târziu, mama a intrat în apartamentul meu cu ochii roșii. Am știut dintr-o privire. Bunica… plecase. În somn. Cu inima ei obosită, dar blândă, care n-a încetat niciodată să mă iubească.
Am simțit un gol în stomac. M-am așezat pe podea și am început să plâng. Mama, tremurând, mi-a întins o pungă mică din pânză. „A fost ultima ei dorință… să ți-o dea.”
Era aceeași pungă. Cea pe care o respinsesem. Mi s-au tăiat picioarele. Am desfăcut-o cu mâini tremurânde. Înăuntru, printre câteva nuci, era o bucată de hârtie îngălbenită, împăturită atent.
Pe ea scria, cu scrisul ei rotund:
„Pentru inima mea, Raluca. Acestea sunt nucile din livada ta, plantată când aveai un an. Fiecare pom a crescut odată cu tine. Am vândut din ele, în fiecare toamnă, și am pus banii deoparte, pentru ziua ta cea mare. Dacă citești asta, înseamnă că nu mai sunt acolo să-ți spun… că dragostea nu are nevoie de ambalaje noi. Ea se recunoaște după rădăcini.”
Sub foaie, un plic mic, legat cu o sfoară. În el erau câteva bancnote — nu multe, dar suficiente. Cinci mii de lei. Pe spatele plicului scria:
„Pentru casa voastră, draga mea. Să nu uiți niciodată de unde ai plecat.”
Am rămas pe podea, cu punga în brațe și lacrimile curgând. Am simțit un gust amar și dulce în același timp. Îmi aminteam cum bunica rupea coji de nucă și îmi spunea că fiecare are o inimă ascunsă în mijloc, dar trebuie să o deschizi cu grijă.
Am mers la casa ei după înmormântare. Mirosul de lavandă era tot acolo. Podelele tot scârțâiau. M-am așezat în fotoliul ei și am închis ochii. M-am întrebat de ce mi-a trebuit o pierdere ca să-mi amintesc ce înseamnă dragostea adevărată — cea care nu are etichete, nici lumini, nici aplauze.
A doua zi, am dus punga de nuci în grădina de lângă bloc. Am scos câteva și le-am îngropat, așa cum făcuse ea când eram mică. Poate că vor prinde rădăcini. Poate că într-o zi, când voi avea și eu o fetiță, îi voi spune aceeași poveste.
Că uneori, în cele mai simple lucruri — o pungă veche de nuci, o mână de dragoste tăcută — se ascunde tot aurul din lume.
Și atunci mi-am promis ceva:
Să nu mai trăiesc niciodată o viață care scârțâie de singurătate, chiar dacă strălucește pe dinafară.
Pentru că bunica avea dreptate. O inimă nu devine mai puternică din lucruri scumpe.
Ci din dragoste.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.