Cuvintele lui au tăiat tăcerea ca o lamă. Matilda s-a oprit, cu inima bătându-i în piept de parcă voia să fugă. Anton stătea în fața ei, cu palmele împreunate, privindu-și pantofii.
— Nu te-am cumpărat ca pe o vită, a spus el încet. Nu pot trăi cu gândul ăsta.
Matilda a rămas fără suflare. Nici nu știa ce să creadă.
— Atunci… de ce ai făcut-o?
Anton a oftat adânc. — Am fost însurat. Soția mea a murit acum opt ani. De atunci, n-am mai avut pe nimeni. N-am vrut o femeie pentru trupul ei, ci… pentru liniște. Pentru un acoperiș sub care să nu mai fie tăcerea asta care mă omoară.
Ea a simțit cum ceva i se rupe în piept. O parte din frică, o parte din durere. Nu se așteptase la o asemenea spovedanie.
— Așa că nu trebuie să te temi, a continuat el. Nu te voi atinge până nu o să vrei tu.
Matilda a clătinat ușor din cap, neștiind dacă să-l creadă. A petrecut noaptea aceea pe marginea patului, cu ochii la fereastră, ascultând greierii. Într-un colț, Anton dormea pe un scaun.
Diminețile care au urmat au fost reci și tăcute. Matilda spăla, gătea, îngrijea animalele, dar în inima ei era o pustietate grea. Anton era un om blând, dar distanțat. Nu-i cerea nimic, nu ridica tonul. Uneori, îi lăsa câte o floare pe masă. Alteori, îi aducea o carte.
După câteva săptămâni, într-o dimineață, Matilda l-a surprins privind fotografia unei femei tinere. Avea părul blond și zâmbet cald.
— E ea, nu-i așa? soția ta?
El a dat din cap. — Ana. A murit în iarnă, în somn. De atunci n-am mai știut să trăiesc.
Matilda s-a apropiat de masă și a atins ușor rama. — N-ai cumpărat o soție, Anton, ai cumpărat un suflet flămând.
El a ridicat privirea, surprins.
— Flămând de libertate, a continuat ea. Dar dacă vrei, putem învăța amândoi din nou ce înseamnă să trăim.
În lunile ce au urmat, gospodăria s-a schimbat. Matilda râdea pentru prima dată. Învăța să cânte la armonică, să mulgă vaca, să planteze flori. Anton o privea cu un fel de tandrețe tăcută, ca un om care nu mai sperase să iubească.
Într-o seară, după cină, el i-a spus:
— Când te-am adus aici, credeam că te salvez. Dar tu m-ai salvat pe mine.
Matilda a zâmbit. — Poate că Dumnezeu ne-a pus în același drum nu ca să ne iubim din datorie, ci ca să ne vindecăm.
Anii au trecut. Casa lor a devenit plină de viață. Au adoptat doi copii dintr-un orfelinat din județul vecin. Matilda a deschis o mică școală de cusut pentru fetele sărace din sat.
Iar într-o zi, când cineva a întrebat-o dacă a regretat că a fost „vândută”, ea a răspuns simplu:
— Da, am fost vândută. Dar am fost cumpărată cu inimă, nu cu bani. Și uneori, cele mai grele drumuri duc exact acolo unde trebuia să ajungem.
Și în timp ce soarele apunea peste Valea Armoniei, Matilda și Anton stăteau pe prispa casei, ținându-se de mână. Nu mai era tăcere între ei. Doar liniște. Acea liniște care vine atunci când viața, în sfârșit, te lasă să respiri.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.