Zvonul spunea că băiețelul născut de Clara nu semăna deloc cu Andrei. Că avea trăsături complet diferite, pielea mai închisă și ochii verzi, deși în familia lor nimeni nu avea asemenea ochi.
La început, am ignorat totul. Nu voiam să mă mai întorc la trecut, nici măcar prin vorbe. Dar în zilele următoare, am primit tot mai multe mesaje de la oameni care fuseseră apropiați de familia Dima. Toți spuneau același lucru: Andrei era distrus, iar doamna Corina nu mai scotea un cuvânt despre „moștenitor”.
După două săptămâni, o prietenă care lucra la maternitatea din București mi-a confirmat zvonul: testul de paternitate fusese făcut. Băiatul nu era al lui Andrei.
Am simțit cum mi se oprește inima. Nu de bucurie răutăcioasă, ci de ușurare. Universul făcuse dreptate fără ca eu să cer nimic.
La scurt timp, am auzit că Andrei a pierdut controlul asupra afacerii de familie, iar mama lui, rușinată, s-a închis în casă. Clara a plecat în grabă, luând cu ea bijuteriile și banii. „Regina” familiei dispăruse peste noapte.
Eu, în schimb, aveam o viață simplă, dar plină de pace. Fetița mea, Maria, învăța să meargă și râdea din orice. În fiecare dimineață, o țineam de mână când mergeam spre parc și simțeam că tot ce am pierdut se transformase în binecuvântare.
Într-o zi, când Maria împlinise aproape un an, am primit un plic la clinică. Era de la Andrei. Înăuntru era o scrisoare scurtă și o fotografie cu el ținând o floare de câmp. Scria doar atât: „Îmi pare rău. Ai fost mereu singura care m-a iubit cu adevărat.”
Am pus fotografia într-un sertar și am zâmbit. Nu pentru el, ci pentru mine. Pentru femeia care, în ciuda durerii, alesese să meargă mai departe.
Câțiva ani mai târziu, am deschis un mic salon de înfrumusețare. Mamele care veneau acolo își spuneau poveștile, iar eu le ascultam, amintindu-mi că fiecare femeie poartă o luptă pe care alții n-o văd.
Într-o zi, una dintre cliente m-a întrebat care e secretul meu, de ce par mereu împăcată. I-am răspuns simplu:
„Pentru că am învățat că nu trebuie să lupți ca să rămâi într-o familie care te disprețuiește. Trebuie să pleci și să-ți construiești alta, cu iubire și respect.”
Astăzi, când privesc la Maria — cu părul ei bălai și ochii senini — îmi dau seama că n-am pierdut nimic.
Am câștigat totul: libertatea, demnitatea și o viață nouă, curată, în care nicio femeie nu trebuie să fie judecată după sexul copilului ei.
Și poate că, într-o lume nedreaptă, nu există răzbunare mai frumoasă decât să fii fericită fără să distrugi pe nimeni.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.